OG nr. 80/1998
privind prelungirea duratei de valabilitate a licenței N.M.T. și stabilirea taxei aferente
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 689/2001 28 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 80/1998 privind prelungirea duratei de valabili…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și ale
art. 1 pct. 13 lit. b) din Legea nr. 148/1998
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanța:
Articolul 1
Perioada de valabilitate a licenței N.M.T. se poate prelungi, la cererea titularului de licență, dacă autoritatea de reglementare apreciază ca această măsură este necesară pentru îmbunătățirea serviciului de telefonie care face obiectul acestei licențe, ținând seama de eficienta funcțională, capacitatea financiară și impactul asupra competentei în telecomunicații și dacă titularul și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile prevăzute de licență, astfel:
a) de la 24 martie 2002 la 31 decembrie 2007, cu condiția ca titularul de licență sa plătească o taxa de licență în valoare de 5 milioane dolari S.U.A. înainte de 24 martie 2002;
b) de la 31 decembrie 2007 până la 24 martie 2012, cu condiția ca titularul de licență sa plătească o taxa de licență în valoare de 5 milioane dolari S.U.A. înainte de 31 decembrie 2007.
Articolul 2
În vederea trecerii de la standardul N.M.T. analogic la cel digital, titularul de licență va plati o taxa de 1 milion dolari S.U.A. pentru fiecare porțiune de 25% din rețeaua telefonica mobila în care echipamentele analogice vor fi înlocuite cu unele digitale.
Articolul 3
Titularul de licență va obține, cu condiția trecerii de la standardul N.M.T. analogic la cel digital, în urma negocierii cu Ministerul Apărării Naționale și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale și după plata taxelor de licență prevăzute la art. 1 și 2, o extindere a benzii de frecvente, utilizata după cum urmează:
de la
la
453,6 - 456,5 MHz
453 - 457,475 MHz
463,6 - 466,5 MHz
463 - 467,475 MHz
Articolul 4
Pentru a compensa cheltuielile necesare înlocuirii echipamentelor aflate în exploatare la instituțiile care utilizează spectrul guvernamental necesar extinderii funcționarii rețelei N.M.T., se acordă alocații bugetare, în suma de 12 milioane dolari S.U.A., tuturor acestor instituții, corespunzător cu numărul echipamentelor aflate în utilizare la fiecare dintre ele, sursa de finanțare fiind constituită din taxele de licență prevăzute la art. 1 și 2.
Articolul 5
Taxele de licență prevăzute la art. 1 și 2 se fac venit la bugetul de stat.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: Ministrul comunicațiilor, Sorin Pantis Ministru de stat, ministrul apărării naționale, Victor Babiuc Ministrul finanțelor, Daniel Daianu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.