Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 22/2010

pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

prezumat în vigoare

Data actului
24 martie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 201 din 30 martie 2010
Aprobat
prin Legea nr. 147/2010
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 4.026 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 147/2010 12 iulie 2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și com…

Ce face acest act

Modifică 1

În contextul în care o parte importantă a operatorilor economici se confruntă încă cu dificultăți ca urmare a crizei economice și implicit a restrângerii cererii interne și externe, situație care afectează capacitatea de plată a acestora,

ținând seama de faptul că plățile anticipate urmează a fi efectuate începând cu 1 aprilie 2010,

în scopul susținerii mediului de afaceri și în vederea perfecționării continue a legislației fiscale,

ținând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea drept consecințe negative accentuarea dificultăților înregistrate de operatorii economici, în special cele legate de lichiditate,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Legea nr. 571/2003

privind

Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 18, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:

"(5) Contribuabilii prevăzuți la art. 34 alin. (1) lit. b) efectuează pentru trimestrele I-III comparația impozitului pe profit trimestrial cu impozitul minim prevăzut la alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru trimestrul respectiv, prin împărțirea impozitului minim anual la 12 și înmulțirea cu numărul de luni aferente trimestrului respectiv. În situația în care perioada impozabilă începe sau se încheie în cursul unui trimestru, impozitul minim prevăzut la alin. (3) se recalculează corespunzător numărului de zile aferente trimestrului respectiv. Pentru definitivarea impozitului pe profit datorat se efectuează comparația impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual prevăzut la alin. (3).

(6) În situația în care perioada impozabilă începe sau se încheie în cursul anului, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat se efectuează comparația impozitului pe profit aferent perioadei respective cu impozitul minim anual prevăzut la alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru aceeași perioadă."

2. La articolul 34 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) contribuabilii, alții decât cei prevăzuți la lit. a), au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit trimestrial până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu se prevede altfel. Începând cu anul 2012, acești contribuabili urmează să aplice sistemul plăților anticipate prevăzut pentru contribuabilii menționați la lit. a)."

3. La articolul 34, după alineatul (18) se introduce un nou alineat, alineatul (19), cu următorul cuprins:

"(19) Prin excepție de la prevederile alin. (6), contribuabilii prevăzuți la alin. (1) lit. a), înființați în cursul anului precedent, care nu au fost obligați la plata impozitului minim și care la sfârșitul anului fiscal în care s-au înființat înregistrează pierdere fiscală, efectuează trimestrial plăți anticipate în contul impozitului pe profit în sumă de o pătrime din impozitul minim anual, prevăzut la art. 18 alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru perioada impozabilă aferentă anului în care s-au înființat."

Articolul II

Prin excepție de la dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003

privind

Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică pentru determinarea impozitului pe profit începând cu anul 2010.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 24 martie 2010.
Nr. 22.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.