Decizia nr. 199/2010
privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 123^1 alin. (1) lit. e) ,
art. 131 alin. (2) ,
art. 131^3 alin. (1)
și ale
art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 3 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006
privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de cererea formulată de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cu nr. RG II/8.368 din 21 mai 2010, și de notificările comunicate de ORDA către structurile asociative și utilizatorii majori din domeniu, indicați de către UCMR-ADA în cererea de negociere, înregistrate cu nr. RG II/8.026 din 19 aprilie 2010 și RG II/8.027 din 19 aprilie 2010,
ca urmare a Referatului nr. RG II/8.410 din 25 mai 2010 al Direcției registre, gestiune colectivă și relații publice,
în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) și ale
art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 , cu modificările și completările ulterioare,
directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
Articolul 1
Se constituie Comisia pentru negocierea Metodologiei privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, cu următoarea componență:
● un reprezentant al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) pe de o parte; și
● un reprezentant al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), al Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), al Asociației Transportatorilor din România (ATR) și un reprezentant al Societății Comerciale "Praktiker România" - S.R.L., pe de altă parte.
Articolul 2
Comisia constituită potrivit art. 1 are obligația să desfășoare negocierile în conformitate cu dispozițiile
art. 131^1
și ale
art. 131^2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.
Articolul 3
Comisia își stabilește programul întâlnirilor, pe care îl comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentei decizii,
art. 1 din Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 176/2010
privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în cadrul unităților comerciale sau de prestări cu activitate continuă de tip mall, supermarket, hipermarket, galerii comerciale și a Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în cadrul unităților comerciale sau de prestări cu activitate continuă de tip mall, supermarket, hipermarket, galerii comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 9 aprilie 2010, se abrogă.
Articolul 5
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispozițiile
art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, și intră în vigoare la data publicării.
Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Robert Bucur București, 26 mai 2010. Nr. 199.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.