Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1002/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) și art. 50^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

prezumat în vigoare

Data actului
8 iulie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 607 din 27 august 2010
Citat de
1 act
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 8.169 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) și

art. 50^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Elena Pavel în Dosarul nr. 9.866/300/2008 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocatul Mihaela Mitrov, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

deciziile nr. 1.183/2009

și nr. 658/2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 9.866/300/2008, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) și

art. 50^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Elena Pavel într-o cauză civilă având ca obiect pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, în cadrul prevederilor care reglementează acordarea de despăgubiri la valoarea de piață pentru imobilele (apartamentele) vândute chiriașilor, sunt menționați ca beneficiari ai legii exclusiv acei chiriași dobânditori cărora li s-au desființat contractele. Instanța de fond a apreciat că autorul excepției, care a pierdut apartamentul printr-o acțiune în revendicare, nu este beneficiara acestor dispoziții legale. În acest context, aceasta a apreciat că dreptul său de proprietate este în mod grav vătămat, deoarece, chiar dacă are deschisă calea dreptului comun, aceasta este de puține ori încununată de succes, administrarea probelor fiind mai greoaie, ca și executarea silită a unei astfel de hotărâri. Totodată, susține caracterul discriminatoriu al normelor legale criticate, apreciind că, atât timp cât legiuitorul a prevăzut aceleași norme de protecție pentru acordarea de locuințe celor evacuați, indiferent de procesul în urma căruia au pierdut locuința, nu se justifică exceptarea de la beneficiul legii a celor care au pierdut prin admiterea acțiunii în revendicare a vechiului proprietar.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 50 alin. (3) și

art. 50^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate și completate prin

Legea nr. 1/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 50 alin. (3): "Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul

art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 , cu modificările ulterioare.";

- Art. 50^1: "(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995 , cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

(2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză."

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 44 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul de proprietate.

De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 din Primul Protocol și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 50 alin. (3) și

art. 50^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, exemplu fiind

Decizia nr. 658 din 11 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010,

Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie 2008, sau

Decizia nr. 1.183 din 17 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 27 octombrie 2009.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că textele de lege criticate nu contravin normelor constituționale și convenționale invocate, astfel încât, întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) și

art. 50^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Elena Pavel în Dosarul nr. 9.866/300/2008 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.