Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 21/2010

privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
24 martie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 199 din 30 martie 2010
Aprobat
prin Legea nr. 136/2010
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 28 octombrie 2010, ultima la 28 iunie 2016
Citat de
9 acte
Citează
3 acte
Structură
5 articole · 6.351 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 136/2010 1 iulie 2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2010 privind executarea servici…

Modificat prin 2

  • OUG nr. 95/2010 28 octombrie 2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2010 privind e…
  • OUG nr. 25/2016 28 iunie 2016 (prevederi anume) pentru modificarea art. 1^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2010 privind exec…

Luând în considerare necesitatea actualizării Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole (Land Parcels Identification System-LPIS) o dată la 5 ani, prevăzută de

Regulamentul (CE) nr. 73/2009

al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a

regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005

,

(CE) nr. 247/2006

,

(CE) nr. 378/2007

și de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003

, precum și de

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.122/2009

din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a

Regulamentului (CE) nr. 73/2009

al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a

Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007

al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol,

având în vedere recomandările misiunilor de audit ale Comisiei Europene referitoare la calitatea LPIS și condițiile specifice din România privind necesitatea înlocuirii ortofotoplanurilor la intervale de timp de 3 ani, în ultima perioadă constatându-se schimbări majore de peisaj,

reținându-se riscul excluderii, parțiale sau totale, a României de la finanțarea comunitară a cheltuielilor alocate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) privind măsurile de sprijin pe suprafață ale Comisiei Europene,

ținând seama de faptul că neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință aplicarea de penalități României, ca urmare a neactualizării LPIS, ceea ce ar conduce, implicit, la neplata din FEGA a fermierilor din agricultura românească,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul național și constituie situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1)

Activitatea de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României, pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezintă activitate de interes național.

(2)

În perioada 31 martie 2010-31 decembrie 2020, activitatea de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României, pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se execută de către Ministerul Apărării Naționale.

(3)

Structurile Ministerului Apărării Naționale care execută aceste activități se stabilesc de ministrul apărării naționale, prin protocolul prevăzut la art. 2 alin. (2).

(4)

Structurile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale beneficiare ale acestor activități se stabilesc de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, prin protocolul prevăzut la art. 2 alin. (2).

(5)

Activitatea de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor de către Ministerul Apărării Naționale se efectuează cu respectarea prevederilor

art. 6 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată, cu modificările ulterioare.

Articolul 2

(1)

Plata serviciilor de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor se efectuează, anual, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(2)

Pentru aplicarea prevederilor art. 1 și art. 2 alin. (1), în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se încheie un protocol între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Apărării Naționale.

(3)

În baza protocolului prevăzut la alin. (2), se încheie anual contracte de prestări servicii între structurile desemnate potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) și (4).

(4)

Pentru anul 2010, contractul de prestări de servicii se încheie în termen de 10 zile de la semnarea protocolului prevăzut la alin. (2).

Articolul 3

Pentru derularea activității prevăzute la art. 1 alin. (2), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura stabilită potrivit art. 1 alin. (4), efectuează plata unui avans într-un procent de 30% Ministerului Apărării Naționale, pentru structura desemnată potrivit art. 1 alin. (3), în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 4

Sumele încasate din serviciile de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor se constituie venituri ale activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă Ministerul Apărării Naționale, potrivit prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 253/2003

privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Apărării Naționale a unor activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările ulterioare.

Articolul 5

(1)

Înregistrările rezultate în urma serviciilor de aerofotogrammetrie și ortofotoplanurile fac obiectul dreptului de autor al Ministerului Apărării Naționale, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și instituțiile din subordine au drept de utilizare a acestora.

(2)

Ortofotoplanurile rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se pot pune la dispoziția autorităților publice centrale și locale, gratuit, la cerere, potrivit protocoalelor încheiate între acestea și Ministerul Apărării Naționale.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Mihail Dumitru
Ministrul apărării naționale,
Gabriel Oprea
Ministrul administrației și internelor
Vasile Blaga
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 24 martie 2010.
Nr. 21.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.