Normele din 22 decembrie 2009
privind organizarea și desfășurarea concursului în vederea încadrării funcției de șef de secție, șef de laborator, șef de serviciu medical, farmacist-șef sau, după caz, de șef ambulatoriu de specialitate în unitățile sanitare cu paturi din rețeaua sanitară a Ministerului Apărării Naționale
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
1. Funcțiile vacante de șef de secție, șef de laborator, șef de serviciu medical, farmacist-șef sau, după caz, de șef ambulatoriu de specialitate, prevăzute în statul de organizare a unităților sanitare cu paturi ca funcții militare, se transmit Direcției medicale pentru a fi publicate în Buletinul Informativ al Armatei, împreună cu fișele cuprinzând cerințele de personal ale acestora.
2. Funcțiile prevăzute la pct. 1 se ocupă prin concurs sau examen, organizat și desfășurat cu respectarea prevederilor ordinului ministrului sănătății specific acestor activități.
3. În termen de 15 zile de la publicarea funcției în Buletinul Informativ al Armatei, candidații depun la unitatea sanitară care are funcția în statul de organizare, raportul și dosarul de înscriere la concurs/examen.
4. Concursul/examenul se organizează în maximum 60 de zile de la data comunicării hotărârii comisiei de selecție.
5. La concursul/examenul pentru ocuparea funcțiilor prevăzute la pct. 1 se pot înscrie medicii și farmaciștii care îndeplinesc următoarele condiții:
a) să fie cadru militar în activitate;
b) să fie absolvent cu diplomă de licență al unei instituții de învățământ superior medical;
c) să fie confirmat în specialitatea militară a funcției;
d) să dețină grad egal sau mai mic cu cel mult o treaptă decât gradul funcției pentru care candidează;
e) să fi absolvit cursul de carieră, menționat în statul de organizare, conform Ghidului carierei militare;
f) dovada/adeverința din care să rezulte că în ultimele 6 luni nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea pentru abateri de la disciplina militară, conform reglementărilor proprii Ministerului Apărării Naționale, precum și faptul că în ultimii 5 ani nu a primit sancțiuni de la Colegiul Medicilor/Farmaciștilor din România;
g) să nu se regăsească în unul dintre cazurile de incompatibilitate reglementate de legislația în vigoare;
h) după caz, pentru secțiile clinice, documente care atestă deținerea titlului universitar eliberat de senatul sau consiliul profesoral al instituției de învățământ medical superior unde are norma de predare.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.