Decretul nr. 130/1972
privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului de Interne
prezumat în vigoare
__________
EXPUNERE DE MOTIVE
Atribuțiile stabilite prin lege în domeniul apărării securității statului, a proprietății socialiste, a drepturilor și intereselor legale ale persoanelor, prevenirii și descoperirii infractorilor, menținerii ordinii publice, eliberării și controlului actelor de trecere a frontierei de stat, pot fi îndeplinite numai printr-o colaborare perfecta între organele de securitate și cele de militie, precum și între unitățile din subordinea acestora.
Fața de cele de mai sus, a fost necesar să se creeze cadrul organizatoric care să asigure o coordonare unitară a activității pe care o desfășoară organele de securitate și cele de militie, fapt pentru care s-a emis alăturatul decret privind înființarea Ministerului de Interne, prin fuziunea Consiliului Securității Statului și Ministerului Afacerilor Interne.
Unificarea organelor de securitate cu cele ale afacerilor interne într-un singur organ central al administrației de stat va asigura în mai bune condiții înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul lor de activitate, realizandu-se totodată folosirea mai eficienta a cadrelor și a mijloacelor materiale din dotare.
Acest cadru organizatoric va corespunde în mai mare măsura cerințelor de perfecționare a forțelor organizatorice și a metodelor de conducere, în vederea îndeplinirii de către organele de securitate, militie și celelalte unități și formațiuni, în tot mai bune condiții, a sarcinilor ce le revin.
Decretul stabilește atribuțiile ce revin Ministerului de Interne, precum și cadrul organizatoric de realizare a acestor atribuții.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
*) Acest decret a devenit
Legea nr. 38/1972 .
Capitolul 1 Dispoziții generale
Articolul 1
Se înființează Ministerul de Interne prin fuziunea Consiliului Securității Statului cu Ministerul Afacerilor Interne.
Ministerul de Interne, organ central al administrației de stat, are sarcina de a infaptui politica partidului și statului în domeniul apărării securității statului, asigurării ordinii publice, apărării proprietății socialiste și personale, a drepturilor și intereselor legale ale persoanelor, prevenirii și descoperirii infracțiunilor, contribuind prin aceasta la asigurarea muncii pașnice de construcție socialistă a poporului român.
Articolul 2
Ministerul de Interne asigura, în activitatea sa, aplicarea legilor, decretelor, hotărârilor Consiliului Apărării și a hotărârilor Consiliului de Miniștri.
Ministerul de Interne răspunde față de conducerea partidului și statului pentru întreaga activitate pe care o desfășoară.
Pentru activitatea de securitate Ministerul de Interne răspunde nemijlocit în fața Comitetului Central al Partidului Comunist Roman.
Articolul 3
În îndeplinirea atribuțiilor sale Ministerul de Interne colaborează cu ministerele, celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, Uniunea Tineretului Comunist, Statul Major al Garzilor Patriotice și se sprijină pe concursul larg al colectivelor de oameni ai muncii.
Capitolul II Atribuții
Articolul 4
Ministerul de Interne are următoarele atribuții principale:
I. Atribuții cu privire la organele de securitate
a) organizează și desfășoară activitatea de apărare a securității statului în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării acțiunilor întreprinse de serviciile de spionaj străine și agenturile acestora împotriva statului român, a acțiunilor de sabotaj, diversiune și subminare a economiei naționale, precum și a altor infracțiuni contra securității statului;
b) organizează și desfășoară activitatea de contrainformatii militare, în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării acțiunilor serviciilor de spionaj străine îndreptate împotriva capacității de apărare a tarii și a forțelor armate ale Republicii Socialiste România;
c) organizează activitatea de informații pentru cunoașterea acțiunilor îndreptate împotriva statului român;
d) organizează și desfășoară activitatea de contra-informații radio pe teritoriul Republicii Socialiste România;
e) ia măsuri pentru apărarea secretului de stat, verifica, potrivit legii, în cadrul organizațiilor socialiste modul de aplicare a dispozițiilor legale privind apărarea secretului de stat, contribuie la educarea cetățenilor în spiritul vigilentei;
f) asigura securitatea personală a conducătorilor de partid și de stat.
II. Atribuții cu privire la organele de militie
a) asigura menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială;
b) apara proprietatea socialistă împotriva acțiunilor întreprinse de infractori sau alte persoane care lezeaza avutul obștesc;
c) apara proprietatea personală: ia măsuri, potrivit competentei sale, pentru prevenirea, descoperirea și lichidarea acțiunilor de încălcare a drepturilor și intereselor legale ale persoanelor;
d) asigura menținerea ordinii și paza pe teritoriul comunelor, orașelor și municipiilor;
e) ia măsuri pentru siguranța circulației pe drumurile publice, îndrumă supraveghează și controlează circulația.
În acest scop:
- prezintă propuneri organizațiilor socialiste care au în administrare drumurile publice pentru luarea măsurilor ce se impun în scopul îmbunătățirii condițiilor de circulație și participa, prin organele sale de specialitate, la întocmirea planurilor de sistematizare și dirijare a circulației în localități și în afară lor;
- avizează construcțiile și amenajările de drumuri publice, precum și alte lucrări destinate parcarii și gararii vehiculelor;
f) asigura respectarea normelor legale privitoare la regimul armelor, munițiilor și materiilor explozive; asigura respectarea normelor legale care reglementează regimul obiectelor și materiilor ce prezintă pericol public ori pot fi folosite la săvîrșirea unor infracțiuni;
g) organizează activitatea, care îi revine potrivit legii, cu privire la eliberarea și controlul actelor de trecere a frontierei de stat a Republicii Socialiste România;
h) organizează, îndrumă și controlează, potrivit legii, activitatea cu privire la:
- ținerea evidentei populației și eliberarea actelor care certifica identitatea, domiciliul și cetățenia română;
- ținerea evidentei străinilor și eliberarea actelor care certifica identitatea celor care domiciliază în țara și, în cazurile determinate de lege, a celor cu reședința în Republica Socialistă România.
III. Atribuții comune organelor de securitate și militie
a) organizează și desfășoară activitatea ce îi revine pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor, identificarea și prinderea infractorilor; organizează activitatea pe care organele sale o desfășoară, potrivit legii, în cursul procesului penal; organizează locuri de reținere și arest preventiv; organizează cazierul judiciar pentru ținerea evidentei persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal;
b) elaborează studii împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate cu privire la starea infractionala, cauzele acesteia și măsurile ce se impun a fi luate.
IV. Atribuții cu privire la trupele de securitate
a) asigura, la nevoie, participarea trupelor de securitate la menținerea ordinii publice;
b) asigura cu trupe de securitate paza unor obiective de importanța deosebită stabilite prin hotărîri ale Consiliului de Miniștri;
c) participa, în cooperare cu unități ale Ministerului Forțelor Armate și ale garzilor patriotice, la îndeplinirea unor misiuni speciale.
V. Atribuții cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor
a) organizează unități și formațiuni militare de pompieri care au sarcina de a preveni și combate incendiile;
b) asigura îndrumarea și controlul tehnic de specialitate al activității de prevenire și stingere a incendiilor pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România;
c) emite sau avizează, împreună cu organele stabilite prin lege, norme general obligatorii cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor, la proiectarea și executarea construcțiilor și instalațiilor;
d) stabilește necesarul de mașini, instalații, utilaje, accesorii și agenți stingatori, avizează proiectarea și omologarea acestora și participa la receptionarea lor.
VI. Atribuții cu privire la unitățile și formațiunile de penitenciare
a) organizează locurile de deținere și asigura executarea pedepselor privative de libertate și a închisorii contravenționale;
b) asigura reeducarea prin munca precum și prin alte activități prevăzute de lege a celor condamnați, pentru ca aceștia sa devină utili societății;
c) organizează educarea minorilor internati în baza hotărârilor instanțelor judecătorești în centre de reeducare ale Ministerului de Interne, prin școli și activități cu caracter cultural-educativ.
VII. Atribuții cu privire la Fondul Arhivistic Național
a) organizează, îndrumă și controlează, potrivit legii, activitatea cu privire la evidenta, selecționarea, păstrarea și folosirea documentelor din Fondul Arhivistic Național;
b) elaborează norme tehnice pentru desfășurarea activității artistice în conformitate cu prevederile legii; îndrumă și controlează aplicarea acestora;
c) preia de la organizațiile socialiste și celelalte organizații documentele care se păstrează permanent, în condițiile și termenele prevăzute de lege, și asigura condițiile necesare conservării lor.
Pentru documentele de importanța deosebită, organizează un fond de asigurare pe bază de microfilme și alte forme de reproducere adecvate;
d) informează instituțiile științifice și cultural-educative din țara asupra documentelor pe care le deține și care conțin date privind domeniul lor de activitate;
e) întreține și dezvolta relații cu organizații din străinătate, în vederea schimbului de informații în domeniul arhivistic și al schimbului de documente și reproduceri de pe acestea.
VIII. Alte atribuții
a) organizează, conduce și îndrumă pregătirea militară, profesională de specialitate și politica a militarilor din aparatul Ministerului de Interne, activi și de rezerva; asigura permanenta capacitate de lupta și de mobilizare a trupelor Ministerului de Interne;
b) realizează încadrarea aparatului Ministerului de Interne cu personalul militar activ și de rezerva, asigura încadrarea personalului civil al ministerului și cel de conducere al întreprinderilor subordonate;
c) planifica, coordonează și controlează activitatea economică și financiară a organelor și unităților din subordinea sa;
d) asigura dotarea cu materiale și mijloace tehnice necesare și stabilește normele de dotare și consum pentru armament, munitie și tehnica de lupta, precum și pentru materialele și mijloacele tehnice specifice activității ministerului;
e) exercita orice alte atribuții ce îi sînt date prin lege.
Articolul 5
În exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii, organele Ministerului de Interne au următoarele drepturi și obligații:
a) sa acorde sprijin persoanelor cu funcții ce implica exercițiul autorității de stat, dacă acestea intampina rezistenta fizica în executarea sarcinilor de serviciu;
b) sa legitimeze și sa stabilească identitatea persoanelor care au încălcat dispozițiile legale sau sînt respectate. Măsura legitimării se ia de ofițeri și subofiteri care prezintă legitimatia de serviciu;
c) sa conducă în fața organelor de urmărire penală pe cei care prin acțiunile lor periclitează ordinea publică, viața persoanelor sau alte valori sociale și să efectueze cercetarea penală în cazurile prevăzute de lege.
d) sa ia măsura reținerii, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege; sa pună în executare mandatele de arestare și pe cele de executare a pedepselor;
e) să între, pentru îndeplinirea atribuțiilor legale, în incinta organizațiilor socialiste ori la bordul navelor sau aeronavelor române. Perchezițiile sau alte acte de urmărire penală se pot face cu consimțămîntul conducerii acestor organizații, al comandantilor navelor și cu asistența organelor căpităniei de port, al comandantilor aeronavelor ori cu autorizația procurorului, în condițiile prevăzute de lege. În caz de infracțiuni flagrante, consimțămîntul sau autorizația nu este necesară;
f) să între în locuinta persoanelor fizice în vederea îndeplinirii atribuțiilor legale:
- la solicitarea sau cu consimțămîntul scris al acestora;
- fără încuviințare sau autorizația procurorului, în caz de infracțiuni flagrante;
- în celelalte cazuri, numai cu autorizația procurorului, în condițiile prevăzute de lege;
g) să execute dispozițiile comitetelor executive ale consiliilor populare privitoare la respectarea legilor, menținerea ordinii și paza pe teritoriul municipiilor, orașelor și comunelor;
h) sa participe la luarea măsurilor pentru prevenirea calamităților și înlăturarea urmărilor acestora.
Articolul 6
Ofițerii, maistrii militari și subofiterii din Ministerul de Interne sînt obligați sa intervină și în afară orelor de program ori a atribuțiilor lor de serviciu, cînd iau cunoștința de existenta unor acțiuni îndreptate împotriva securității statului sau în caz de infracțiuni flagrante, precum și pentru conservarea probelor în cazul altor infracțiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente.
Capitolul III Organizare și funcționare
Articolul 7
Ministerul de Interne este condus de Colegiul ministerului, organ deliberativ, care hotărăște în problemele generale privind activitatea ministerului.
Articolul 8
Componenta colegiului ministerului se aproba de Comitetul Central al Partidului Comunist Roman și de Consiliul de Miniștri, la propunerea ministrului.
Președintele colegiului este ministrul; în lipsa ministrului, atribuțiile de președinte se îndeplinesc de primul adjunct al ministrului.
Articolul 9
La ședințele colegiului pot fi invitați delegați ai unor organe și organizații de stat ori obștești interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii. De asemenea, la ședințele colegiului pot fi invitați specialiști din cadrul ministerului sau din afară acestuia.
Articolul 10
Colegiul ministerului își desfășoară activitatea în prezenta a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și adopta hotărîri cu majoritatea membrilor ce-l compun.
În caz de divergenta între președintele colegiului și majoritatea membrilor colegiului, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord se raportează, de îndată, conducerii partidului și guvernului.
Articolul 11
Ședințele colegiului au loc cel puțin o dată pe trimestru și se convoacă, în timp util, de președintele acestuia. Colegiul poate fi convocat și la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor săi.
Articolul 12
Colegiul ministerului, în întregul său, și fiecare membru în parte răspund în fața Comitetului Central al Partidului Comunist Roman și a Consiliului de Miniștri pentru întreaga activitate a ministerului; fiecare membru al colegiului răspunde în fața colegiului și a președintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i sînt încredințate.
Articolul 13
Între ședințele colegiului, ministrul de interne împreună cu primul adjunct al ministrului, șeful departamentului, adjunctii ministrului și primul adjunct al șefului de departament rezolva probleme curente ale activității ministerului și stabilesc măsurile necesare pentru îndeplinirea operativă a hotărârilor colegiului.
În vederea executării legilor, decretelor, precum și a hotărârilor Consiliului Apărării, Consiliului de Miniștri și ale colegiului ministerului și în exercitarea atribuțiilor proprii, ministrul emite, potrivit legii, ordine, regulamente, instrucțiuni și alte acte prevăzute de lege.
Articolul 14
Pentru analizarea unor probleme de mare complexitate sau care interesează întreaga activitate a ministerului, colegiul poate constitui colective de lucru cuprinzînd specialiști din cadrul ministerului sau din afară acesteia. Desemnarea specialiștilor din afară ministerului se va face cu acordul ministrului sau al conducătorului organului central respectiv.
Articolul 15
Președintele colegiului informează colegiul ministerului asupra principalelor probleme care au fost rezolvate în perioada dintre ședințe.
Articolul 16
Ministerul de Interne are în conducerea sa un ministru, un prim-adjunct al ministrului, un șef de departament, patru adjuncți ai ministrului și un prim-adjunct al șefului de departament.
Primul adjunct al ministrului, șeful de departament, adjunctii ministrului și primul adjunct al șefului de departament se numesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
Șeful de departament are rang de prim-adjunct al ministrului, iar primul adjunct al șefului de departament are rang de secretar general.
Articolul 17
Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte organe și organizații din afară, precum și în relațiile internaționale.
Articolul 18
Din Ministerul de Interne fac parte: securitatea, militia, trupele de securitate și de pompieri, penitenciarele și arhivele statului.
Ministerul de Interne are în structura organizatorică a aparatului sau central un departament, un inspectorat general, comandamente de arma, direcții generale, direcții și servicii independente.
Ministerul de Interne are în subordinea sa organe teritoriale, mari unități și unități militare, precum și instituții de învățămînt.
Articolul 19
Efectivele Ministerului de Interne, precum și structura organizatorică de detaliu a aparatului sau central, se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
Articolul 20
În cadrul departamentului se organizează și funcționează un consiliu al departamentului, iar la inspectoratul general și la comandamentele de arma se organizează și funcționează consilii militare, ca organe deliberative, care hotărăsc asupra principalelor probleme din domeniul lor de activitate.
Articolul 21
Personalul încadrat în unitățile din subordinea Ministerului de Interne se compune din militari și angajați civili.
Militarii din unitățile subordonate Ministerului de Interne au drepturile și obligațiile prevăzute de normele legale pentru militarii forțele armate ale Republicii Socialiste România.
Prevederile statutelor corpului ofițerilor, corpului maiștrilor militari și corpului subofițerilor forțelor armate ale Republicii Socialiste România se aplică și ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din Ministerul de Interne și unitățile subordonate.
În cadrul unităților centrale și teritoriale din subordinea Ministerului de Interne se organizează consilii de onoare pentru ofițeri, maiștri militari și subofiteri.
Angajații civili sînt supuși dispozițiilor Codului muncii și celorlalte norme legale.
Capitolul IV Dispoziții finale
Articolul 22
Timpul servit ca ofițer și subofițer militarizat pînă la 21 iulie 1967 se considera ca vechime în serviciul militar la acordarea drepturilor ce se cuvin militarilor pentru vechime în serviciu.
Articolul 23
Ministerul de Interne asigura, potrivit legii, asistența medicală, socială, drepturile de pensie și asigurări sociale ale personalului, precum și ale familiilor și urmașilor acestuia.
Articolul 24
Sarcinile privind Consiliul Securității Statului și Ministerului Afacerilor Interne, prevăzute de actele normative în vigoare, trec asupra Ministerului de Interne.
Obligațiile, drepturile și alte prevederi stabilite prin acte normative cu privire la personalul Consiliului Securității Statului și Ministerului Afacerilor Interne se aplică în mod corespunzător personalului Ministerului de Interne.
Articolul 25
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin
privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, aprobat prin
Legea nr. 24/1968 , precum și orice alte dispoziții contrare, se abroga.
Președintele Consiliului de Stat. NICOLAE CEAUȘESCU București, 19 aprilie 1972. Nr. 130.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.