Program · Act Internațional

Programul din 11 decembrie 2009

de colaborare în domeniile învățământului, științei, culturii, mass-mediei, tineretului și sportului între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria, pentru anii 2009-2012

prezumat în vigoare

Data actului
11 decembrie 2009
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 363 din 2 iunie 2010
Structură
50 de articole · 24.387 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria, denumite în continuare părți,

dorind să extindă cunoașterea reciprocă a culturii popoarelor român și bulgar și să intensifice relațiile bilaterale în domeniile învățământului, științei, culturii, mass-mediei, tineretului și sportului,

împărtășind valorile europene în calitate de membre ale Uniunii Europene,

în vederea îndeplinirii prevederilor

art. 19 din Acordul

dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea în domeniile învățământului, științei și culturii, semnat la București la 10 noiembrie 1998,

au convenit următoarele:

I. ȘTIINȚĂ

Articolul 1

(1)

Părțile stimulează dezvoltarea legăturilor directe dintre Academia Română și Academia Bulgară de Științe pe baza Acordului de colaborare științifică semnat la Sofia la 11 octombrie 1999.

(2)

În acest context, părțile încurajează activitatea de cercetare a Comisiei mixte a istoricilor, pe teme de interes comun.

(3)

În cadrul programului, părțile sprijină dezvoltarea colaborării științifice prin:

a) elaborarea unor proiecte de cercetare colectivă de interes comun;

b) schimburi de oameni de știință, pe bază de reciprocitate, care vor lucra pe proiecte comune, pentru participarea la acțiuni științifice și lucrul în arhive științifice;

c) schimburi de informații și publicații științifice.

Articolul 2

(1)

Părțile sprijină dezvoltarea colaborării științifice și tehnice prin:

a) realizarea de proiecte și programe comune de cercetare pe teme de interes reciproc;

b) schimburi de oameni de știință, cercetători, personal tehnic și alte categorii de experți, pe bază de reciprocitate, implicați în desfășurarea proiectelor și programelor comune de cercetare convenite;

c) schimburi de publicații și informații cu caracter științific și tehnic;

d) participarea la conferințe științifice, seminarii, simpozioane, mese rotunde etc. și pregătirea de personal în domeniile științific și tehnic;

e) orice altă formă de cooperare științifică și tehnică acceptată reciproc.

(2)

Părțile sprijină încheierea unor înțelegeri directe între partenerii de cooperare, în care vor fi stabilite condițiile financiare ale schimburilor.

II. ÎNVĂȚĂMÂNT

Articolul 3

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării din România și Ministerul Învățământului și Științei din Republica Bulgaria vor organiza anual schimburi de experți pentru stabilirea direcțiilor concrete de cooperare și documentare în domeniul învățământului și cercetării științifice.

Articolul 4

Părțile încurajează colaborarea directă dintre diferitele instituții de învățământ românești și bulgare la toate nivelurile.

Articolul 5

Părțile își acordă anual, pe bază de reciprocitate, câte 5 burse pentru studii de licență (ciclul 1), masterat (ciclul 2) sau doctorat (ciclul 3).

Articolul 6

Părțile își acordă anual, pe bază de reciprocitate, 20 de luni de bursă pentru stagii de specializare postuniversitară sau universitară, fracționabile pe durate de la două la 9 luni.

Articolul 7

Părțile își acordă anual, fiecare, până la 10 locuri, la cursurile de limbă, literatură și civilizație organizate în celălalt stat, pentru studenții și specialiștii filologi de la specialitățile de limbă și literatură română din Republica Bulgaria, respectiv de limbă și literatură bulgară din România.

Articolul 8

(1)

Părțile sprijină studierea și popularizarea limbii, literaturii și civilizației române, respectiv bulgare, în fiecare dintre cele două state.

(2)

Lectoratele de limbă, literatură și civilizație română, respectiv bulgară, existente în cadrul universităților din București și Craiova, respectiv Sofia și Veliko Târnovo își vor continua activitatea.

(3)

Părțile încurajează totodată înființarea de noi lectorate în alte centre universitare unde există disponibilități în acest scop.

Articolul 9

(1)

Părțile susțin în continuare funcționarea, în condiții adecvate, pe bază de reciprocitate și în conformitate cu legislațiile naționale, a Liceului profilat pe învățarea intensivă a limbii române "Mihai Eminescu" din Sofia și a Liceului teoretic bulgar "Hristo Botev" din București.

(2)

În acest sens, părțile se angajează să reglementeze, printr-un acord semnat între Ministerul Educației, Cercetării și Inovării din România și Ministerul Învățământului și Științei din Republica Bulgaria, aspectele legate de procesul de învățământ, manuale, programe școlare, schimburi de cadre didactice, aspecte legate de spațiul de cazare și cheltuielile de întreținere, precum și efectuarea demersurilor necesare pentru introducerea altor discipline de învățământ care să fie predate în limbile română, respectiv bulgară, la Liceul profilat pe învățarea intensivă a limbii române "Mihai Eminescu" din Sofia și la Liceul teoretic bulgar "Hristo Botev" din București.

(3)

Până la semnarea Acordului interministerial sus-menționat, părțile pot primi profesori din statul partener, care să își desfășoare activitatea în cele două licee, toate cheltuielile suportându-le partea trimițătoare.

Articolul 10

În conformitate cu legislațiile lor naționale, părțile primesc în instituțiile lor de învățământ, la studii, cetățeni din celălalt stat.

Articolul 11

Părțile vor susține crearea unor clase cu predare în limba maternă în cadrul sistemului național de învățământ, la nivel preșcolar, primar, gimnazial și liceal, precum și asigurarea acestora cu cadre didactice și manuale, în funcție de solicitări și conform legislațiilor lor naționale.

Articolul 12

(1)

Pe perioada de valabilitate a programului, părțile realizează schimburi de manuale școlare și materiale privind istoria, geografia, cultura, dezvoltarea economică și socială a celor două state, în vederea unei prezentări corecte a acestora în manuale școlare, cursuri universitare, enciclopedii și alte materiale de referință editate în celălalt stat.

(2)

În acest scop, părțile efectuează schimburi de 2-3 specialiști, pe o perioadă de 3 până la 5 zile fiecare.

(3)

Totodată, părțile se angajează să sprijine organizarea periodică de schimburi de experiență în vederea elaborării programelor și a manualelor școlare.

Articolul 13

Părțile fac schimb de informații cu privire la manifestările științifice din domeniul învățământului și științei și vor invita specialiști din celălalt stat pentru a participa la congrese, conferințe, simpozioane etc., care se organizează pe teritoriul fiecărui stat, inclusiv la cele cu caracter internațional.

Articolul 14

Părțile își exprimă disponibilitatea de a realiza anual, în timpul vacanțelor de vară, schimburi de profesori români de limba bulgară și de profesori bulgari de limba română, precum și de grupe de elevi pentru perfecționare în domeniul limbii.

Articolul 15

Părțile stimulează contactele între tinerii din cele două state prin realizarea, în condiții de reciprocitate, a unor schimburi de grupuri de elevi din școli primare și medii, pe perioada vacanțelor, în tabere școlare, participarea comună a elevilor la expoziții, olimpiade, concursuri și alte manifestări similare.

III. CULTURĂ ȘI ARTĂ

Articolul 16

(1)

Părțile încurajează dezvoltarea colaborării directe dintre ministerele de resort, precum și dintre instituții muzicale, teatre, muzee, biblioteci, edituri etc.

(2)

Volumul schimburilor și condițiile financiare vor fi convenite direct între instituțiile interesate.

Articolul 17

Pe perioada valabilității programului, părțile sprijină organizarea, pe bază de reciprocitate, a una-două expoziții de artă. Condițiile organizatorice vor fi convenite direct între instituțiile interesate.

Articolul 18

(1)

Părțile încurajează stabilirea de relații directe între instituțiile din domeniul păstrării și conservării patrimoniului cultural național, colaborând în vederea cercetării, inventarierii și ocrotirii monumentelor istorice din patrimoniul cultural propriu, care se află pe teritoriul celuilalt stat.

(2)

Părțile sprijină activitatea Comisiei mixte în domeniul cercetării, conservării și ocrotirii patrimoniului cultural național.

(3)

Anual, părțile fac schimburi de câte 2 specialiști, pentru 7 zile fiecare, în domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice, în special pentru cele relevante pentru istoria comună a celor două state, precum și documentații, documente din arhive și orice tip de materiale privind patrimoniul existent pe teritoriul celuilalt stat.

Articolul 19

Părțile sprijină dezvoltarea colaborării directe dintre uniunile și asociațiile de creație, inclusiv prin semnarea unor înțelegeri directe de colaborare, precum și inițiativele acestora cu privire la diversificarea legăturilor dintre oamenii de artă.

Articolul 20

Părțile încurajează instituțiile și formațiile teatrale și muzicale să introducă în repertoriul lor lucrări dramatice și muzicale de dramaturgi și compozitori din celălalt stat.

Articolul 21

Părțile stimulează colaborarea dintre asociațiile profesionale ale artiștilor fotografi și vor încuraja schimburile de artiști și expoziții de fotografii artistice, precum și participarea la saloane fotografice internaționale și altele care au loc pe teritoriile statelor lor.

Articolul 22

Părțile promovează dezvoltarea relațiilor directe dintre muzeele și galeriile de artă din cele două state, inclusiv schimburi de cataloage și materiale documentare privind conservarea și restaurarea lucrărilor de artă.

Articolul 23

Părțile își vor adresa reciproc invitații la târgurile internaționale de carte organizate pe teritoriile statelor lor.

Articolul 24

Părțile sprijină stabilirea unei colaborări directe între bibliotecile naționale din cele două state, precum și între bibliotecile teritoriale interesate. În acest cadru, vor face schimb de specialiști, materiale informative, cărți și alte publicații din fondurile lor.

Articolul 25

Părțile încurajează colaborarea în domeniul activității editoriale, vor sprijini realizarea de parteneriate între edituri din cele două state în vederea publicării de traduceri reciproce, pentru o mai bună cunoaștere și promovare a literaturilor lor naționale.

Articolul 26

Anual, părțile se informează reciproc asupra manifestărilor culturale cu caracter internațional pe care le vor organiza, respectiv colocvii, simpozioane, festivaluri, concursuri, tabere de creație etc., facilitând prezența unor delegați la respectivele manifestări, vor sprijini organizarea, pe bază de reciprocitate, de manifestări culturale, în cadrul cărora vor promova tradițiile și valorile culturale ale celor două state.

Articolul 27

Părțile acționează pentru dezvoltarea legăturilor directe dintre instituțiile specializate din domeniul cinematografiei, pentru organizarea reciprocă a unor premiere cinematografice, căutarea unor posibilități de realizare a unor coproducții și alte forme de lucru în comun, precum:

- participarea la festivaluri;

- schimb de informații și material audiovizual între arhivele de film ale celor două state;

- organizarea de săptămâni ale filmului pe bază de reciprocitate;

- schimburi de specialiști în domeniul cinematografiei;

- în cazul statelor membre ale Consiliului Europei - acorduri bilaterale de coproducție în domeniul cinematografiei;

- inițierea demersurilor pentru semnarea unui acord pe probleme de cinematografie și audiovizual.

Articolul 28

Părțile încurajează participarea unor formații profesioniste și de amatori la festivaluri și competiții artistice din celălalt stat, în condițiile prevăzute de regulamentul de organizare a manifestărilor respective.

Articolul 29

Părțile sprijină inițiativa instituțiilor de specialitate în studierea creației și tradițiilor populare și asigură susținerea necesară pentru conservarea lor.

IV. COLABORAREA ÎN CADRUL ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE

Articolul 30

Părțile promovează colaborarea dintre comisiile naționale ale UNESCO din România și Republica Bulgaria, acordând o importanță deosebită realizării în comun a proiectelor bilaterale și multilaterale din cadrul programelor Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.

Articolul 31

(1)

Părțile se informează și colaborează în legătură cu programele din domeniul culturii, învățământului și conservării patrimoniului cultural, în conformitate cu documentele Consiliului Europei, și vor participa activ la programele Uniunii Europene din domeniile culturii, învățământului și științei.

(2)

Părțile cooperează în cadrul inițiativei Consiliului Europei "Consiliul miniștrilor culturii din țările Europei de Sud-Est".

Articolul 32

Părțile colaborează în cadrul proiectelor inițiate de organizațiile francofone.

V. TELEVIZIUNE, RADIO, PRESĂ

Articolul 33

(1)

Părțile încurajează colaborarea în domeniul televiziunii, prin schimburi de programe privind cultura, civilizația, istoria, dezvoltarea economică și socială a statelor lor, precum și de specialiști și ziariști, în scopul unei mai bune cunoașteri între cele două popoare, pe baza respectării legislației audiovizuale naționale din cele două state și a reglementărilor internaționale pentru drepturile de autor și drepturile conexe.

(2)

Cooperarea dintre Societatea Română de Televiziune și Televiziunea Națională Bulgară se realizează pe baza unui acord bilateral. Schimburile de programe vor face obiectul unor acorduri separate.

Articolul 34

Părțile încurajează colaborarea dintre instituțiile de radiodifuziune din cele două state, în conformitate cu înțelegerea existentă între ele, precum și schimburile de experiență pentru jurnaliști români și bulgari.

Articolul 35

Părțile încurajează colaborarea dintre Agenția Națională de Presă AGERPRES și Agenția BTA, pe baza înțelegerii directe, în vederea intensificării schimbului de informații de presă.

VI. ARHIVE

Articolul 36

Părțile promovează colaborarea directă dintre Arhivele Naționale din România și Direcția Generală a Arhivelor din Republica Bulgaria, condițiile concrete de derulare a activităților fiind stabilite pe baza Protocolului de colaborare în domeniul arhivistic între Arhivele Naționale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor din România și Direcția Generală a Arhivelor de pe lângă Consiliul de Miniștri al Republicii Bulgaria, semnat la București la 28 martie 2006.

VII. TINERET ȘI SPORT

Articolul 37

Părțile sprijină dezvoltarea legăturilor dintre organele și instituțiile de stat care se ocupă cu problemele politicii de tineret, ca și dintre organizațiile și uniunile de tineret din cele două state. Acestea vor încuraja schimburile de delegații și grupuri de tineri, precum și de informații și publicații privind tineretul.

Articolul 38

(1)

Părțile sprijină dezvoltarea relațiilor și schimburilor directe dintre federațiile sportive, organizațiile, cluburile și instituțiile centrale și locale care se ocupă de activitatea sportivă în cele două state.

(2)

Acțiunile concrete și condițiile de realizare a acestora vor fi convenite direct între organizațiile interesate.

VIII. PREVEDERI GENERALE ȘI DISPOZIȚII FINANCIARE

Articolul 39

Părțile încurajează colaborarea directă dintre organizații publice și private, instituții, fundații, asociații și altele, precum și contactele directe dintre persoane, în scopul intensificării și diversificării legăturilor bilaterale în domeniile învățământului, științei și culturii.

Articolul 40

(1)

Pentru realizarea schimbului de persoane, partea trimițătoare va comunică părții primitoare, cu cel puțin două luni înainte, datele necesare ale candidaților - calificarea profesională, gradul și titlul științific, programul de lucru -, iar partea primitoare va transmite răspunsul cu cel puțin 15 zile înainte de data vizitei.

(2)

Alte elemente concrete vor fi prevăzute în înțelegerile de colaborare directă dintre departamentele și instituțiile respective.

Articolul 41

(1)

Listele cu candidați pentru studii complete vor fi prezentate ministerului de resort partener până la data de 31 mai a fiecărui an, iar dosarele pentru doctorat și specializare în celălalt stat vor fi prezentate până la data de 1 martie a fiecărui an.

(2)

Lista candidaților pentru cursurile de vară va fi prezentată până la data de 31 mai a anului respectiv.

Articolul 42

(1)

Pentru schimburile de persoane cu durata de până la 30 de zile, inclusiv pentru membrii formațiilor artistice, cheltuielile vor fi suportate după cum urmează:

a) partea trimițătoare va suporta cheltuielile de transport internațional dus-întors, până la și din capitala statului părții primitoare;

b) partea primitoare va suporta cheltuielile pentru sejur (cazare, masă, transport intern); toate persoanele care fac obiectul schimbului în sfera de aplicare a prezentului program beneficiază de asistență medicală în conformitate cu legislația europeană, potrivit prevederilor Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității și ale Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariații și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, precum și actelor de aplicare și de modificare a acestor regulamente.

(2)

Partea trimițătoare va suporta cheltuielile legate de transportul internațional dus-întors pentru decorurile, recuzita și instrumentele muzicale ale ansamblurilor artistice.

(3)

Partea primitoare va suporta cheltuielile de organizare a spectacolelor, precum și cheltuielile de transport intern.

(4)

Modalitățile de suportare a cheltuielilor legate de realizarea altor schimburi decât cele prevăzute în mod expres vor fi stabilite prin înțelegeri separate între instituțiile de resort ale celor două părți.

Articolul 43

(1)

Partea primitoare asigură bursierilor trimiși la studiu în baza prezentului program următoarele: cheltuielile de școlarizare, cazare și masă în campusurile studențești în regimul studenților proprii, reducere la transportul intern, o bursă lunară și un document, care atestă rezidența gratuit, în conformitate cu reglementările în vigoare din fiecare stat.

(2)

Cheltuielile de transport internațional și intern până la locul unde studenții își efectuează studiile revin părții trimițătoare sau candidatului, în conformitate cu reglementările interne în vigoare.

Articolul 44

(1)

În cazul lectoratelor de limbă, cultură și civilizație, partea primitoare asigură lectorilor și familiilor lor locuință corespunzătoare cu scutire de la plata chiriei, a cheltuielilor de întreținere, energie electrică și termică, dar cu suportarea personală a cheltuielilor privind serviciile telefonice și a cheltuielilor comune ale locuinței.

(2)

Retribuția lectorilor va fi făcută în conformitate cu legislația din fiecare stat, luându-se în calcul vechimea în învățământ și gradul lor didactic.

(3)

Lectorii și cadrele didactice prevăzute la art. 8 și 9 vor fi scutiți de costurile documentelor care atestă rezidența.

(4)

Cheltuielile de transport internațional și intern, până la locul unde funcționează lectoratul, revin părții trimițătoare. Părțile română și bulgară vor suporta aceste cheltuieli o dată pe an.

Articolul 45

(1)

Partea primitoare preia cheltuielile în timpul cursurilor de vară - taxă de participare, cazare și masă -, în condițiile stabilite de universitățile organizatoare.

(2)

Cheltuielile de transport până la locul unde sunt organizate cursurile vor fi suportate de partea trimițătoare sau de candidați, în conformitate cu reglementările interne în vigoare.

Articolul 46

Cu excepția cazurilor în care, printr-o înțelegere separată, se convine altfel, cheltuielile pentru organizarea expozițiilor vor fi suportate după cum urmează:

a) partea trimițătoare va avea în sarcina sa cheltuielile de asigurare și de transport al exponatelor până la capitala statului primitor și retur;

b) partea primitoare suportă cheltuielile de transport în interiorul țării, de organizare și publicitate;

c) partea primitoare preia, de asemenea, cheltuielile de asigurare și securitate a exponatelor pe teritoriul său, iar în caz de deteriorare sau pierdere va furniza documentația necesară pentru cererea de asigurare, obligându-se să nu efectueze niciun fel de lucrări de restaurare, cu excepția unor măsuri de primă necesitate, cu acordul expres al părții trimițătoare.

Articolul 47

(1)

Părțile asigură, pe bază de reciprocitate, învățământ gratuit la nivel preuniversitar, în instituțiile de stat, pentru copiii personalului reprezentanțelor diplomatice, al Bisericilor Ortodoxe Română și Bulgară, lectorilor, precum și pentru membrii familiilor acestora, pe perioada mandatului.

(2)

Învățământul în școlile medii de artă pentru copiii personalului reprezentanțelor diplomatice, al Bisericilor Ortodoxe Română și Bulgară, lectorilor, precum și pentru membrii familiilor acestora, pe perioada mandatului acestora, se realizează în condițiile propriilor cetățeni.

(3)

În conformitate cu legislația europeană și națională, părțile primesc la studii în instituțiile lor de învățământ superior personalul reprezentanțelor diplomatice, al Bisericilor Ortodoxe Română și Bulgară, lectorii, precum și membrii familiilor acestora, pe perioada mandatului acestora, în condițiile propriilor cetățeni.

Articolul 48

Cheltuielile pentru punerea în practică a programului vor fi suportate de ministerele, departamentele, instituțiile de învățământ superior și organizațiile publice interesate.

Articolul 49

Prevederile prezentului program nu exclud realizarea unor acțiuni convenite direct între instituțiile competente ale părților sau pe cale diplomatică.

Articolul 50

(1)

Prezentul program intră în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părțile se informează reciproc în legătură cu îndeplinirea procedurilor interne necesare intrării în vigoare a acestuia și va fi valabil până la 31 decembrie 2012.

(2)

Programul se prelungește automat pe noi perioade de câte un an, până la semnarea unui nou program.

Semnat la București la 11 decembrie 2009, în două exemplare originale, fiecare în limbile română și bulgară, toate textele fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României,

Bogdan Mazuru,

secretar de stat,

Ministerul Afacerilor Externe

Pentru Guvernul Republicii Bulgaria,

Valentin Radomirski,

Ambasador al Republicii Bulgaria în România

___________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.