HG nr. 1614/2009
privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, pentru județul Timiș
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2009 cu suma de 3.000 mii lei, pentru județul Timiș, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, și alocarea acesteia bugetului local al comunei Lovrin, pentru realizarea proiectului "Extindere Piața agroalimentară Lovrin".
Articolul 2
Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit art. 1.
Articolul 3
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2009.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 23 decembrie 2009. Nr. 1.614.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.