Ordinul nr. 1810/2010
pentru aprobarea Precizărilor privind modul de încasare a fondurilor bănești primite sub formă de donații pentru diminuarea efectelor crizei economice
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Republicat prin 1
- Programul din 17 iulie 2018 17 iulie 2018 statistic național anual 2018
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 1654/2011 17 februarie 2011 pentru modificarea Precizărilor privind modul de încasare a fondurilor bănești primite sub…
În temeiul
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Precizările privind modul de încasare a fondurilor bănești primite sub formă de donații pentru diminuarea efectelor crizei economice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Instituțiile publice implicate, precum și direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, inclusiv unitățile lor subordonate, vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 9 iunie 2010. Nr. 1.810.
Anexa PRECIZĂRI
privind modul de încasare a fondurilor bănești primite sub formă de
donații pentru diminuarea efectelor crizei economice
Articolul 1
Sumele donate pentru diminuarea efectelor crizei economice constituie venituri ale bugetului de stat și pot fi achitate în numerar sau prin virament, în contul 20.37.01.02 "Venituri ale bugetului de stat - Donații pentru diminuarea efectelor crizei economice", deschis la Trezoreria Statului.
Articolul 2
Donațiile pentru diminuarea efectelor crizei economice pot fi achitate de către persoanele fizice și prin intermediul angajatorilor, în limita maximă a sumelor datorate de angajator acestora, pe baza dispoziției scrise a donatorilor în care vor preciza cuantumul sumelor care se donează, precum și dacă doresc ca informațiile privind identitatea și sumele donate să fie făcute publice.
Donațiile pentru diminuarea efectelor crizei economice care se virează de către persoanele fizice prin intermediul angajatorilor instituții publice se achită de către acestea din conturile de cheltuieli bugetare sau de disponibilități, după caz, din care se achită obligațiile către persoanele fizice donatoare.
Articolul 3
Persoanele care nu doresc publicarea informațiilor privind identitatea și sumele donate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice vor avea în vedere ca în ordinul de plată sau în chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții prin care se achită donațiile, la rubrica destinată codului de identificare fiscală al beneficiarului, să se înscrie codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (8609468).
Articolul 4
Precizări privind achitarea prin virament a sumelor aferente donațiilor pentru diminuarea efectelor crizei economice
4.1. Donațiile pentru diminuarea efectelor crizei economice, se achită prin virament, direct sau prin angajatori, în contul prevăzut la art. 1, deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.
4.2. Sumele donate prin intermediul angajatorilor vor fi achitate de către aceștia, pe bază de ordine de plată, întocmite distinct pentru fiecare donator.
4.3. În ordinul de plată prin care donatorii sau angajatorii acestora achită sume în contul prevăzut la art. 1 se va avea în vedere înscrierea la rubricile destinate beneficiarului a următoarelor informații:
a) în rubrica "Beneficiar" se vor înscrie: numele și prenumele persoanei fizice donatoare sau Bugetul de stat - donații;
b) în rubrica "Codul de identificare fiscală" se va înscrie codul de identificare fiscală al persoanei fizice donatoare, în cazul donatorilor care doresc publicarea pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a informațiilor privind identitatea și sumele donate, sau codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (8609468), în cazul în care donatorii nu doresc publicarea pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a informațiilor privind identitatea și sumele donate, după caz;
c) în rubrica "Cod IBAN beneficiar" se va înscrie codul IBAN RO80TREZ70020370102XXXXX;
d) în rubrica destinată băncii beneficiarului se va înscrie Trezoreria operativă a municipiului București.
Articolul 5
Precizări privind achitarea în numerar a sumelor aferente donațiilor pentru diminuarea efectelor crizei economice
5.1. Donațiile pentru diminuarea efectelor crizei economice se achită în numerar, direct sau prin angajatori, în contul prevăzut la art. 1, deschis la unitățile Trezoreriei Statului în raza cărora își au domiciliul persoanele fizice donatoare.
5.2. Persoanele fizice care achită donații pentru diminuarea efectelor crizei economice în numerar la ghișeele unităților Trezoreriei Statului și care nu doresc publicarea informațiilor privind identitatea și sumele donate vor completa o declarație scrisă în acest sens, iar unitățile Trezoreriei Statului vor încasa sumele respective pe codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (8609468).
5.3. Angajatorii instituții publice care primesc sume în numerar de la donatori cu domiciliul fiscal în raza altei unități a Trezoreriei Statului decât cea a angajatorului depun sumele astfel încasate în contul 50.05 "Disponibil din sume de mandat și în depozit", deschis la unitatea Trezoreriei Statului la care își are deschise conturile instituția publică. Concomitent cu depunerea sumelor în numerar, instituția publică va prezenta unității Trezoreriei Statului ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care virează donațiile respective în contul 20.37.01.02 "Venituri ale bugetului de stat - Donații pentru diminuarea efectelor crizei economice", întocmite potrivit precizărilor de la art. 4.
5.4. Angajatorii instituții publice care primesc sume în numerar de la donatori cu domiciliul fiscal în raza aceleiași unități a Trezoreriei Statului cu cea a angajatorului depun sumele astfel încasate direct în contul 20.37.01.02 "Venituri ale bugetului de stat - Donații pentru diminuarea efectelor crizei economice", pe bază de chitanțe pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții întocmite distinct pentru fiecare donator.
5.5. În chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții, prin care donatorii sau angajatorii prevăzuți la pct. 5.4 achită sume în contul prevăzut la art. 1, se va avea în vedere înscrierea la rubricile destinate beneficiarului a următoarelor informații:
a) în rubrica "Pentru" se vor înscrie: numele și prenumele persoanei fizice donatoare sau Bugetul de stat - donații.
b) în rubrica "Codul de identificare fiscală" se va înscrie codul de identificare fiscală al persoanei fizice donatoare, în cazul donatorilor care doresc publicarea pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a informațiilor privind identitatea și sumele donate, sau codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (8609468), în cazul în care donatorii nu doresc publicarea pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a informațiilor privind identitatea și sumele donate, după caz.
Articolul 6
În sensul prezentelor precizări, prin angajator se înțelege persoana juridică care acordă drepturi bănești unei persoane fizice.
Articolul 7
Datele de identificare ale persoanelor fizice care donează sume pentru diminuarea efectelor crizei economice în contul 20.37.01.02 "Venituri ale bugetului de stat - Donații pentru diminuarea efectelor crizei economice" și sumele donate urmează a fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice în termen de 10 zile de la expirarea lunii curente pentru luna precedentă.
Situația persoanelor și a sumelor donate pentru diminuarea efectelor crizei economice se transmite Ministerului Finanțelor Publice în termen de 5 zile de la expirarea lunii curente pentru luna precedentă, potrivit modelului transmis unităților Trezoreriei Statului.
____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.