Decretul nr. 498/1971
cu privire la sprijinul financiar acordat de stat unor cooperative agricole de producție
prezumat în vigoare
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1
Se aprobă anularea restituirii unor credite pe termen scurt pentru producție și pe termen lung pentru investiții în suma de 1.150 milioane lei, acordate cooperativelor agricole de producție în perioada anterioară anului 1968 și scadente la plata în anul 1972.
Cu sumele reprezentând creditele pe termen scurt pentru producție anulate se reduc excedentele bugetare ale anilor precedenti aflate în cont la Banca Naționala a Republicii Socialiste România, iar cu sumele reprezentând creditele pe termen lung pentru investiții anulate se reduc obligațiile Băncii pentru Agricultura și Industrie Alimentara față de bugetul de stat.
Se autoriza Ministerul Finanțelor ca pe baza datelor prezentate de Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara să efectueze operațiunile ce decurg din aplicarea prevederilor alineatului precedent.
Articolul 2
Se autoriza Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara sa anuleze dobânzile aferente creditelor prevăzute la art. 1 și neplătite de către cooperativele agricole de producție pînă la data prezentului decret.
Articolul 3
Se autoriza Ministerul Finanțelor sa pună la dispoziția Casei de pensii a cooperativelor agricole de producție, cu titlu nerambursabil, suma de 350 milioane lei din resursele generale ale bugetului de stat pe anul 1971, în contul unor cooperative agricole de producție care nu pot să-și achite contribuția la Casa de pensii pentru anul 1971 în raport cu producția globală realizată.
Articolul 4
Se autoriza Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara sa acorde cooperativelor agricole de producție care au livrat produse pe bază de contract la fondul de stat credite de pînă la 500 milioane lei, rambursabile în anul 1972, pentru plata retribuirii membrilor cooperatori în raport cu munca efectiv prestată în anul 1971.
Articolul 5
Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Apelor, Uniunea Naționala a Cooperativelor Agricole de Producție și Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara vor stabili cooperativele agricole de producție și sumele de care vor beneficia acestea în cadrul sprijinului financiar acordat de stat, prevăzut în prezentul decret.
În acest sens se va avea în vedere situația economică și financiară a fiecărei unități, modul cum și-a realizat veniturile și cheltuielile în anul 1971, nivelul de retribuire a muncii, volumul datoriilor către banca, buget, furnizori și Casa de pensii.
Președintele Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUȘESCU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.