Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 9/2010

privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
17 februarie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 136 din 1 martie 2010
Aprobat
prin Legea nr. 120/2010
Modificări
1 act modificator, prima la 13 octombrie 2010, ultima la 13 octombrie 2010
Citat de
22 de acte
Citează
7 acte
Structură
13 articole · 11.976 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 120/2010 30 iunie 2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programul…

Modificat prin 1

  • OUG nr. 92/2010 13 octombrie 2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2010 privind ap…

Stă la baza 2

  • Ordinul nr. 820/2010 18 martie 2010 (prevederi anume) pentru aprobarea Convenției privind implementarea Programului de sprijin pentru beneficiar…
  • Ordinul nr. 1347/2014 2 octombrie 2014 (prevederi anume) privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 820/2010 pe…

Având în vedere:

- implementarea măsurilor anticriză inițiate de Guvernul României pentru accelerarea gradului de absorbție a fondurilor europene destinate României, având ca efecte antrenante creșterea producției, scăderea șomajului, îmbunătățirea nivelului de trai al populației și a standardelor de mediu;

- accelerarea gradului de absorbție a fondurilor europene destinate României, prin facilitarea accesului beneficiarilor la instrumentele structurale și la mecanismele de finanțare;

- dată fiind necesitatea adoptării unor măsuri urgente, care să ofere soluții pentru dificultățile întâmpinate de beneficiarii de proiecte finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene, implementate în domenii prioritare pentru economia românească, în vederea asigurării contribuției proprii la finanțare;

- ținând cont de faptul că neadoptarea unor măsuri în regim de urgență ar conduce la blocarea/întârzierea implementării proiectelor deja aprobate, putându-se ajunge la rezilierea contractelor de finanțare ca urmare a incapacității beneficiarilor de a asigura resursele financiare proprii necesare și, implicit, la pierderea unor sume considerabile din fondurile europene alocate României;

- ținând seama de importanța absorbției fondurilor europene, care reprezintă o prioritate absolută pentru România,

întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public și constituie situații urgente și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Se aprobă Programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, având ca obiectiv facilitarea absorbției instrumentelor structurale, prin garantarea creditelor contractate de către beneficiarii acestor fonduri în vederea asigurării contribuției proprii la finanțarea proiectelor.

Articolul 2

Beneficiarii Programului de sprijin pot fi unități administrativ-teritoriale sau instituții de învățământ superior de drept public acreditate ori instituții de cercetare-dezvoltare de drept public acreditate care implementează proiecte finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene și operatori regionali de servicii de alimentare cu apă și canalizare care implementează proiecte finanțate în cadrul axei prioritare nr. 1 din Programul operațional sectorial "Mediu", cu respectarea următoarelor condiții cumulative:

a) solicitanții sprijinului au încheiat un contract de finanțare cu o autoritate de management sau un organism intermediar pentru proiectul pentru care solicită sprijin;

b) proiectele pentru care se solicită sprijin sunt promovate în următoarele domenii: infrastructura rutieră, infrastructura de energie, infrastructura de alimentare cu apă, canalizare și tratarea apelor uzate, infrastructura pentru managementul deșeurilor, infrastructura destinată educației și cercetării-dezvoltării, infrastructura tehnologică de cercetare și dezvoltare științifică, infrastructura în domeniul sănătății și infrastructura în domeniul asistenței sociale;

c) proiectele pentru care se solicită sprijin trebuie să prevadă realizare de lucrări și/sau achiziție de echipamente, într-o proporție de cel puțin 50% din valoarea eligibilă a proiectului.

Articolul 3

Prin derogare de la prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, și de la dispozițiile

art. 61 alin. (3) și (5) din Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. în vederea emiterii de garanții în numele și în contul statului în favoarea finanțatorilor care acordă credite beneficiarilor eligibili prevăzuți la art. 2.

Articolul 4

(1)

Procedura și condițiile de acordare a garanțiilor, de eligibilitate a instituțiilor de credit și a categoriilor de beneficiari ai Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, precum și regulile de gestionare a garanțiilor, inclusiv mecanismul de executare și recuperare a plăților efectuate se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice.

(2)

Plafonul anual al garanțiilor care pot fi emise potrivit art. 3 se aprobă pentru fiecare exercițiu bugetar prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 5

Între Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. se încheie o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea programului.

Articolul 6

(1)

În cazul în care beneficiarii finanțărilor garantate în cadrul programului nu onorează la scadență obligațiile de plată aferente împrumuturilor contractate în vederea asigurării contribuției proprii la finanțarea proiectelor, instituțiile de credit au obligația de a informa în scris Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. în termen de 5 zile lucrătoare de la data scadenței.

(2)

În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea informațiilor privind neachitarea obligației de plată la data scadenței, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. transmite Ministerului Finanțelor Publice înștiințarea care va conține lista unităților administrativ-teritoriale și suma aferentă obligației neachitate la scadență, în scopul sistării alimentării bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.

(3)

Până la achitarea integrală a obligațiilor de plată restante către instituția de credit sau până la executarea valorii garantate potrivit art. 7 alin. (1), cotele defalcate din impozitul pe venit și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, a căror alimentare a fost sistată în condițiile alin. (2), vor fi alocate bugetelor locale beneficiare numai pentru achitarea acestor obligații.

Articolul 7

(1)

Sumele rezultate din executarea garanțiilor acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele și în contul statului se plătesc finanțatorului de către Ministerul Finanțelor Publice din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, pe baza documentelor justificative prezentate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N.

(2)

Sumele prevăzute la alin. (1) ce urmează a fi recuperate sunt scadente începând cu ziua următoare datei efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice.

Articolul 8

(1)

Înscrisurile întocmite de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda națională, constituie titluri de creanță și cuprind elementele actului administrativ fiscal prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind

Codul de procedură fiscală, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Creanțele încorporate în aceste titluri sunt creanțe fiscale.

(2)

În termen de 15 zile de la data efectuării plăților prevăzute la art. 7 alin. (1), titlurile de creanță împreună cu dovada comunicării acestora se comunică organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea înscrierii debitului în evidențe. În cadrul aceluiași termen titlul de creanță se comunică debitorului, care are obligația de a efectua plata sumelor datorate în termen de 60 de zile de la data comunicării titlului de creanță.

(3)

Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 60 de zile prevăzut la alin. (2).

Articolul 9

(1)

Pentru neplata la scadență a sumei înscrise în titlul executoriu, beneficiarii prevăzuți la art. 2 datorează obligații fiscale accesorii conform prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice conform art. 7 alin. (1) și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Cuantumul obligațiilor fiscale accesorii se calculează de către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(2)

În vederea recuperării creanțelor fiscale, dacă la expirarea termenului de 60 de zile, menționat în titlul de creanță, debitorul nu face dovada efectuării plății, direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice va comunică organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, din oficiu, titlurile executorii.

Articolul 10

(1)

Recuperarea creanțelor fiscale principale și accesorii rezultate din plățile efectuate de Ministerul Finanțelor Publice conform art. 8 alin. (1) în contul finanțatorilor pentru toate categoriile de beneficiari se efectuează potrivit

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în temeiul titlurilor executorii.

(2)

Recuperarea creanțelor fiscale datorate de unitățile administrativ-teritoriale se realizează cu respectarea prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin

Legea nr. 288/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 11

În cazul debitorilor aflați în procedura insolvenței, înscrierea la masa credală pentru creanțele bugetare rezultate din garanțiile acordate și plătite în cadrul Programului de sprijin se efectuează de către organele competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Articolul 12

Sumele încasate potrivit art. 10 constituie venituri ale bugetului de stat și se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Ministrul economiei,
comerțului și mediului de afaceri,
Adriean Videanu
Ministrul administrației
și internelor,
Vasile Blaga
Ministrul mediului și pădurilor,
Borbely Laszlo
Ministrul dezvoltării regionale
și turismului,
Elena Gabriela Udrea
București, 17 februarie 2010.
Nr. 9.
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.