Decizia nr. 946/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 3 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Antonia Constantin - procuror
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 3 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gabriela Radu în Dosarul nr. 6.940/95/2009 al Tribunalului Gorj - Secția civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 iunie 2010, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 24 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6.940/95/2009, Tribunalul Gorj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 3 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gabriela Radu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 403 alin. 3 încalcă prevederile art. 21 din Constituție și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece instituirea unui recurs distinct împotriva încheierii de suspendare duce la prelungirea nejustificată a procesului, constituind și o interferență în activitatea instanței de fond. În ceea ce privește dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. 3, se arată că acestea contravin dreptului la un proces echitabil, deoarece impun, fără nicio distincție, soluția casării cu trimitere spre rejudecare.
Tribunalul Gorj - Secția civilă arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate reprezintă norme procedurale care țin de opțiunea legiuitorului exercitată în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție. Textele criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părților de a beneficia de toate drepturile și garanțiile menite să le asigure accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 3 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut:
- Art. 304 pct. 5: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: [...]
5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;";
- Art. 312 alin. 3: "Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intră în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.";
- Art. 403 alin. 3: "Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 și 2, instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aceasta trebuie examinată avându-se în vedere întreaga reglementare a Codului de procedură civilă referitoare la judecarea recursului.
Astfel, dispozițiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă constituie unul dintre temeiurile de drept ale controlului judiciar exercitat pe calea recursului. Acest motiv de recurs vizează nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ce determină, potrivit art. 312 alin. 3 din același cod, pronunțarea casării hotărârii atacate. Textul art. 105 alin. 2 vizează două ipoteze care determină nulitatea, și anume nerespectarea formelor legale la întocmirea unui act sau întocmirea acestuia de către un funcționar necompetent, în măsura în care acestea au pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În ceea ce privește casarea hotărârilor împotriva cărora s-a exercitat calea de atac a recursului, Curtea constată că, potrivit art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă, regula o reprezintă casarea cu reținere a acestora, caz în care curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
Casarea cu trimitere spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad poate fi dispusă de către instanța de recurs numai în cazurile strict prevăzute de dispozițiile art. 312 alin. 5 și 6 din Codul de procedură civilă, și anume: 1) în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intră în cercetarea fondului; 2) în cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului; 3) când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.
Încălcarea normelor procedurale care prevăd că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, respectiv că președintele va amâna judecata ori de câte ori va constata că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității, norme ce se constituie în garanții ale asigurării a două dintre principiile fundamentale, și anume accesul liber la justiție și dreptul la apărare, atrage asupra hotărârii pronunțate în aceste condiții sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din același cod.
Casarea cu trimitere spre rejudecare, în cazurile prevăzute de lege, inclusiv de cel la care se referă autorul excepției, se justifică pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare și, în general, a tuturor garanțiilor procesuale privind judecata în fond, precum și parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicție prevăzute de lege cu scopul pronunțării unor hotărâri judecătorești temeinice și legale.
De asemenea, Curtea constată că, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, pentru asigurarea unui echilibru funcțional în activitatea jurisdicțională, pronunțarea asupra fondului cauzei și stabilirea situației de fapt rămân totuși în sarcina instanțelor de fond, iar instanța de recurs nu poate fi decât o instanță de control judiciar, cu structură specifică în dreptul de cenzură.
Așa fiind, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.
Cu privire la dispozițiile art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 394 din 19 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 5 mai 2009, a reținut, în esență, că aceste dispoziții nu încalcă principiul liberului acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanție recunoscută părților interesate de a ataca încheierea pronunțată cu privire la cererea de suspendare a executării silite. De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile cuprinse în art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă reprezintă norme procedurale care țin de opțiunea legiuitorului, exercitate în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 3 și art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gabriela Radu în Dosarul nr. 6.940/95/2009 al Tribunalului Gorj - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.