Decizia nr. 737/2010

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (1) coroborate cu dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zheng Xiaoping în Dosarul nr. 8.706/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8.706/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (1) coroborate cu dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Zheng Xiaoping într-o cauză având ca obiect anularea deciziei de returnare a acesteia de pe teritoriul României și a măsurii interdicției de intrare pe teritoriul României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției susține, în esență, că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie și claritate, întrucât nu conțin reglementări referitoare la situații similare cu cea în care aceasta se află, astfel încât să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situația sa. Susține că art. 11 alin. (1) și (2) ar fi trebuit să cuprindă precizări cu privire la momentul de la care se calculează cele 6 luni în care poate intra și rămâne timp de 90 de zile pe teritoriul statului român. Această lipsă de precizie și claritate "favorizează situația ca Oficiul Român pentru Imigrări, pe baza unor criterii aleatorii și arbitrare, să aibă posibilitatea emiterii, împotriva reclamantei, a unei dispoziții de returnare de pe teritoriul României, pentru motive aleatorii". Mai arată că, "din împrejurările concrete ale cauzei, nu rezultă că vătămarea acestui drept fundamental respectă criteriul de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, adică măsura dispusă să nu fie excesivă față de scopul urmărit, acela al protejării ordinii publice".

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt în concordanță cu dreptul la liberă circulație, având, în același timp, în vedere necesitatea controlului migrației, și nu conțin norme contrare dreptului părților interesate de a se adresa instanței judecătorești și de a beneficia de toate garanțiile care condiționează dreptul la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (1) coroborate cu dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conținut:

- Art. 4 alin. (4): "(4) Străinii aflați pe teritoriul României sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade.";

- Art. 11 alin. (1): "(1) Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.";

- Art. 23 alin. (1): "(1) Viza de scurtă ședere este viza care permite străinilor să solicite intrarea pe teritoriul României, pentru alte motive decât imigrarea, în vederea unei șederi neîntrerupte sau a mai multor șederi a căror durată să nu depășească 90 de zile, în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Acest tip de viză poate fi eliberat cu una sau mai multe intrări."

În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție și celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la protecția dreptului de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că argumentele formulate de autoarea acesteia în motivarea pretinsei neconstituționalități a textelor de lege criticate constituie, în realitate, consecințe ale modalității de aplicare în practică a acestora. Or, lămurirea aspectelor legate de aplicarea și interpretarea legii la spețe individual determinate revine exclusiv instanțelor de judecată învestite cu soluționarea litigiilor în cadrul cărora au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate, excedând competenței Curții Constituționale. Totodată, Curtea constată că autoarea excepției își întemeiază criticile și pe lipsa din cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

a unor prevederi care să prevină posibilitatea apariției în practică a situațiilor concrete descrise de aceasta în cuprinsul motivării scrise a excepției. Instanța de contencios constituțional nu poate examina, însă, astfel de critici, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (1) coroborate cu dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zheng Xiaoping în Dosarul nr. 8.706/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 iunie 2010.