Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 939/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1020 și 1021 din Codul civil, precum și a celor ale art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1, art. 3 pct. 1 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
6 iulie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 561 din 10 august 2010
Citat de
4 acte
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 11.521 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1020 și 1021 din Codul civil, precum și a celor ale art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1, art. 3 pct. 1 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dorin Bălu în Dosarul nr. 7.204/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 iunie 2010, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 iulie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.204/325/2009, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1020 și 1021 din Codul civil, precum și a celor ale art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1, art. 3 pct. 1 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dorin Bălu într-o cauză având ca obiect rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră că prevederile art. 1020 și 1021 din Codul civil și cele ale art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1, art. 3 pct. 1 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul la un proces echitabil, egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și dreptul de proprietate, prin posibilitatea conferită de articolele criticate din Codul civil de a se putea opta între desființarea și executarea contractului.

Totodată, apreciază că textele de lege din Codul de procedură civilă, care reglementează competența materială a instanțelor de judecată, discriminează cetățenii, întrucât unele procese sunt judecate de instanțe superioare, astfel încât părțile beneficiază de un proces echitabil și o aplicare corectă a legii. Ca atare, consideră că toate procesele ar trebui judecate în primă instanță de aceeași instanță de judecată, deoarece au aceeași importanță, altfel se instituie o discriminare între justițiabili în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Timișoara și-a exprimat opinia în sensul că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, în ceea ce privește art. 1020 și 1021 din Codul civil apreciază că acestea reprezintă expresia aplicării principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate și rezultatul voinței părților contractante, în limitele legii. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 24/2009 .

Cu privire la art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1, art. 3 pct. 1 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, Avocatul Poporului consideră că aceste texte legale, care reglementează competența materială a instanțelor de diferite grade, nu instituie discriminări de natură a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii și nici nu îngrădesc accesul liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1020 și 1021 din Codul civil, precum și cele ale art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1, art. 3 pct. 1 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Textele de lege criticate din Codul civil au următorul cuprins:

- Art. 1020: "Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.";

- Art. 1021: "Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune de interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate."

Normele legale criticate din Codul de procedură civilă prevăd următoarele:

- Art. 1 pct. 1: "Judecătoriile judecă:

1. în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe;";

- Art. 2 pct. 1: "Tribunalul judecă:

1. în primă instanță:

a) procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani;

b) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;

c) conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

d) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel;

e) procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială;

f) procesele și cererile în materie de expropriere;

g) cererile pentru încuviințarea, nulitatea sau desfacerea adopției;

h) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale;

i) cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite a hotărârilor date în țări străine;";

- Art. 3 pct. 1: "Curțile de apel judecă:

1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;";

- Art. 4 pct. 1: "Curtea Supremă de Justiție judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;".

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 4 alin. (2) referitoare la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) care prevăd dreptul la un proces echitabil și art. 44 privind dreptul de proprietate.

Examinând excepția, Curtea constată că nu pot fi primite criticile autorului acesteia privind neconstituționalitatea prevederilor art. 1020 și 1021 din Codul civil, deoarece, așa cum a statuat prin

Decizia nr. 24 din 8 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009, "încheierea unui contract fiind guvernată de principiul libertății contractuale, părțile pot să determine, prin voința lor, clauzele contractuale și efectele pe care acestea urmează să le producă. Totodată, prin reglementarea în cuprinsul art. 1020 și art. 1021 din Codul civil a rezoluțiunii contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu sau rezilierii contractelor cu executare succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a unor obligații contractuale, se recunoaște părții care și-a executat sau este gata să-și execute obligațiile posibilitatea de a alege între executarea silită și încetarea contractului prin rezoluțiune, respectiv reziliere, în cazul când cealaltă parte nu-și execută obligațiile sale contractuale, legiuitorul realizând astfel un echilibru între principiul forței obligatorii a contractului și principiul executării în natură și cu bună-credință a obligațiilor asumate.

Garanția acestui echilibru este dată tocmai de competența instanței judecătorești, reglementată prin teza ultimă a art. 1021 din Codul civil, de a aprecia asupra posibilității părții creditoare de a cere rezoluțiunea sau rezilierea, acordând un termen de grație, în situațiile în care apreciază că este posibilă executarea în natură a obligațiilor debitorului sau de a respinge acțiunea când debitorul și-a executat obligațiile în cursul procesului."

Așa fiind, aceste texte de lege constituie tocmai expresia aplicării principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate și a dreptului părților la un proces echitabil.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reținută nici pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1, art. 3 pct. 1 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care reglementează competența materială a instanțelor de judecată, deoarece delimitarea competenței materiale între instanțe de grad diferit nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil sau egalității în fața legii. Aceasta întrucât toți cetățenii aflați în situații similare beneficiază de aceleași etape ale procesului civil și pot uza de aceleași mijloace probatorii și acte de procedură care le asigură egalitatea armelor, în sensul consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult, aceste prevederi legale sunt conforme și cu dispozițiile art. 126 din Constituție, care prevăd că justiția se înfăptuiește prin instanțele judecătorești stabilite de lege, iar competența și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1020 și 1021 din Codul civil, precum și a celor ale art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1, art. 3 pct. 1 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dorin Bălu în Dosarul nr. 7.204/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.