Decizia nr. 883/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul acesteia nr. 3.994/2/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât taxele și impozitele trebuie să fie stabilite prin lege, și nu prin hotărâri ale Guvernului.

În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 14 iulie 1992 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.994/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepție de neconstituționalitate se arată că stabilirea impozitelor, taxelor și a oricăror altor venituri datorate bugetului de stat în înțelesul art. 139 alin. (1) din Constituție presupune stabilirea prin lege a cuantumului acestor venituri sau cel puțin a unor criterii obiective în baza cărora să se poată stabili ulterior cuantumul concret al acestora. Simpla reglementare a unei taxe prin textul legal criticat, fără indicarea cuantumului sau cel puțin a unor criterii obiective de calculare a acesteia, nu echivalează cu stabilirea unei taxe. Se mai arată că această atribuție este de competența exclusivă a legiuitorului și nu poate fi delegată autorității executive.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat este neconstituțional, invocând

Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 14 iulie 1992 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, care au următorul cuprins:

"(2) Cuantumul taxelor de licențiere și autorizare se stabilește prin hotărâre a Guvernului."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 139 alin. (1) referitoare la impozite, taxe și alte contribuții.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:

Principiul enunțat de art. 139 alin. (1) din Constituție, și anume stabilirea prin lege a impozitelor, taxelor și oricăror altor venituri ale bugetului de stat, reprezintă o garanție constituțională a dreptului de proprietate privată. În același sens, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, a statuat că "din bugetul de stat, ca și din bugetul asigurărilor sociale de stat se finanțează cheltuieli de ordin național, ceea ce reclamă o anumită grijă, un anumit nivel de reglementare a surselor sale de venituri, în primul rând a impozitelor și taxelor. Pentru a se înlătura posibilitatea proliferării actelor normative de ordin administrativ în această materie, Constituția a consacrat regula după care impozitele și taxele pentru bugetul de stat (bugetul asigurărilor sociale de stat) se stabilesc numai prin act ce are forța juridică a legii, pe când impozitele și taxele la bugetele locale se stabilesc prin acte administrative, emise de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.

Cuvântul numai dorește să bareze posibilitatea stabilirii de impozite și taxe pentru bugetul de stat, prin acte inferioare, ca forță juridică, a legii [...]".

În cauza de față, Curtea constată că stabilirea taxelor aferente licențelor de pescuit, permiselor de pescuit și a autorizațiilor de pescuit a fost realizată prin prevederile

art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 , act normativ de reglementare primară. Ceea ce se deleagă la nivelul actului normativ secundar este stabilirea cuantumului taxei, deci nu a taxei în sine.

Rațiunea art. 139 alin. (1) din Constituție este aceea de a crea un sistem unitar de impunere la nivel național prin prevederea în cuprinsul actelor de reglementare primară a tuturor impozitelor, taxelor sau a altor contribuții care se fac venit la bugetul de stat. Însă textul constituțional de referință nu vizează și stabilirea în concret a cuantumului taxei; acest lucru însă nu echivalează cu posibilitatea acordată Guvernului ca printr-un act de reglementare secundară să impună un cuantum exagerat sau excesiv al taxei, pentru că, în acest caz, s-ar încălca art. 56 alin. (2) din Constituție.

Faptul că ordonanța de urgență nu prevede criterii în funcție de care să se stabilească acest cuantum al taxei nu înseamnă că hotărârea de guvern care se emite în organizarea executării legii nu trebuie să țină cont de art. 56 alin. (2) din Constituție; din contră, cuantumul taxei trebuie să fie unul echitabil și să reflecte valoarea contraprestației la care este îndrituit plătitorul unei asemenea taxe. Astfel, se observă că delegarea pe care o prevede actul de reglementare primară este limitată de impunerea, prin hotărârea de guvern ce va fi adoptată, a unui cuantum al taxei în cauză, conform cerințelor constituționale ale art. 56 alin. (2). Numai depășirea vădită a acestei delegări atrage nelegalitatea actului de reglementare secundară care vizează cuantumul taxei, situație pe care o poate constata chiar și instanța de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul acesteia nr. 3.994/2/2009.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.