Convenția din 6 martie 1971

Articolul 1

1. Cetățenii fiecărei părți contractante se bucură pe teritoriul celeilalte părți, în ceea ce privește drepturile lor personale și patrimoniale, de aceeași ocrotire juridică ca și cetățenii proprii.

2. Cetățenii fiecărei părți contractante au, pe teritoriul celeilalte părți, acces liber și nestînjenit la autoritățile judiciare; ei pot să-și susțină interesele în fața acestor autorități, să facă cereri și să introducă acțiuni în aceleași condiții ca și cetățenii proprii.

3. Dispozițiile prezentei convenții referitoare la cetățenii fiecărei părți contractante se aplică, în mod corespunzător, și persoanelor juridice înființate în conformitate cu legile părții contractante pe teritoriul căreia își au sediul.

Articolul 2

Cetățenii fiecărei părți contractante care au domiciliul, reședința sau sediul pe teritoriul uneia din părți nu pot fi obligați, atunci cînd au calitatea de reclamanți sau intervenienți, să depună nici cauțiune, nici depozite, oricare le-ar fi denumirea, pentru motivul că sînt străini sau că nu au domiciliul, reședința ori sediul pe teritoriul părții căreia îi aparține autoritatea judiciară sesizată.

Articolul 3

În îndeplinirea prevederilor prezentei convenții și în măsura în care aceasta nu prevede altfel, autoritățile judiciare ale celor două părți contractante pot comunică între ele prin intermediul ministerelor de justiție.

Articolul 4

1. Cererile de asistență juridică precum și actele anexate la acestea vor fi redactate în limba părții solicitante și vor fi însoțite de traduceri.

Cererile trebuie să poarte ștampila oficială.

2. Traducerea va fi certificată de un traducător oficial, de autoritatea de la care emană actul sau de misiunea diplomatică ori de oficiul consular al uneia din părțile contractante.

Articolul 5

Ministerele de justiție ale părților contractante își vor comunică reciproc, la cerere, informații cu privire la dispozițiile legale în materie civilă și penală.

Articolul 6

1. Cetățenii unei părți contractante beneficiază, în fața autorităților judiciare ale celeilalte părți, de asistență judiciară, precum și de scutire de taxe de timbru și de înregistrare, acordate cetățenilor acesteia din urmă în legătură cu situația lor materială, în aceleași condiții ca și cetățenii proprii.

2. Dispozițiile paragrafului 1 se aplică și în cazul efectuării de comisii rogatorii și comunicării de acte în aceeași cauză.

Articolul 7

1. Adeverința cu privire la situația materială va fi eliberată de autoritatea competentă a părții contractante pe teritoriul căreia petiționarul își are domiciliul sau reședința.

2. Dacă petiționarul are domiciliul sau reședința pe teritoriul unui stat terț, adeverința poate fi eliberată de misiunea diplomatică sau de oficiul consular teritorial competent al părții contractante al cărei cetățean este petiționarul.

Articolul 8

Autoritatea judiciară, sesizată cu o cerere de asistență judiciară și de scutirea de taxe prevăzută la articolul 6, hotărăște în conformitate cu legile statului său. Ea poate cere, la nevoie, date suplimentare autorităților părții al cărei cetățean este petiționarul.

Articolul 9

1. Cererea de asistență judiciară poate fi formulată în scris sau verbal la autoritatea judiciară competentă a domiciliului sau reședinței petiționarului, potrivit legii părții unde asistența este cerută.

Autoritatea judiciară competentă căreia i-a fost adresată cererea se îngrijește de traducerea acesteia, a adeverinței prevăzute la articolul 7, precum și a eventualelor anexe.

2. Autoritatea judiciară care, potrivit paragrafului 1, a primit cererea, o va trimite, împreună cu adeverința prevăzută la articolul 7 și cu eventualele anexe, autorității judiciare competente a celeilalte părți.

Articolul 10

Părțile contractante vor efectua, sub rezerva dispozițiilor referitoare la extrădare, transmiterile de acte judiciare sau extrajudiciare și de comisii rogatorii în materie civilă și penală, prin intermediul ministerelor de justiție.

Dispozițiile alineatului precedent nu exclud posibilitatea pentru părțile contractante de a transmite direct, prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare, toate actele judiciare sau extrajudiciare destinate cetățenilor lor, dacă aceștia acceptă primirea, precum și comisiile rogatorii.

Articolul 11

Cererea de comunicare a actelor judiciare sau extrajudiciare ori de efectuare a comisiilor rogatorii va cuprinde următoarele:

a) denumirea autorității de la care emană actul;

b) obiectul cererii;

c) numele, prenumele, calitatea, ocupația, domiciliul sau reședința părților și, dacă este posibil, cetățenia lor; pentru persoanele juridice, denumirea și sediul acestora;

d) numele, prenumele și adresa reprezentanților părților, dacă este cazul;

e) adresa destinatarului;

f) pentru comisiile rogatorii, natura actelor care urmează a fi efectuate și, dacă este cazul, întrebările care trebuie puse martorilor;

g) în materie penală, calificarea legală a infracțiunii comise.

Articolul 12

Partea solicitată comunică actele în conformitate cu legea sa. În cazul în care actele nu sînt redactate în limba sa ori nu sînt însoțite de o traducere certificată, partea solicitată le va comunică destinatarului, dacă acesta acceptă primirea lor.

Articolul 13

1. Dacă adresa persoanei care urmează să fie audiată sau să primească un act nu este indicată precis sau dacă aceasta este inexactă, autoritatea solicitată va stabili, în măsura posibilității, adresa exactă.

2. Dacă autoritatea solicitată nu este competentă să îndeplinească cererea, ea o va trimite, din oficiu, autorității competente, informînd despre aceasta autoritatea solicitantă.

Articolul 14

Dovada de primire a actelor se întocmește în conformitate cu legea părții solicitate.

Articolul 15

1. Autoritatea judiciară sesizată cu o comisie rogatorie o va efectua folosind, atunci cînd este necesar, aceleași mijloace de constrîngere ca și la efectuarea de comisii rogatorii cerute de autoritățile statului său.

2. La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată va încunoștința, în timp util, autoritatea solicitantă și părțile interesate, despre data și locul unde urmează să fie efectuată comisia rogatorie.

Articolul 16

În cazul în care cererea nu a putut fi îndeplinită, partea solicitată va înapoia, fără întîrziere, părții solicitante actele, arătînd motivul pentru care îndeplinirea cererii nu a avut loc.

Articolul 17

Comunicarea actelor judiciare sau extrajudiciare și efectuarea comisiilor rogatorii nu vor da loc la restituirea de către partea solicitantă a cheltuielilor, în afară de onorariile și cheltuielile de expertiză al căror cuantum și natură vor fi comunicate părții solicitante.

Articolul 18

Fiecare parte contractantă poate refuza îndeplinirea unei cereri în cazul în care consideră că prin satisfacerea acesteia s-ar aduce atingere suveranității sau securității sale, ordinii sale publice ori principiilor fundamentale ale legislației sale.

Articolul 19

Martorul sau expertul care, după ce a fost citat, s-a prezentat în fața unei autorități judiciare a celeilalte părți contractante, nu poate, oricare ar fi cetățenia sa, să fie urmărit, arestat sau supus executării unei pedepse pe teritoriul acestei părți, pentru infracțiunea ce formează obiectul procesului în care a fost citat sau pentru o altă infracțiune săvîrșită înainte de plecarea de pe teritoriul părții solicitate.

Articolul 20

Dispozițiile articolului 19 nu sînt aplicabile dacă martorul sau expertul nu a părăsit teritoriul părții solicitante, în termen de 15 zile din momentul în care autoritatea judiciară îi face cunoscut că prezența lui nu mai este necesară. În acest termen nu se include timpul în care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul acestei părți, din motive independente de voința sa.

Articolul 21

1. Fiecare parte contractantă va recunoaște și va încuviința să se execute pe teritoriul său următoarele hotărîri judiciare pronunțate pe teritoriul celeilalte părți:

a) hotărîrile judiciare definitive și executorii date în materie civilă și comercială;

b) hotărîrile judiciare definitive și executorii date în cauzele penale privind repararea pagubelor și restituirea lucrurilor;

c) tranzacțiile încheiate în fața autorităților judiciare în materie civilă și comercială.

2. Sînt considerate hotărîri judiciare în sensul paragrafului 1 și hotărîrile date în materie succesorală de către organele unei părți contractante care, potrivit legii acesteia, sînt competente să dezbată cauze succesorale.

Articolul 22

Hotărîrile judiciare menționate la articolul 21 vor fi recunoscute și se va încuviința executarea lor, în următoarele condiții:

a) dacă hotărîrea emană de la o autoritate judiciară competentă. Competența jurisdicțională a părții solicitante nu este admisă în cazul în care, potrivit dreptului părții solicitate, competența exclusivă revine jurisdicției acesteia;

b) dacă hotărîrea judiciară este definitivă și executorie potrivit legii părții solicitante;

c) dacă prin recunoașterea sau executarea hotărîrii judiciare nu se aduce atingere suveranității, securității, ordinii publice sau principiilor fundamentale ale legislației părții solicitate;

d) dacă în aceeași cauză nu s-a dat anterior o hotărîre avînd putere de lucru judecat de către o autoritate judiciară competentă a părții solicitate;

e) dacă persoana împotriva căreia s-a dat hotărîrea judiciară s-a prezentat sau, deși a lipsit, a primit citația în timp util.

Citarea făcută prin afișare nu se ia în considerație.

Articolul 23

1. Cererea de încuviințare a executării poate fi depusă de partea interesată direct la autoritatea judiciară competentă a părții solicitate sau la autoritatea judiciară care s-a pronunțat în primă instanță.

2. La cererea de încuviințare a executării se va anexa:

a) copia certificată a hotărîrii judiciare sau a tranzacției judiciare, precum și o adeverință că hotărîrea a rămas definitivă și executorie, dacă aceste elemente nu rezultă din hotărîre;

b) adeverința că partea lipsă împotriva căreia s-a dat hotărîrea a fost citată în timp util și în conformitate cu legea părții solicitante;

c) traducerea certificată a actelor indicate la literele a și b, precum și traducerea cererii, dacă nu a fost întocmită în limba părții solicitate.

3. Odată cu cererea de încuviințare a executării poate fi cerută și executarea hotărîrii.

Articolul 24

1. Autoritățile judiciare ale părții solicitate vor hotărî cu privire la cererea de încuviințare a executării conform legislației lor, dacă prin dispozițiile prezentei convenții nu se prevede altfel.

2. Autoritatea judiciară chemată să se pronunțe cu privire la cererea de încuviințare a executării se va limita să stabilească dacă condițiile prevăzute în articolele 22 și 23 sînt îndeplinite; în caz afirmativ ea va încuviința executarea.

Articolul 25

Prin derogare de la dispozițiile articolelor precedente, hotărîrile judiciare definitive ale unei părți contractante în cauzele referitoare la statutul personal al propriilor cetățeni se recunosc de plin drept pe teritoriul celeilalte părți, fără nici o procedură de recunoaștere.

Articolul 26

1. Dacă una din părțile în proces, scutită de cauțiune potrivit articolului 2, este obligată printr-o hotărîre judiciară definitivă să plătească cheltuielile de judecată, această hotărîre se va executa gratuit pe teritoriul celeilalte părți contractante, la cererea celui interesat.

Sumele reprezentînd cheltuielile de judecată avansate de stat, precum și taxele de timbru și de înregistrare de care a fost scutită partea, vor fi percepute și puse la dispoziția misiunii diplomatice sau oficiului consular al acestui stat.

2. Cererea prevăzută la paragraful precedent va fi însoțită de o copie certificată a acelei părți din hotărîrea judiciară prin care se stabilește cuantumul cheltuielilor de judecată, de o adeverință că hotărîrea a rămas definitivă, precum și de traducerea certificată a acestor acte.

3. Autoritatea judiciară care încuviințează executarea se limitează să verifice dacă sînt îndeplinite condițiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 27

Fiecare parte contractantă va recunoaște și va încuviința să se execute pe teritoriul său hotărîrile arbitrale în materie comercială pronunțate pe teritoriul celeilalte părți, potrivit Convenției pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la New York la 10 iunie 1958.

Hotărîrile arbitrale în materie civilă pronunțate pe teritoriul unei părți contractante vor fi recunoscute și executate pe teritoriul celeilalte părți în condițiile articolelor 22 și 23 în măsura în care aceste condiții sînt aplicabile hotărîrilor arbitrale.

Articolul 28

Aplicarea prevederilor referitoare la executarea hotărîrilor judiciare, a hotărîrilor arbitrale și a tranzacțiilor judiciare nu poate aduce atingere legilor părților contractante privind transferul de sume de bani și de bunuri.

Articolul 29

Părțile contractante se angajează să-și predea reciproc, potrivit regulilor și condițiilor prevăzute în prezentul capitol, persoanele care se găsesc pe teritoriul uneia din cele două părți, în vederea urmăririi penale, judecării sau executării pedepsei pe teritoriul celeilalte părți.

Articolul 30

Extrădarea se admite numai dacă fapta este pedepsită de legile ambelor părți contractante.

Extrădarea se admite numai dacă, potrivit legilor ambelor părți contractante, infracțiunea atrage o pedeapsă privativă de libertate mai mare de doi ani sau dacă pedeapsa pronunțată este mai mare de un an.

Articolul 31

Nu pot fi extrădate:

a) persoanele care la data cererii de extrădare sînt cetățeni ai părții solicitate;

b) persoanele a căror extrădare nu este admisă de legislația părții solicitate.

Articolul 32

Extrădarea nu se admite dacă:

a) infracțiunea a fost săvîrșită pe teritoriul părții solicitate;

b) infracțiunea pentru care se cere extrădarea a fost comisă în afara teritoriului părții solicitante iar legislația părții solicitate nu prevede urmărirea unei astfel de infracțiuni cînd este săvîrșită în afara teritoriului său;

c) potrivit legilor ambelor părți contractante, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare decît la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate;

d) infracțiunea pentru care se cere extrădarea este, potrivit legislației uneia din părțile contractante, prescrisă sau amnistiată ori există o altă cauză legală care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale ori executarea pedepsei;

e) infracțiunea pentru care se cere extrădarea a făcut obiectul unei hotărîri judiciare definitive pronunțată de o autoritate judiciară competentă a părții solicitate ori s-a pus capăt urmăririi penale de către autoritățile competente ale acestei părți.

Articolul 33

Extrădarea poate fi amînată dacă persoana a cărei extrădare se cere este implicată într-un proces penal, ori are de executat o pedeapsă privativă de libertate pronunțată de o autoritate judiciară a părții solicitate.

În caz de amînare, extrădarea se poate face numai după ce s-a pronunțat o hotărîre judiciară definitivă iar în caz de condamnare, numai după executarea pedepsei.

În cazul în care amînarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripție a acțiunii sau ar putea împiedica stabilirea faptelor, se poate admite extrădarea provizorie sub condiția expresă că persoana a cărei extrădare se cere va fi înapoiată după efectuarea actelor procesuale pentru care s-a admis extrădarea.

Articolul 34

Persoana extrădată nu poate fi urmărită sau judecată pentru altă infracțiune decît aceea care a dat loc la extrădare, nu poate fi supusă la executarea altei pedepse decît aceea pentru care extrădarea a fost obținută și nu poate fi extrădată unui stat terț în afară de cazul cînd:

a) partea solicitată consimte la aceasta sau,

b) deși a avut posibilitatea, persoana extrădată nu a părăsit teritoriul părții solicitante în termen de o lună de la pronunțarea unei hotărîri judiciare definitive ori, în caz de condamnare, de la executarea pedepsei sau, părăsind acest teritoriu, a revenit ulterior.

Articolul 35

1. Cererea de extrădare va fi formulată în scris și transmisă pe cale diplomatică. Orice corespondență ulterioară între cele două părți se transmite pe aceeași cale.

2. La cererea de extrădare care se adresează părții solicitate vor fi anexate:

a) copia certificată a mandatului de arestare sau a oricărui act avînd aceeași valoare, iar cînd extrădarea se cere pentru executarea pedepsei, copia certificată a hotărîrii definitive. În cazul în care mandatul de arestare sau oricare act avînd aceeași valoare nu menționează faptele cu indicarea timpului și locului săvîrșirii acestora sau nu menționează calificarea lor legală, aceste date vor fi arătate într-o anexă certificată;

b) copia textelor de lege aplicabile;

c) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă;

d) orice date care ar putea servi pentru identificarea persoanei a cărei extrădare se cere.

3. Partea solicitată poate cere date suplimentare dacă indicațiile prevăzute în paragraful precedent sînt incomplete. Cealaltă parte trebuie să dea curs acestei cereri în cel mult două luni; acest termen poate fi prelungit cu 15 zile prin acordul părților contractante.

Dacă partea solicitantă nu prezintă în termenul stabilit datele suplimentare, partea solicitată poate dispune punerea în libertate a persoanei arestare.

Articolul 36

În cazul în care condițiile extrădării sînt îndeplinite, partea solicitată va proceda neîntîrziat la arestarea persoanei a cărei extrădare se cere.

Articolul 37

În caz de urgență, arestarea provizorie a unei persoane poate avea loc și înainte de primirea cererii de extrădare, dacă partea solicitantă o cere. Aceasta va menționa mandatul de arestare sau oricare act avînd aceeași valoare ori hotărîrea definitivă dată împotriva acestei persoane, indicînd că cererea de extrădare va fi trimisă ulterior.

Cererea de arestare provizorie poate fi transmisă prin poștă, telegraf sau telex.

Despre arestarea făcută potrivit alineatului precedent, cealaltă parte contractantă va fi înștiințată neîntîrziat.

Durată arestării provizorii poate fi de cel mult o lună. Acest termen va putea fi prelungit cu 15 zile, la cererea părții solicitante.

Articolul 38

Partea solicitată va face cunoscut părții solicitante hotărîrea sa asupra extrădării.

În cazul în care cererea de extrădare este admisă, partea solicitantă va fi informată despre locul și data predării.

Dacă agenții părții solicitante nu se prezintă la locul și data stabilite pentru a primi persoana a cărei extrădare a fost admisă și dacă partea solicitantă nu cere o amînare, această persoană va fi pusă imediat în libertate. În acest caz, dacă cererea de extrădare este repetată, ea poate fi refuzată.

Amînarea prevăzută în alineatul precedent nu poate depăși 15 zile.

În cazul unor împrejurări excepționale care împiedică predarea sau primirea persoanei a cărei extrădare a fost admisă, partea interesată va informa în prealabil cealaltă parte; cele două părți vor conveni asupra altei date de predare într-un termen care nu poate depăși 15 zile din momentul încetării împrejurărilor excepționale.

Articolul 39

Dacă extrădarea aceleiași persoane este cerută de mai multe state, fie pentru aceleași fapte, fie pentru alte fapte, partea solicitată hotărăște cărui stat se va face extrădarea.

Articolul 40

Dacă persoana extrădată se sustrage de la urmărirea penală sau de la executarea pedepsei și se întoarce pe teritoriul părții solicitate, ea va putea fi din nou extrădată. În acest caz, la cerere nu se mai anexează actele prevăzute la articolul 35.

Articolul 41

La cererea părții solicitante, partea solicitată va transmite:

a) obiectele care pot servi ca mijloc de probă; aceste obiecte se transmit și în cazul cînd extrădarea nu poate avea loc din cauza morții, sustragerii sau din alte împrejurări;

b) obiectele care provin din infracțiune ori au servit la săvîrșirea acesteia.

Dacă obiectele cerute sînt necesare părții solicitate într-o cauză penală, ele pot fi reținute provizoriu sau predate cu condiția de a fi înapoiate.

Drepturile părții solicitate sau ale terților asupra acestor obiecte sînt rezervate. Dacă asemenea drepturi există, aceste obiecte vor fi restituite părții solicitate, cît mai curînd posibil.

Transferul sumelor de bani și al bunurilor se va face cu respectarea legilor părții solicitate.

Articolul 42

Fiecare parte contractantă autoriză, la cererea celeilalte părți, tranzitul pe teritoriul său al persoanelor extrădate de către un stat terț.

Dacă cererea de tranzit îndeplinește condițiile prevăzute de prezentul capitol pentru cererea de extrădare, partea solicitată va autoriza tranzitul. În caz contrar, aceasta nu este obligată să autorize tranzitul.

Articolul 43

Cheltuielile pentru îndeplinirea procedurii de extrădare, făcute pînă în momentul predării persoanei a cărei extrădare a fost admisă, sînt în sarcina părții solicitate.

Cheltuielile de tranzit sînt în sarcina părții solicitante.

Articolul 44

Părțile contractante își comunică reciproc informații cu privire la rezultatul urmăririi penale pornite împotriva persoanelor extrădate. În cazul în care s-a pronunțat o hotărîre judiciară definitivă, o copie a acesteia se va transmite celeilalte părți.

Articolul 45

Fiecare parte contractantă va transmite celeilalte părți date cu privire la condamnările definitive referitoare la pedepsele privative de libertate pronunțate împotriva cetățenilor acestei părți. Totodată se vor transmite amprentele digitale ale condamnaților, dacă există.

Articolul 46

Autoritățile competente ale unei părți contractante vor transmite, la cererea autorităților judiciare ale celeilalte părți, prin intermediul ministerelor de justiție, date cu privire la antecedentele penale ale persoanelor urmărite sau condamnate.

Articolul 47

1. Prezenta convenție va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi schimbate la București cît mai curînd posibil.

2. Prezenta convenție intră în vigoare în a șaizecea zi după schimbul instrumentelor de ratificare.

3. Prezenta convenție se încheie pentru o perioadă de cinci ani și va fi prelungită de fiecare dată pentru o altă perioadă de cinci ani, dacă nici una din părțile contractante nu o denunță cu cel puțin douăsprezece luni înainte de expirarea acestei perioade.

Drept care împuterniciții celor două părți contractante au semnat prezenta convenție și au aplicat sigiliile lor.

Încheiată la Tunis la 6 martie 1971, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă și franceză. În caz de divergență de interpretare între textul în limba română și textul în limba arabă, va fi luat în considerare textul în limba franceză.