Procedură · Ministerul Administrației și Internelor Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Procedura din 4 mai 2010

de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare

prezumat în vigoare

Data actului
4 mai 2010
Emitent
Ministerul Administrației și Internelor Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 330 din 19 mai 2010
Citează
2 acte
Structură
10 articole, 5 anexe · 23.815 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Inspectorii de trafic ai Autorității Rutiere Române - ARR, denumiți în continuare inspectori de trafic, sau, după caz, ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri, denumiți în continuare polițiști rutieri, dispun, potrivit legii, suspendarea dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare atunci când constată contravenții pentru care legea prevede o astfel de măsură.

Articolul 2

(1)

Oprirea unui autovehicul pentru control se face, de regulă, în afara părții carosabile, iar acolo unde nu există asemenea condiții, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lângă bordură ori în spațiile destinate parcării. Dacă drumul este intens circulat, oprirea se face pe o arteră laterală, pentru a nu stânjeni circulația celorlalte vehicule. Pe timpul nopții, aceste locuri trebuie să fie iluminate.

(2)

Nu se permite oprirea vehiculelor pentru control în curbe, pe sectoare de drum înclinat, unde vizibilitatea este redusă, în intersecții, pe trecerile pentru pietoni, pe porțiuni de drumuri înguste, precum și în orice alte locuri unde ar împiedica desfășurarea normală a traficului.

(3)

În interiorul localităților, oprirea se face lângă și paralel cu trotuarul, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a drumului, astfel încât să nu fie afectată fluența traficului rutier.

Articolul 3

(1)

Reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare se face după demontarea acestora de către conducătorul autovehiculului, iar atunci când acesta refuză, de către agentul constatator, într-un spațiu destinat parcării. În vederea aplicării măsurii, conducătorul autovehiculului are obligația de a deplasa vehiculul în cel mai apropiat loc indicat de agentul constatator.

(2)

În raport cu persoana care are calitatea de agent constatator, în caz de neconformare a conducătorului autovehiculului:

a) polițistul rutier aplică dispozițiile legale în vigoare privind nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu; sau

b) inspectorul de trafic aplică dispozițiile legale în vigoare privind sustragerea de la efectuarea controlului în traficul rutier.

Articolul 4

(1)

După întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției, agentul constatator dispune suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului, întocmind în acest sens procesul-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, denumit în continuare proces-verbal de reținere, al cărui model este prevăzut în anexele nr. 1a) și 1b).

(2)

Procesul-verbal de reținere se întocmește în două exemplare. Un exemplar se înmânează conducătorului autovehiculului sau, în caz de refuz al primirii, se comunică acestuia de către agentul constatator.

(3)

Suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului operează din momentul încheierii procesului-verbal de reținere, chiar dacă s-au reținut doar plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

(4)

Motivele pentru care nu a putut fi reținut certificatul de înmatriculare al autovehiculului se înscriu în procesul-verbal de reținere.

Articolul 5

(1)

În urma aplicării măsurii suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului, atât autovehiculul, cât și marfa sau persoanele transportate se află sub răspunderea juridică a utilizatorului autovehiculului, conform legii.

(2)

În urma aplicării măsurii suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului, contravenientul este responsabil pentru eventualele pierderi cauzate terților, inclusiv persoanelor transportate.

Articolul 6

(1)

Măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică în momentul constatării faptei, cu excepția situației în care autovehiculele controlate transportă animale vii, mărfuri perisabile sau sub temperatură controlată.

(2)

În cazul autovehiculelor care transportă animale vii, mărfuri perisabile sau sub temperatură controlată, măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică, ulterior constatării faptei, la locul de descărcare a mărfii sau la sediul/domiciliul contravenientului, după caz, de către inspectorii de trafic ai agenției teritoriale a ARR.

(3)

Atunci când fapta săvârșită cu autovehiculele prevăzute la alin. (2) a fost constatată de polițiștii rutieri, actele de constatare se trimit în termen de două zile lucrătoare agenției teritoriale a ARR în raza căreia își are sediul/domiciliul contravenientul, pentru a dispune suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului.

(4)

Atunci când autovehiculul care face obiectul contravenției nu este deținut de către un operator de transport rutier, măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului se duce la îndeplinire de către agenția teritorială a ARR, împreună cu serviciul rutier/brigada rutieră în raza căruia/căreia își are sediul/domiciliul contravenientul.

Articolul 7

(1)

După aplicarea măsurii suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului, certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției și o copie a procesului-verbal de reținere, se transmit inspectoratului județean de poliție sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București/serviciului rutier/brigăzii rutiere pe raza căruia/căreia este înmatriculat autovehiculul, în termen de 3 zile de la data constatării faptei.

(2)

Atunci când măsura a fost dispusă de polițiștii rutieri, documentele și plăcuțele cu numărul de înmatriculare prevăzute la alin. (1) se transmit în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost constatată fapta serviciului rutier/brigăzii rutiere din zona lor de competență teritorială.

(3)

Serviciul rutier/brigada rutieră implementează mențiunile corespunzătoare în evidențe și transmite documentele prevăzute la alin. (1) inspectoratului județean de poliție sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București/serviciului rutier/brigăzii rutiere pe raza căruia/căreia este înmatriculat autovehiculul.

(4)

Inspectoratul județean de poliție sau Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/serviciul rutier/brigada rutieră pe raza căruia/căreia este înmatriculat autovehiculul notifică deținătorului înscris în certificatul de înmatriculare măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului. Modelul notificării este prevăzut în anexa nr. 2.

(5)

Odată cu notificarea măsurii se transmite și o copie a procesului-verbal de reținere.

Articolul 8

(1)

În situația în care autovehiculul este înmatriculat în alt stat, certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare reținute în condițiile prezentelor proceduri se transmit serviciului rutier/brigăzii rutiere pe raza căruia/căreia a fost dispusă măsura, unde se păstrează până la expirarea termenului de suspendare sau efectuarea dovezii plății amenzii, după caz. Această situație se notifică în scris, în termen de 15 zile, Direcției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(2)

În baza notificării, Direcția rutieră informează, în termen de 5 zile de la primirea corespondenței, ambasada din România a statului în care este înmatriculat vehiculul în cauză.

(3)

În cazul prevăzut la alin. (1) se completează procesul-verbal de reținere al cărui model este prevăzut în anexele nr. 1c) și 1d), după caz.

(4)

La expirarea termenului de suspendare de 6 luni, certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare reținute se transmit Direcției rutiere.

Articolul 9

Plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare reținute se restituie deținătorului autovehiculului înscris în certificatul de înmatriculare, la cerere, în baza dovezii achitării amenzii contravenționale sau, după caz, la expirarea termenului de 6 luni.

Articolul 10

Anexele nr. 1a)-1d) și 2 fac parte integrantă din prezentele proceduri.

Anexa 1 a)

- Model -

ROMÂNIA

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII

AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR

Agenția ARR ..........................

PROCES-VERBAL

de reținere a plăcuțelor cu numărul de

înmatriculare și a certificatului de înmatriculare

Seria ....... nr. ..............

În ziua ................, luna ............., anul ........., locul ........................., localitatea ....................., județul (sectorul) .........................,

subsemnatul, ............................., în calitate de ............................... la Autoritatea Rutieră Română - ARR - Agenția .........................., legitimația de control nr. .............., în temeiul art. ............. din .................., dispun suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului cu nr. de înmatriculare ............................., drept care am procedat la reținerea următoarelor:

● [] DA/ [] NU Certificatul de înmatriculare nr. ....................... al vehiculului .......(marca) ..... nr. ................; sau Dovada seria .......... nr. .................. din data de ......................., deținător .....................................

Certificatul de înmatriculare nu a fost reținut deoarece ..............................................

● Plăcuțele cu numărul de înmatriculare ..............................................., deoarece nu s-a făcut dovada deținerii ..................................................., fapt constatat și sancționat prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională seria .................. nr. ......... din data de: ziua ................. luna ................ anul ...................... .

Starea plăcuțelor de înmatriculare/certificatului de înmatriculare:

- plăcuțele cu numărul de înmatriculare sunt/nu sunt deteriorate .............................;

- certificatul de înmatriculare este/nu este deteriorat ..................................... .

Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare/dovada, o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției și o copie a procesului-verbal de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se transmit inspectoratului de poliție județean sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București/serviciului rutier/brigăzii rutiere pe a cărui/cărei rază teritorială este înmatriculat vehiculul.

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului încetează la cerere, dacă se face dovada achitării amenzii, sau la 6 luni de la data prezentului proces-verbal de reținere.

Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Conducerea autovehiculului ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost reținute constituie infracțiune, prevăzută și pedepsită de

art. 85 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Semnătura inspectorului

.......................

Semnătura de primire a unui exemplar

din prezentul proces-verbal

..................................

Data ......................

Anexa 1 b)

- Model -

ROMÂNIA

MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

.......................................

PROCES-VERBAL

de reținere a plăcuțelor cu numărul de

înmatriculare și a certificatului de înmatriculare

Anul ..........., luna ............., ziua ......., locul ...................., localitatea ....................., județul (sectorul) ........................... .

Gradul ....................., numele ...................... prenumele ....................., din cadrul .............................., în temeiul art. ............................ din ................................................., dispun suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului cu nr. de înmatriculare ..........................., drept care am procedat la reținerea următoarelor:

● [] DA/ [] NU Certificatul de înmatriculare nr. .................... al vehiculului ...........(marca)........ nr. ..........; sau Dovada seria ............... nr. .................... din data de ............., deținător ...................................... .

Certificatul de înmatriculare nu a fost reținut deoarece ......................................................... .

● Plăcuțele cu numărul de înmatriculare ....................., deoarece nu s-a făcut dovada deținerii ........................................., fapt constatat și sancționat prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria .......... nr. ...................... din data de: ziua .......... luna .................... anul ................. .

Starea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare/certificatului de înmatriculare:

- plăcuțele cu numărul de înmatriculare sunt/nu sunt deteriorate ....................................;

- certificatul de înmatriculare este/nu este deteriorat ........................................... .

Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare/dovada, o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției și o copie a procesului-verbal de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se transmit inspectoratului de poliție județean sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București/serviciului rutier/brigăzii rutiere pe a cărui/cărei rază teritorială este înmatriculat vehiculul.

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului încetează la cerere, dacă se face dovada achitării amenzii, sau la 6 luni de la data prezentului proces-verbal de reținere.

Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Conducerea autovehiculului ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost reținute constituie infracțiune, prevăzută și pedepsită de

art. 85 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Semnătura polițistului

.............................

Semnătura conducătorului auto/contravenientului

.........................

Anexa 1 c)

- Model -

ROMÂNIA

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII

AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR

Agenția ARR ..........................

PROCES-VERBAL

de reținere a plăcuțelor cu numărul de

înmatriculare și a certificatului de înmatriculare

Seria ....... nr. ..............

(autovehicul înmatriculat în alt stat)

În ziua .........., luna ................, anul ............, locul ............................, localitatea ........................, județul (sectorul) ........................,

subsemnatul, ............................., în calitate de ............................... la Autoritatea Rutieră Română - ARR - Agenția .............................., legitimația de control nr. .............., în temeiul art. ............. din ....................., dispun suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului cu nr. de înmatriculare ............................., drept care am procedat la reținerea următoarelor:

● [] DA/ [] NU Certificatul de înmatriculare nr. ..................................................... al vehiculului ..............(marca)......... nr. ..............; sau Dovada seria ............. nr. ................ din data de ........................., deținător ................................................ .

Certificatul de înmatriculare nu a fost reținut deoarece .............................................................. .

● Plăcuțele cu numărul de înmatriculare ..........................., deoarece nu s-a făcut dovada deținerii ..................................., fapt constatat și sancționat prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională seria .......... nr. ......... din data de: ziua ....... luna ........... anul ........... .

Starea plăcuțelor de înmatriculare/certificatului de înmatriculare:

- plăcuțele cu numărul de înmatriculare sunt/nu sunt deteriorate .......................;

- certificatul de înmatriculare este/nu este deteriorat ............................... .

Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare/dovada, o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției și o copie a procesului-verbal de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se transmit inspectoratului de poliție județean sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București/serviciului rutier/brigăzii rutiere pe a cărui/cărei rază teritorială a fost constatată fapta.

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului încetează la cerere, dacă se face dovada achitării amenzii, sau la 6 luni de la data prezentului proces-verbal de reținere.

Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Conducerea autovehiculului ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost reținute constituie infracțiune, prevăzută și pedepsită de

art. 85 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Semnătura inspectorului

...........................

Semnătura de primire a unui exemplar

din prezentul proces-verbal

.............................

Data ........................

Anexa 1 d)

- Model -

ROMÂNIA

MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

........................................

PROCES-VERBAL

de reținere a plăcuțelor cu numărul de

înmatriculare și a certificatului de înmatriculare

(autovehicul înmatriculat în alt stat)

Anul .........., luna ................, ziua ......., locul ...................... localitatea ................, județul (sectorul) ......................... .

Gradul ...................., numele .......................... prenumele ....................., din cadrul ..........................., în temeiul art. ...................... din .............................., dispun suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului cu nr. de înmatriculare ......................., drept care am procedat la reținerea următoarelor:

● [] DA/ [] NU Certificatul de înmatriculare nr. .................. al vehiculului ...........(marca)....... nr. ..............; sau Dovada seria ......... nr. ........ din data de ...................., deținător ..................................... .

Certificatul de înmatriculare nu a fost reținut deoarece .....................................

● Plăcuțele cu numărul de înmatriculare ................................, deoarece nu s-a făcut dovada deținerii ....................................., fapt constatat și sancționat prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională seria ............. nr. .......................... din data de: ziua ........ luna ................. anul ......... .

Starea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare/certificatului de înmatriculare:

- plăcuțele cu numărul de înmatriculare sunt/nu sunt deteriorate ..........................;

- certificatul de înmatriculare este/nu este deteriorat .................................. .

Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare/dovada, o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției și o copie a procesului-verbal de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se transmit inspectoratului de poliție județean sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București/serviciului rutier/brigăzii rutiere pe a cărui/cărei rază teritorială a fost constatată fapta.

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului încetează la cerere, dacă se face dovada achitării amenzii, sau la 6 luni de la data prezentului proces-verbal de reținere.

Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Conducerea autovehiculului ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost reținute constituie infracțiune, prevăzută și pedepsită de

art. 85 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Semnătura polițistului

.......................

Semnătura conducătorului auto/contravenientului

................................

Anexa 2 - Model -

ROMÂNIA

MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

......................................

NOTIFICARE

privind suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului

data .......................

Către ......................................, cu domiciliul/sediul în .........................., str. ................ nr. ....., bl. ....., sc. ....., ap. ....., județul/sectorul .................. .

Vă comunicăm faptul că, începând cu data de ..........................., dreptul de a utiliza autovehiculul marca ........................, cu numărul de înmatriculare ..................., este suspendat în conformitate cu prevederile art. ................. din ..................................................., prin reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

Măsura a fost dispusă de ................................., ca urmare a nerespectării prevederilor legale prevăzute de ................................., de către ................................, la data de ......................... .

Suspendarea dreptului de a utiliza vehiculul încetează în termen de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare sau la cerere, la data prezentării dovezii achitării amenzii contravenționale, stabilită prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria ............ nr. ......................... .

Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare se află la Brigada rutieră/Serviciul rutier din cadrul ..................................... .

Șeful Serviciului rutier/Brigăzii rutiere,

...............................

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.