Legea nr. 25/2010
pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 45, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Dacă debitorul deține sau administrează una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate să publice pe paginile de internet proprii, în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschidere a procedurii, informațiile referitoare la starea societății, precum și numărul, data și instanța care a pronunțat hotărârea."
2. La articolul 45, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Prejudiciile suferite de terții de bună-credință, ca urmare a nerespectării obligațiilor debitorului prevăzute la alin. (1)-(2^1), vor fi reparate în mod exclusiv de persoanele care au încheiat actele ca reprezentanți legali ai debitorului, fără a fi atinsă averea debitorului."
3. Titlul capitolului V se modifică și va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL V
Infracțiuni și contravenții"
4. După articolul 148 se introduce un nou articol, articolul 148^1, cu următorul cuprins:
"Art. 148^1. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 45 alin. (2^1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către organele de specialitate ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, din oficiu sau la sesizarea judecătorului-sindic, a administratorului judiciar/lichidatorului sau a oricărei persoane interesate. Veniturile rezultate din aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac venit la bugetul de stat.
(3) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare."
Articolul II
privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată .
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ București, 2 martie 2010. Nr. 25. ________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.