Decizia nr. 1621/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, precum și ale art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 190/2005 21 noiembrie 2005 (prevederi anume) pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, precum și ale
art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepție ridicată de Petru Ghiurcă în Dosarul nr. 2.426/102/2008 (număr în format vechi 4.534/2008) al Tribunalului Mureș - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă că partea Societatea Comercială "Rohofer" - S.R.L. din Alba Iulia a transmis Curții o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător ales, solicitând totodată comunicarea motivelor invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei.
Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.426/102/2008 (număr în format vechi 4.534/2008), Tribunalul Mureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, precum și ale
art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană. Excepția a fost ridicată de Petru Ghiurcă cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute și pedepsite de
art. 83 din Legea nr. 84/1998
privind mărcile și indicațiile geografice.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală aduc atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probă obținute în proceduri ce excedează procedurii penale, scăpând de sub controlul garanțiilor care trebuie să însoțească principiile directoare ale procesului penal, și anume egalitatea de arme, contradictorialitatea, obligația de motivare a actelor judiciare, comunicarea probelor, posibilitatea exercitării căilor de atac, publicitatea, independența și imparțialitatea autorităților justiției, respectarea prezumției de nevinovăție și garantarea exercitării drepturilor apărării. Evocă, în acest sens, evoluția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicabilității prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în procedurile administrative de control și în privința folosirii mijloacelor de probă în procedurile penale ulterioare, respectiv cauzele Funke împotriva Franței (1993), Fayed împotriva Regatului Unit (1994), Saunders împotriva Regatului Unit (1996). Arată că, în esență, Curtea de la Strasbourg a decis că utilizarea mijloacelor de probă obținute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încălcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare. În acest fel, Curtea delimitează obținerea mijloacelor de probă în procedurile administrative de folosirea lor ulterioară în procedurile penale. Concluzionează că, în ipoteza înscrisurilor menționate la art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, singura consecință admisibilă, în raport de principiul echității procesului penal, este aceea a furnizării de informații organelor de urmărire penală, acestea neputând fi convertite în mijloace de probă fără să aducă atingere dreptului la un proces echitabil și fără a pune în pericol independența și imparțialitatea justiției.
De asemenea, consideră că
art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005 , care abrogă dispozițiile alin. 5 al
art. 83 din Legea nr. 84/1998
privind mărcile și indicațiile geografice, referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a părții vătămate în cazul infracțiunilor din domeniul protecției mărcilor, încalcă dispozițiile constituționale privitoare la viața intimă, familială și privată, respectiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Susține că incriminările prevăzute de
art. 83 din Legea nr. 84/1998
ocrotesc un interes privat, ceea ce justifică existența condiției procedurale a plângerii prealabile a persoanei vătămate în vederea punerii în mișcare a acțiunii penale, ca expresie a dreptului constituțional al oricărei persoane fizice sau juridice de a dispune în mod liber, după propria voință, de drepturile personale nepatrimoniale, din categoria cărora face parte și marca.
Tribunalul Mureș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, precum și ale
art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
sunt constituționale. Face trimitere, în acest sens, la
deciziile Curții Constituționale nr. 331/2005
și nr. 509/2006. Mai arată că prevederile art. 26 din Constituție nu au incidență în prezenta cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, precum și ale
art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005, având următorul cuprins:
- Art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală: "De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.";
- Art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.";
-
Articolul XIII
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005 : "Alineatul 5 al articolului 83 din
privind mărcile și indicațiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, se abrogă."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 26 alin. (2) referitoare la viața intimă, familială și privată, ale art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 alin. (2) și (3) referitoare la înfăptuirea justiției, precum și ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 331 din 28 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie 2005, și prin
Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate pentru motivele acolo arătate.
Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Referitor la critica de neconstituționalitate a
art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005 , dispozițiile constituționale ale art. 26 alin. (2) privind viața intimă, familială și privată nu au incidență în cauza de față. Totodată, eliminarea condiției plângerii prealabile pentru punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul infracțiunilor prevăzute de
art. 83 din Legea nr. 84/1998
privind mărcile și indicațiile geografice nu pune în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, precum și ale
art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepție ridicată de Petru Ghiurcă în Dosarul nr. 2.426/102/2008 (număr în format vechi 4.534/2008) al Tribunalului Mureș - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.