Decizia nr. 761/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 1/2000 11 ianuarie 2000 (prevederi anume) pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forest…
- OG nr. 1/2000 20 ianuarie 2000 (prevederi anume) privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală, excepție ridicată de Ioan Macea în Dosarul nr. 1.504/117/2008 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției, personal și asistat de avocatul Veronica Dinescu, cu împuternicire la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul, apărătorul autorului susține excepția astfel cum aceasta a fost formulată în fața instanței de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibilă, întrucât critica autorului privește probleme de interpretare și aplicare a legii. De asemenea, apreciază că modificarea textului criticat, solicitată de autorul excepției, nu intră în competența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 1 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.504/117/2008, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioan Macea în cadrul unei acțiuni penale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că textul de lege criticat îi încalcă acestuia dreptul la un proces echitabil, întrucât instanța, datorită faptului că avizele Comisiei superioare medico-legale nu sunt motivate, a trecut la soluționarea laturii penale a cauzei cu probe ce nu pot fi verificate și combătute. Arată că respectiva comisie ar fi trebuit să avizeze motivat unul dintre cele două rapoarte medico-legale existente în cauză și să motiveze științific de ce nu și-a însușit concluziile Comisiei de avizare și control al actelor. Consideră că instanțele de judecată au interpretat concluziile Comisiei superioare cu ușurință, datorită faptului că nu au fost motivate.
Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu încalcă liberul acces la justiție al părților. Arată că autorul excepției nu formulează o reală critică de neconstituționalitate, ci semnalează o serie de probleme de interpretare și aplicare a legii, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 1/2000 este inadmisibilă.
Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional. Precizează că activitatea Comisiei superioare medico-legale nu îmbracă o formă jurisdicțională, astfel încât părțile își pot valorifica drepturile prin formularea de cereri în fața instanțelor judecătorești, solicitând administrarea oricăror probe în apărarea lor și exercitând căile de atac prevăzute de lege. Consideră că instituirea obligației motivării de către Comisia superioară a concluziilor asupra actelor medico-legale ce nu pot fi avizate și a propriilor concluzii ar constitui o modificare a dispozițiilor criticate, or, Curtea Constituțională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005. Din motivarea autorului reiese însă că acesta critică doar prevederile alin. (2) al art. 24 din ordonanță, astfel încât obiect al excepției îl constituie numai acest text, având următorul conținut: "În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medicolegală recomandă refacerea totală sau parțială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare și avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii."
Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, în realitate fiind nemulțumit de interpretarea și aplicarea legii de către instanța de judecată. În mai multe rânduri, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudență că nu intră în competența sa controlul interpretării legii de către instanțele judecătorești și nici modul de aplicare a legii, astfel încât, sub acest aspect, excepția apare ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește propunerea autorului excepției de completare a legii, prin adăugarea la textul criticat a obligativității Comisiei de a motiva științific concluziile acesteia cu privire la actele medico-legale ce nu pot fi avizate, precum și propriile concluzii, constatăm că, în conformitate cu dispozițiile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". De asemenea, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", astfel încât instanța de control constituțional nu se poate substitui acestuia pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite. Prin urmare, și sub acest aspect excepția urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală, excepție ridicată de Ioan Macea în Dosarul nr. 1.504/117/2008 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 iunie 2010.
PREȘEDINTE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.