Acordul din 2 martie 2010
între Guvernul României și Guvernul Republicii Kazahstan privind colaborarea în domeniul turismului
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Kazahstan, denumite în continuare părți contractante,
dorind să contribuie la dezvoltarea relațiilor în domeniul turismului între România și Republica Kazahstan, la întărirea cooperării între autoritățile competente ale ambelor state,
recunoscând că relațiile din domeniul turismului constituie un element important și necesar în consolidarea raporturilor prietenești dintre statele celor două părți,
dorind să creeze baza pentru extinderea relațiilor în domeniul turismului între România și Republica Kazahstan,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Părțile contractante, în conformitate cu legislația națională a statelor părților și cu reglementările acordurilor internaționale la care statele lor sunt parte, vor întreprinde toate măsurile necesare pentru promovarea și încurajarea dezvoltării relațiilor turistice dintre statele părților și pentru facilitarea circulației turistice cu ajutorul agențiilor de turism și al altor structuri și organizații care desfășoară activități în domeniul turismului.
Articolul 2
Părțile contractante vor crea cadrul favorabil pentru investiții în sectorul turismului din statele celor două părți, în concordanță cu legislațiile naționale ale celor două state. Părțile contractante vor promova dezvoltarea tuturor tipurilor de turism, după cum sunt acceptate de practica internațională (turism cultural, turism rural, ecoturism, organizat și individual).
Articolul 3
Părțile contractante vor schimba informații, inclusiv date statistice, întrebări referitoare la domeniul turismului din statele lor și vor încuraja participarea reciprocă la expoziții turistice, pe baza înțelegerii reciproce dintre cele două părți contractante.
Articolul 4
Părțile contractante vor încuraja vizitarea obiectivelor turistice din cele două state.
Articolul 5
Părțile contractante vor contribui la schimbul de experiență în domeniul pregătirii profesionale a personalului din industriile pentru turism ale statelor lor.
Articolul 6
Părțile contractante vor încuraja dezvoltarea cooperării în cadrul Organizației Mondiale a Turismului și al altor organisme internaționale de turism.
Articolul 7
Părțile contractante vor contribui la schimbul de experiență și informații privind activitatea organizațiilor de turism din statele lor, în conformitate cu legislațiile naționale ale statelor celor două părți.
Părțile contractante vor schimba informații privind potențialul turistic al statelor celor două părți și vor încuraja organizarea de vizite de documentare pentru ziariști, reporteri radio și TV și experți în domeniul turismului.
Articolul 8
Părțile suportă în mod independent toate cheltuielile apărute în cursul implementării prezentului acord, în limitele stipulate de legislațiile naționale ale statelor celor două părți, cu excepția situației în care se specifică în mod diferit în fiecare caz.
Articolul 9
Prezentul acord nu va afecta obligațiile internaționale asumate de părțile contractante.
Prezentul acord nu va afecta obligațiile care rezultă din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene.
Articolul 10
Divergențele în interpretarea și aplicarea prevederilor prezentului acord vor fi soluționate de părțile contractante prin negocieri și consultări prin canale diplomatice.
Articolul 11
Organele autorizate responsabile pentru implementarea condițiilor prezentului acord sunt:
- pentru partea română: Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului din România;
- pentru partea kazahă: Ministerul Turismului și Sportului al Republicii Kazahstan.
În cazul schimbării numelor sau funcțiilor organelor autorizate, părțile contractante le vor notifica una alteia prin canale diplomatice.
Articolul 12
Prezentul acord va fi amendat prin acordul reciproc al părților contractante, prin protocoale adiționale, care vor fi părți integrante din prezentul acord. Protocoalele vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile art. 13 din prezentul acord.
Articolul 13
Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări, prin care oricare dintre cele două părți contractante informează, pe canale diplomatice, cealaltă parte contractantă asupra îndeplinirii procedurii legale interne necesare pentru intrarea sa în vigoare
Prezentul acord va fi valabil pentru o perioadă de 5 ani. Valabilitatea sa va fi prelungită pentru alți 5 ani, prin tacită reconducțiune, cu condiția ca niciuna dintre cele două părți contractante să nu notifice în scris, prin canale diplomatice, celeilalte părți contractante, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea datei prezentului acord, intenția sa de a denunța prezentul acord.
Notificarea denunțării prezentului acord de către una dintre părțile contractante nu va afecta implementarea programelor în desfășurare ale prezentului acord.
Semnat la Astana la 2 martie 2010, în două exemplare originale, fiecare dintre ele în limbile română, kazahă și engleză, toate versiunile fiind egal autentice.
În scopul interpretării prezentului acord, părțile contractante vor folosi textul în limba engleză.
Pentru Guvernul României,
Teodor Baconschi,
ministrul afacerilor externe
Pentru Guvernul Republicii Kazahstan,
Temirhan Dosmuhambetov,
ministrul turismului și sportului
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.