Rezoluția nr. 1896/2009
adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul celei de-a 6.225-a întruniri, la 30 noiembrie 2009
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Consiliul de Securitate,
amintind rezoluțiile sale anterioare, în special rezoluțiile 1.804 (2008), 1.807 (2008) și 1.857 (2008), precum și declarațiile președintelui Consiliului referitoare la Republica Democratică Congo,
reafirmându-și angajamentul față de suveranitatea, integritatea teritorială și independența politică a Republicii Democratice Congo, precum și a tuturor statelor din regiune,
luând notă de raportul intermediar, raportul final (S/2009/253 și S/2009/603) și recomandările Grupului de experți privind Republica Democratică Congo (Grupul de experți), înființat potrivit Rezoluției 1.771 (2007) și al cărui mandat a fost extins potrivit rezoluțiilor 1.807 (2008) și 1.857 (2008),
reiterându-și serioasa îngrijorare față de prezența grupărilor și milițiilor armate în regiunile estice ale Republicii Democratice Congo, în special în provinciile Kivu de Nord și de Sud, Ituri și în Provincia Orientală, care perpetuează un climat de insecuritate în întreaga regiune,
cerând ca toate grupările armate, în special Forțele Democratice de Eliberare a Rwandei (FDER) și Armata de Rezistență a Domnului (ARD), să depună imediat armele și să își înceteze atacurile împotriva populației civile, cerând ca toate părțile la acordurile de la 23 martie 2009 să respecte încetarea focului și să implementeze angajamentele lor în mod eficient și cu bunăcredință,
exprimându-și îngrijorarea față de sprijinul primit de către grupările armate care operează în regiunile estice ale Republicii Democratice Congo din partea rețelelor regionale și internaționale,
salutând angajamentul Republicii Democratice Congo și al țărilor din regiunea Marilor Lacuri să promoveze împreună pacea și stabilitatea în regiune și reiterând că este important ca Guvernul Republicii Democratice Congo și toate guvernele, în special cele din regiune, să adopte măsuri efective pentru a se asigura că pe teritoriile lor și de pe teritoriile lor nu sunt sprijinite grupările armate din regiunile estice ale Republicii Democratice Congo,
luând notă cu profundă îngrijorare de continuarea încălcării drepturilor omului și a dreptului umanitar în ceea ce îi privește pe civili în regiunile estice ale Republicii Democratice Congo, inclusiv de uciderea și strămutarea unui număr semnificativ de civili, recrutarea și folosirea soldaților copii și de violența sexuală larg răspândită, subliniind că autorii acestor acte trebuie deferiți justiției, reiterând condamnarea fermă a tuturor încălcărilor drepturilor omului și dreptului internațional umanitar din țară și amintind toate rezoluțiile sale relevante privind femeile, pacea și securitatea, copiii și conflictul armat și protecția civililor în conflictele armate,
subliniind că Guvernul Republicii Democratice Congo este principalul responsabil de asigurarea securității pe teritoriul său și de protecția civililor, respectând statul de drept, drepturile omului și dreptul internațional umanitar,
subliniind necesitatea combaterii impunității ca parte integrantă a reformei globale indispensabile a sectorului de securitate și încurajând Guvernul Republicii Democratice Congo să implementeze "politica sa de toleranță zero" în ceea ce privește actele criminale și indisciplina în rândul forțelor armate,
încurajând Guvernul Republicii Democratice Congo să adopte măsuri concrete vizând reforma sectorului justiției și implementarea Planului de acțiune privind Reforma Sistemului Penitenciar, cu scopul de a asigura existența unui sistem just și credibil de combatere a impunității,
amintind Rezoluția sa 1.502 (2003) privind protecția personalului Organizației Națiunilor Unite, a personalului asociat și a personalului umanitar în zonele de conflict,
condamnând continuarea fluxului ilegal de arme pe teritoriul și către Republica Democratică Congo, reprezentând o încălcare a rezoluțiilor 1.533 (2004), 1.807 (2008) și 1.857 (2008), declarându-și hotărârea de a continua să monitorizeze îndeaproape aplicarea embargoului asupra armelor și a celorlalte măsuri prevăzute de rezoluțiile sale referitoare la Republica Democratică Congo și subliniind obligația tuturor statelor de a respecta cerințele de notificare prevăzute în paragraful 5 al Rezoluției 1.807 (2008),
recunoscând că legătura dintre exploatarea ilegală a resurselor naturale, comerțul ilicit cu aceste resurse și proliferarea armelor și traficul cu acestea reprezintă unul dintre principalii factori care alimentează și exacerbează conflictele din regiunea Marilor Lacuri din Africa,
salutând anunțarea de către Departamentul pentru Operațiunile de Menținere a Păcii a intenției sale de a elabora recomandări privind intensificarea cooperării și a schimbului de informații între misiunile de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite și grupurile de experți ale comitetelor de sancțiuni ale Consiliului de Securitate,
constatând că situația din Republica Democratică Congo continuă să reprezinte o amenințare la adresa păcii și securității internaționale din regiune,
acționând în temeiul cap. VII din Carta Organizației Națiunilor Unite:
1. hotărăște să reînnoiască până la 30 noiembrie 2010 măsurile privind armele, impuse prin paragraful 1 al Rezoluției 1.807 (2008), și reafirmă prevederile paragrafelor 2, 3 și 5 ale respectivei rezoluții;
2. hotărăște să reînnoiască, pe perioada specificată în paragraful 1 de mai sus, măsurile privind transportul impuse prin paragrafele 6 și 8 ale Rezoluției 1.807 (2008) și reafirmă prevederile paragrafului 7 al respectivei rezoluții;
3. hotărăște să reînnoiască, pe perioada specificată în paragraful 1 de mai sus, măsurile financiare și cele referitoare la călătorii, impuse prin paragrafele 9 și 11 ale Rezoluției 1.807 (2008), și reafirmă prevederile paragrafelor 10 și 12 ale respectivei rezoluții privind persoanele și entitățile la care se face referire în paragraful 4 al Rezoluției 1.857 (2008);
4. hotărăște în continuare să extindă mandatul Comitetului descris în paragraful 8 al Rezoluției 1.533 (2004), extins în paragraful 18 al Rezoluției 1.596 (2005), în paragraful 4 al Rezoluției 1.649 (2005) și în paragraful 14 al Rezoluției 1.698 (2006) și reafirmat în paragraful 15 al Rezoluției 1.807 (2008) și în paragrafele 6 și 25 ale Rezoluției 1.857 (2008), în vederea includerii următoarelor sarcini:
a) promulgarea de directive care să ia în considerare paragrafele 17 și 24 ale Rezoluției 1.857 (2008), în termen de 6 luni de la data adoptării prezentei rezoluții, cu scopul de a facilita implementarea măsurilor impuse prin prezenta rezoluție, și revizuirea lor permanentă în funcție de necesitate;
b) consultarea regulată cu statele membre implicate, în vederea asigurării implementării depline a măsurilor prevăzute în prezenta rezoluție;
c) specificarea informațiilor necesare pe care statele membre trebuie să le furnizeze pentru a îndeplini cerința vizând notificarea prevăzută în paragraful 5 al Rezoluției 1.807 (2008) și distribuirea acestora statelor membre;
5. cere tuturor statelor, în special celor din regiune și celor în care se află persoanele și entitățile nominalizate potrivit paragrafului 3 al prezentei rezoluții, să aplice pe deplin măsurile precizate în prezenta rezoluție și să coopereze pe deplin cu Comitetul în vederea îndeplinirii mandatului său și cere în continuare statelor membre care nu au făcut aceasta anterior să raporteze Comitetului, în termen de 45 de zile de la data adoptării prezentei rezoluții, privind acțiunile întreprinse în vederea implementării măsurilor impuse prin paragrafele 1, 2 și 3 de mai sus;
6. cere secretarului general să prelungească până la 30 noiembrie 2010 mandatul Grupului de experți înființat potrivit Rezoluției 1.533 (2004) și reînnoit prin rezoluții ulterioare și cere Grupului de experți să își îndeplinească mandatul stabilit prin paragraful 18 al Rezoluției 1.807 (2008) și extins prin paragrafele 9 și 10 ale Rezoluției 1.857 (2008) și să raporteze Consiliului în scris, prin Comitet, până la 21 mai 2010 și încă o dată înainte de 20 octombrie 2010;
7. hotărăște că mandatul Grupului de experți la care se face referire în paragraful 6 de mai sus va include și sarcina de a elabora, luând în considerare paragraful 4 (g) al rezoluției 1857 (2008), utilizând inter alia rapoartele lor și lucrările realizate în alte forumuri, recomandări către Comitet legate de directive vizând exercitarea obligației de vigilență de către importatori, industriile procesatoare și consumatorii de produse minerale în ceea ce privește cumpărarea, procurarea (inclusiv indicarea măsurilor care trebuie adoptate în vederea stabilirii originii produselor minerale), achiziția și procesarea produselor minerale din Republica Democratică Congo;
8. cere Grupului de experți să își focalizeze activitatea asupra regiunilor Kivu de Nord și de Sud, Ituri și a Provinciei Orientale, precum și asupra rețelelor regionale și internaționale care sprijină grupările armate care operează în regiunile estice ale Republicii Democratice Congo;
9. recomandă Guvernului Republicii Democratice Congo să promoveze de urgență securitatea stocurilor, asumarea responsabilității și administrarea armelor și muniției și să implementeze un program național de marcare a armelor conform standardelor stabilite prin Protocolul de la Nairobi și de către Centrul Regional pentru Arme Mici;
10. cere Guvernului Republicii Democratice Congo și guvernelor tuturor statelor, în special celor din regiune, Misiunii Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo (MONUC) și Grupului de experți să coopereze intens, inclusiv prin schimbul de informații privind transporturile de arme, rutele de comercializare și minele strategice despre care se știe că sunt controlate sau utilizate de grupări armate, zborurile din regiunea Marilor Lacuri către Republica Democratică Congo și din Republica Democratică Congo către regiunea Marilor Lacuri și privind exploatarea ilegală a resurselor naturale, traficul cu acestea și activitățile persoanelor și entităților nominalizate de Comitet potrivit paragrafului 4 al Rezoluției 1.857 (2008);
11. cere în mod particular ca MONUC să ofere toate informațiile relevante Grupului de experți, în special informații privind recrutarea și utilizarea copiilor și atacarea deliberată a femeilor și copiilor în situații de conflict armat;
12. cere în continuare ca toate părțile și statele să asigure cooperarea cu Grupul de experți a persoanelor și entităților aflate în jurisdicția lor sau sub controlul lor și cere în această privință tuturor statelor să identifice pentru Comitet un punct focal, în vederea intensificării cooperării și schimbului de informații cu Grupul de experți;
13. își reiterează cererea, exprimată în paragraful 21 al Rezoluției 1.807 (2008) și reafirmată în paragraful 14 al Rezoluției 1.857 (2008), ca toate părțile și statele, mai ales cele din regiune, să coopereze pe deplin cu Grupul de experți și să asigure siguranța membrilor acestuia, accesul neobstrucționat și imediat în special la persoanele, documentele și locațiile pe care Grupul de experți le consideră relevante pentru îndeplinirea mandatului său;
14. cere statelor membre să adopte măsuri pentru a se asigura că importatorii, industriile procesatoare și consumatorii de produse minerale congoleze aflați sub jurisdicția lor respectă obligația de vigilență privind furnizorii lor și originea mineralelor pe care le cumpără;
15. cere statelor membre să coopereze pe deplin cu Grupul de experți în ceea ce privește mandatul său, conform paragrafului 7 al prezentei rezoluții, cu scopul de a elabora pentru Comitet recomandări vizând directive privind respectarea obligației de vigilență, în special prin furnizarea de detalii despre directivele naționale relevante, cerințele vizând acordarea de licențe sau legislația legată de comerțul cu produse minerale;
16. recomandă importatorilor și industriilor procesatoare să adopte politici și practici, precum și coduri de comportament, cu scopul de a preveni sprijinirea indirectă a grupărilor armate în Republica Democratică Congo prin exploatarea resurselor naturale și traficul cu acestea;
17. recomandă în continuare statelor membre, mai ales celor din regiunea Marilor Lacuri, să publice în mod regulat date statistice complete despre importul și exportul de aur, casiterit, coltan și wolframit;
18. îndeamnă comunitatea de donatori să ia în considerare furnizarea de mai multă asistență tehnică sau de alt tip și de sprijin în vederea consolidării capacității instituționale a agențiilor și instituțiilor miniere, de aplicare a legii și de control al frontierei din Republica Democratică Congo;
19. încurajează statele membre să furnizeze Comitetului, în vederea includerii pe lista sa de nominalizări, numele persoanelor sau entităților care îndeplinesc criteriile stabilite în paragraful 4 al Rezoluției 1.857 (2008), precum și pe cele ale oricăror alte entități deținute sau controlate, direct ori indirect, de către persoanele sau entitățile nominalizate ori ale persoanelor sau entităților care acționează în numele ori sub îndrumarea entităților nominalizate;
20. reiterează prevederile privind includerea pe listă de către statele membre a persoanelor sau entităților conform paragrafelor 17, 18, 19 și 20 ale Rezoluției 1.857 (2008), privind radierea persoanelor și entităților conform paragrafelor 22, 23 și 24 ale Rezoluției 1.857 (2008) și privind rolul Punctului focal, conform Rezoluției 1.730 (2006);
21. hotărăște că, la momentul oportun și nu mai târziu de 30 noiembrie 2010, va revizui măsurile prevăzute în prezenta rezoluție, în vederea adaptării lor, după caz, în lumina situației securității în Republica Democratică Congo, în special a progreselor în reforma sectorului de securitate, care include integrarea forțelor armate și reforma poliției naționale, dezarmarea, demobilizarea, repatrierea, reinstalarea și reintegrarea, după caz, a grupărilor armate congoleze și străine;
22. hotărăște să rămână activ sesizat cu această chestiune.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.