Decizia nr. 112/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Lin Yiwei în Dosarul nr. 2.316/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 5.059D/2009, nr. 5.358D/2009 și nr. 5.659D/2009, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Li Luyong, Qian Guofu și Hua Xiaobin în dosarele nr. 741/2/2009, nr. 505/2/2009 și, respectiv, nr. 736/2/2009 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și în Dosarul nr. 5.724D/2009, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță de urgență, ridicată de Sun Yumei în Dosarul nr. 8.458/2/2008 al aceleiași instanțe mai sus menționate.

La apelul nominal răspund Qian Guofu și Sun Yumei, autori ai excepțiilor ce formează obiectul dosarelor nr. 5.358D/2009 și nr. 5.724D/2009. Se constată lipsa celorlalți autori, precum și a părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

În toate aceste dosare se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Autorii prezenți și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 5.059D/2009, nr. 5.358D/2009, nr. 5.659D/2009 și nr. 5.724D/2009 la Dosarul nr. 4.082D/2009, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorilor excepției. Aceștia, prin interpret, precizează că, în opinia lor, textele de lege criticate nu protejează dreptul la viața de familie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în ceea ce privește prevederile

art. 102 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , practica în materie a Curții Constituționale. Referitor la dispozițiile art. 103 lit. f) din aceeași ordonanță de urgență, consideră că întrunesc criteriile de calitate impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile pronunțate în dosarele nr. 2.316/2/2009, nr. 741/2/2009, nr. 505/2/2009, nr. 736/2/2009 și nr. 8.458/2/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România.

Excepția a fost ridicată de Lin Yiwei, Li Luyong, Qian Guofu, Hua Xiaobin și Sun Yumei în cauze având ca obiect acordarea regimului tolerării șederii acestora pe teritoriul României.

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, având un conținut similar, se susține, în esență, că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie și claritate, întrucât nu menționează explicit motivul vieții de familie ca motiv de acordare a regimului tolerării, noțiunile de "motive obiective" și de "împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și de neînlăturat" fiind prea vagi și imprecise. Arată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a consacrat principiul potrivit căruia drepturile omului trebuie prevăzute de lege, în sensul că aceasta trebuie să fie suficient de precisă și accesibilă, "astfel încât cetățeanul să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile într-o anumită situație" (Cauza Silver contra Regatului Unit, 1983). De aceea, legea trebuie să indice cu suficientă claritate limitele și modalitățile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităților.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 5.059D/2009, consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, arată că textele de lege ce formează obiectul acesteia sunt redactate într-o formă clară, precisă, lipsită de echivoc, autorul urmărind, în realitate, modificarea soluției legislative prin reglementări mai clare și mai precise ale unor termeni sau sintagme. Or, o asemenea critică nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Avocatul Poporului, în cuprinsul punctului de vedere trimis în Dosarul nr. 5.059D/2009, apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale, acestea nefiind de natură să aducă atingere dispozițiilor constituționale referitoare la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private. Totodată, consideră că textele legale contestate indică în mod suficient de clar elementele și condițiile necesare pentru acordarea dreptului solicitat, nerespectarea acestora având o consecință legală previzibilă, ce rezultă clar din ansamblul prevederilor ordonanței

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor prezenți și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conținut:

- Art. 102 alin. (1) și (2): "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României."

- Art. 103 lit. f): "Străinii prevăzuți la art. 102 alin. (1) pot fi tolerați în următoarele situații: (...)

f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceștia se află în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Constituție și celor ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la viață familială și privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda tolerarea rămânerii pe teritoriul României.

Așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa constantă, în ceea ce privește modul de redactare a textelor de lege criticate sub aspectul lipsei de precizie și claritate, este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor "motive obiective" care îl împiedică pe străin să părăsească teritoriul României și să nu fi exemplificat situații concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate și totodată epuizate în cuprinsul unei norme juridice. Referitor la respectarea criteriului calității legii în cadrul procesului de legiferare, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării (Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999).

Prin urmare, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu aduc în niciun fel atingere dreptului la respectarea vieții intime și private, rămânând în sarcina judecătorului învestit cu soluționarea plângerii îndreptate împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrări să stabilească dacă viața de familie reprezintă, în circumstanțele concrete ale fiecărei spețe, un motiv care să justifice tolerarea șederii petenților pe teritoriul României.

De altfel, prin mai multe decizii, dintre care poate fi amintită Decizia nr. 1.334 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 102 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , prin prisma unor critici similare celor formulate în cauza de față și prin raportare la aceleași texte din Constituție și din celelalte instrumente internaționale invocate și în prezenta cauză. Întrucât nu au intervenit elemente noi, nu se impune reconsiderarea jurisprudenței existente.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Lin Yiwei, Li Luyong, Qian Guofu, Hua Xiaobin și Sun Yumei în dosarele nr. 2.316/2/2009, nr. 741/2/2009, nr. 505/2/2009, nr. 736/2/2009 și, respectiv, nr. 8.458/2/2008 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2010.