Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1655/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947

prezumat în vigoare

Data actului
15 decembrie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 54 din 25 ianuarie 2010
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 10.622 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 290/2003 27 iunie 2003 (prevederi anume) privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile propri…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepție ridicată de Silvia Aciobăniței în Dosarul nr. 101/32/2009 al Curții de Apel Bacău - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 101/32/2009, Curtea de Apel Bacău - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. Excepția a fost ridicată de Silvia Aciobăniței într-o acțiune în contencios administrativ având ca obiect o obligație de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate reglementează, în mod nejustificat, atât un termen de grație de 1 an, pentru plata despăgubirilor sau compensațiilor bănești, perioadă în care debitoarea obligației nu poate fi pusă în întârziere, cât și o procedură discreționară și derogatorie de la dreptul comun, de executare prin plată a creanțelor recunoscute persoanelor fizice, fără a fi reglementată, în mod corelativ, și garanția necesară efectuării plății ori termenul concret de plată. Invocă hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Immobiliare Safi împotriva Italiei, 1999, și Păduraru împotriva României, 2005, și arată că, în cauză, textele de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea de Apel Bacău - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a prevăzut un termen de plată a despăgubirilor sau compensațiilor bănești în considerarea dispozițiilor alin. (1) teza a doua a art. 44 din Constituție. Astfel, nu se poate reține că inserarea unui termen de plată, derogator de la dispozițiile de drept comun, ar înfrânge principiul garantării creanțelor asupra statului. De altfel, statul dispune de o marjă de apreciere în acest sens. Totodată, reține că, în realitate, criticile formulate privesc redactarea

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 , autorul urmărind modificarea acestora prin înlăturarea termenului de plată, or, modificarea normelor juridice, potrivit art. 61 din Constituție, este atributul exclusiv al Parlamentului.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Arată că, în fapt, autorul dorește eliminarea din lege a termenelor de executare a obligațiilor de către instituțiile statului, astfel încât acest argument nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, legiferarea fiind atributul esențial al Parlamentului.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. Reține că textele criticate referitoare la restituirea eșalonată a despăgubirilor sau compensațiilor bănești acordate beneficiarilor sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, având următorul conținut: "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)."

Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului. Totodată, consideră că se aduce atingere atât dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la respectarea bunurilor, cât și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate.

Astfel, reglementarea termenului de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003 , prevăzute la art. 8 alin. (4) din lege, ori a hotărârii tribunalului, reglementată de art. 8 alin. (6) din lege, pentru acordarea despăgubirilor sau compensațiilor bănești beneficiarilor, nu aduce atingere dreptului de proprietate al acestora din urmă, ci este expresia dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție.

Legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constată că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale, executarea obligațiilor bănești aflate în sarcina statului putând fi condiționată de instituirea unor termene de executare a acestora în funcție de disponibilitățile financiare alocate anual în bugetele instituțiilor însărcinate, în numele statului, cu executarea lor.

Totodată, Curtea constată că invocarea hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Immobiliare Safi împotriva Italiei, 1999, și Păduraru împotriva României, 2005, nu are nicio relevanță în prezenta cauză, de vreme ce

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003

nu împiedică, nu anulează și nu întârzie într-un mod excesiv acordarea despăgubirilor sau compensațiilor bănești cuvenite beneficiarilor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepție ridicată de Silvia Aciobăniței în Dosarul nr. 101/32/2009 al Curții de Apel Bacău - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 decembrie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.