Procedura din 25 august 2010
de acordare a autorizațiilor și avizului prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din hotărâre și de informare a Ministerului Apărării Naționale conform art. 3 alin. (2) din hotărâre
prezumat în vigoare
A. Zboruri tehnice ale aeronavelor civile
Articolul 1
Zborul tehnic cu o aeronavă civilă înmatriculată sau identificată în România poate fi efectuat în spațiul aerian național doar în condițiile în care pentru respectivul zbor a fost emisă o autorizație de zbor de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, denumită în continuare A.A.C.R., sau de către organismul tehnic căruia i s-a delegat competență de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, denumit în continuare MTI, prin reglementări specifice, în domeniul certificării tehnice ori autorizării aeronavei respective.
Cererea pentru obținerea autorizației de zbor se transmite la A.A.C.R. sau, după caz, organismului tehnic prevăzut la alin. (1) cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea zborului.
Articolul 2
În cazul zborurilor tehnice cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, cererea pentru obținerea autorizației de zbor se transmite la A.A.C.R. sau, după caz, organismului tehnic prevăzut la alin. (1) cu 24 de ore înainte de începerea zborului și va avea anexată autorizația care să ateste navigabilitatea aeronavei, emisă de autoritatea competentă a statului de înmatriculare a aeronavei.
Articolul 3
Ministerul Apărării Naționale va fi informat, de către entitățile emitente, în regim de prioritate, cu privire la orice autorizație de zbor acordată, conform prevederilor art. 1 și 2, pentru efectuarea zborurilor tehnice cu aeronave civile.
B. Zboruri internaționale aferente operațiunilor de transport aerian public efectuate prin curse regulate, cu aterizare pe sau decolare de pe teritoriul României
Articolul 4
Autorizația pentru executarea zborurilor internaționale aferente operațiunilor de transport aerian public efectuate prin curse regulate, cu aterizare pe sau decolare de pe teritoriul României, se acordă de către MTI în urma constatării îndeplinirii de către operatorul aeronavelor respective a cerințelor conținute în acordurile aeriene bilaterale ori multilaterale specifice încheiate de către statul român sau de către Uniunea Europeană și care sunt aplicabile României.
Articolul 5
Cererea pentru obținerea autorizației prevăzută la art. 4 se transmite la MTI la termenul prevăzut în acordul aerian în baza căruia operatorul aeronavei a fost desemnat să efectueze curse aeriene regulate spre/dinspre România și va conține toate informațiile menționate în respectivul acord, inclusiv date privind programul de zbor și aeronavele care urmează să fie utilizate.
Cererea va fi însoțită de copii de pe certificatul de operator aerian deținut de operatorul respectiv, precum și de pe contractele de asigurare încheiate pentru aeronavele care urmează să fie utilizate.
Articolul 6
În cazul în care operatorul aeronavei provine dintr-un stat care nu a încheiat un acord aerian cu România, cererea pentru acordarea autorizației se transmite la MTI cu cel puțin 60 de zile înainte de data prevăzută pentru începerea operării.
Cererea prevăzută la alin. (1) va cuprinde cel puțin următoarele informații și documente: certificatul de operator aerian și anexele la acesta, tipul aeronavelor și însemnele de înmatriculare ale acestora, certificatele acustice ale aeronavelor, copia certificatului de asigurare pentru aeronavă, pasageri, bagaje și terți, programul de operare.
Articolul 7
Prin excepție de la prevederile art. 4, 5 și 6, zborurile internaționale aferente operațiunilor de transport aerian public efectuate prin curse regulate, cu aterizare pe sau decolare de pe teritoriul României, efectuate de operatori ai aeronavelor deținători ai unei licențe valide emisă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate, se consideră autorizate dacă pentru zborurile respective operatorul aeronavei a notificat la MTI programul de zbor, modificările ulterioare la acesta, precum și tipul și înmatricularea aeronavelor care vor fi utilizate.
Articolul 8
Înainte de solicitarea autorizației sau, după caz, notificarea programului de zbor, operatorul aeronavei are obligația de a informa aerodromurile implicate și de a obține confirmarea serviciilor de handling solicitate. În cazul aeroporturilor coordonate se va solicita acordarea sloturilor de decolare/aterizare.
Articolul 9
Autorizațiile acordate, incluzând și notificările prevăzute la art. 7, vor fi comunicate de către MTI aerodromurilor implicate situate pe teritoriul României, A.A.C.R. și Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA.
Articolul 10
După obținerea autorizării din partea MTI, operatorul aeronavei va depune planul de zbor în formatul, conținutul și condițiile prevăzute de standardele internaționale aplicabile.
Articolul 11
Orice modificare survenită în graficul de operare a curselor regulate după obținerea autorizației, respectiv introducerea unor zboruri adiționale, schimbarea justificată a tipului de avion, schimbarea rutei sau timpilor de zbor, anularea unor zboruri, va fi notificată de operatorul aeronavei la A.A.C.R. cu cel puțin două zile înainte de data prevăzută pentru introducerea modificării.
Autorizația pentru modificarea graficului de operare a curselor regulate va fi considerată ca fiind acordată dacă nu se primește niciun răspuns din partea A.A.C.R. cu 24 de ore înainte de ora prevăzută pentru începerea zborului. Orice modificare autorizată va fi comunicată MTI, aeroporturilor implicate și Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, de către A.A.C.R.
C. Zboruri internaționale aferente operațiunilor de transport aerian public efectuate prin curse neregulate, cu aterizare pe sau decolare de pe teritoriul României
Articolul 12
Autorizația pentru executarea zborurilor internaționale aferente operațiunilor de transport aerian public efectuate prin curse neregulate, cu aterizare pe sau decolare de pe teritoriul României, se acordă în numele MTI de către A.A.C.R., cu respectarea prevederilor tratatelor internaționale specifice la care România este parte ori a celor încheiate de către Uniunea Europeană și care sunt aplicabile României.
Dreptul de a executa zboruri încadrate în categoria operațiuni de transport aerian public efectuate prin curse neregulate, spre/dinspre România, este în mod normal acordat operatorilor aeronavelor din cele două țări interesate, respectiv țara de origine și de destinație a traficului. Operatorii din state terțe pot primi autorizația să efectueze astfel de zboruri în măsura în care autoritatea aeronautică a respectivului stat terț confirmă acordarea, pe bază de reciprocitate, de drepturi de trafic similare pentru operatorii aerieni români și pentru cei din statele membre ale Uniunii Europene, stabiliți în România, Art. 13. - (1) În cazul în care tratatele internaționale specifice menționate la art. 12 alin. (1) nu prevăd altfel, cererea pentru obținerea autorizației se transmite la A.A.C.R., după cum urmează:
a) în cazul unei serii de cel mult 3 zboruri într-un interval de 14 de zile, cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de data primului zbor;
b) în cazul seriilor de 4 sau mai multe zboruri într-un interval de 14 de zile, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data primului zbor.
(2) Formularul-tip al cererii prevăzute la alin. (1) este cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul zborurilor din categoria urgențe medicale, operațiuni de căutare-salvare sau intervenții în zone calamitate, cererea pentru obținerea aprobării de zbor se poate transmite cu cel puțin 30 de minute înainte de decolarea aeronavei.
Articolul 14
Prin excepție de la prevederile art. 12 și 13, zborurile internaționale aferente operațiunilor de transport aerian public efectuate prin curse neregulate, cu aterizare pe sau decolare de pe teritoriul României, efectuate de operatori ai aeronavelor deținători ai unei licențe valide emise în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008, se consideră autorizate dacă pentru zborurile respective operatorul aeronavei a notificat la A.A.C.R. programul de zbor, modificările ulterioare la acesta, precum și tipul și înmatricularea aeronavelor care vor fi utilizate.
Articolul 15
Înainte de solicitarea autorizației sau, după caz, notificarea programului de zbor, operatorul aeronavei are obligația de a informa aerodromurile implicate și de a obține confirmarea serviciilor de handling solicitate. În cazul aeroporturilor coordonate se va solicita acordarea sloturilor de decolare/aterizare.
Articolul 16
Autorizațiile acordate, incluzând și notificările prevăzute la art. 14, vor fi comunicate de A.A.C.R. către aerodromurile implicate situate pe teritoriul României, precum și Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA.
Articolul 17
După obținerea autorizației, operatorul aeronavei va depune planul de zbor în formatul, conținutul și condițiile prevăzute de standardele internaționale aplicabile.
Articolul 18
Orice modificare survenită în graficul de operare a zborurilor după obținerea autorizației, respectiv după notificare, cum ar fi introducerea unor zboruri adiționale, schimbarea justificată a tipului de avion, schimbarea rutei sau timpilor de zbor, anularea unor zboruri, va fi notificată la A.A.C.R. de către operatorul aeronavei, cu cel puțin două zile înainte de data prevăzută pentru introducerea modificării.
Aprobarea pentru modificarea graficului de operare a zborurilor va fi considerată ca fiind acordată dacă nu se primește niciun răspuns din partea A.A.C.R. cu 24 de ore înainte de ora prevăzută pentru începerea zborului. Orice aprobare acordată se comunică de către A.A.C.R. aeroporturilor implicate și Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA.
D. Zboruri interne și internaționale, cu sau fără decolare/aterizare de pe/pe teritoriul României, cu aeronave civile care transportă trupe, armament, muniții, explozivi, materiale radioactive și alte bunuri periculoase.
Articolul 19
Zborurile interne și internaționale cu aeronave civile care transportă trupe, armament, muniții, explozivi, materiale radioactive și alte bunuri periculoase, executate cu sau fără decolare/aterizare de pe/pe teritoriul României, pot fi executate numai după obținerea unei autorizații din partea MTI. Aceste categorii de zboruri necesită și obținerea unui aviz din partea Ministerului Apărării Naționale.
Cererea pentru obținerea autorizației și a avizului prevăzute la alin. (1) se transmite la A.A.C.R. cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data zborului și va trebui să conțină toate informațiile și documentele specificate în formularul-tip prevăzut în anexă.
Autorizația și avizul pot fi emise pentru un zbor sau pentru o serie de zboruri.
În cazul transportului bunurilor periculoase, cererea va conține și informații referitoare la natura încărcăturii, conform ediției curente a documentului Doc 9284 al Organizației pentru Aviația Civilă Internațională. De asemenea, în cazul operatorilor aerieni străini va fi transmisă și o copie a certificatului emis de autoritatea competentă a statului de proveniență care să ateste dreptul operatorului de a transporta bunuri periculoase.
În cazul transportului de materiale radioactive, operatorul aeronavei va transmite la A.A.C.R. și o copie de pe autorizația emisă de Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare.
În condițiile alin. (2) și prin excepție de la prevederile alin. (3), operatorilor care transportă, prin curse aeriene regulate cargo sau de pasageri, numai bunuri periculoase permise în condiții normale la transportul aerian și încadrate, conform Doc 9284 al Organizației pentru Aviația Civilă Internațională, în clasele 2, 3 (mai puțin explozibili desensibilizați în lichide, coduri ONU 1204, 2059, 3064, 3343, 3357 și 3379), 4, 5, 6 (mai puțin substanțe infecțioase Diviziunea 6.2, categoria A, coduri ONU 2814, 2900), 8 sau 9, li se pot emite, la cerere, autorizații, respectiv avize generale, valabile pentru perioade limitate de timp/sezoane de operare, cu respectarea de către operatorul aeronavei a următoarelor cerințe:
a) depunerea, înainte de începerea sezonului de operare pentru care se solicită autorizație și aviz, a următoarelor documente, în limba engleză sau română: copie de pe certificatul de operator aerian și de pe specificațiile de operare anexate acestuia, copie de pe certificatul emis de autoritatea competentă a statului de proveniență care să ateste dreptul operatorului de a transporta bunuri periculoase, copie de pe cap. 9 din Manualul de operațiuni - partea A, copie de pe programul de pregătire pentru bunuri periculoase din Manualul de operațiuni - partea D ori alt document echivalent referitor la pregătire, aprobat de autoritatea aeronautică a statului de proveniență a operatorului aerian;
b) notificarea către A.A.C.R. cu 12 ore înainte de decolare a detaliilor cu privire la bunurile periculoase care urmează să fie transportate: clasa, codul ONU, denumirea oficială a produsului, instrucțiunile de împachetare aplicate, tipul coletului, greutatea unui colet, numărul coletelor; notificarea completă se transmite imediat de către A.A.C.R. Ministerului Apărării Naționale/Secția survol, relații și reglementări aeronautice, Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA și aeroportului de destinație, în cazul în care acesta se află pe teritoriul României, împreună cu informații cu privire la tipul aeronavei și numărul de zbor.
E. Zborurile în porțiunile de spațiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricționate
Articolul 20
Zborurile prevăzute la lit. E, executate în spațiul aerian național, cu excepția spațiului de clasă G, pot fi efectuate numai în condițiile solicitării și obținerii unei autorizații din partea entității care efectuează controlul traficului aerian în zonele respective.
Pentru efectuarea unui zbor într-o porțiune de spațiu aerian rezervat/segregat sau într-o zonă restricționată, situate în spațiul aerian de clasă G, operatorul aeronavei va solicita o autorizare din partea entității care a făcut rezervarea zonei respective ori a impus utilizarea exclusivă sau restricționarea porțiunii respective de spațiu aerian.
Spațiile aeriene rezervate sau restricționate pentru perioade mai mari de 90 de zile se publică, prin grija unităților certificate să furnizeze servicii de informare aeronautică pe teritoriul României, în Publicația de Informare Aeronautică AIP - România, iar cele cu durată de peste 6 luni, și în hărțile aeronautice.
Articolul 21
Fără a aduce atingere prevederilor art. 20 alin. (3), datele de contact ale entităților prevăzute la art. 20 alin. (2), împreună cu dimensiunile zonelor și perioadele de timp pentru care este valabilă rezervarea sau restricționarea, se aduc la cunoștința operatorilor prin mesajele NOTAM și se publică pe paginile web ale furnizorilor de servicii de informare aeronautică certificați.
Cererea pentru solicitarea autorizației prevăzută la art. 20 se transmite entității care a făcut rezervarea sau a solicitat utilizarea exclusivă ori restricționarea zonei respective de spațiu aerian sau celei care efectuează controlul traficului aerian în zonele respective, cu cel puțin 60 de minute înainte de ora prevăzută pentru decolare. În lipsa primirii unei autorizații exprese, zborul în zona respectivă nu poate avea loc.
F. Zboruri VFR efectuate în întregime în zone de spațiu aerian de clasă G
Articolul 22
Zborurile VFR efectuate cu aeronave civile, executate în întregime într-o zonă de spațiu aerian de clasă G, se consideră autorizate dacă pentru acestea operatorul aeronavei a depus un plan de zbor la o unitate de trafic aerian civilă sau a efectuat o informare de trafic VFR la Ministerul Apărării Naționale. Lista unităților certificate pentru furnizarea serviciilor de trafic aerian se publică pe pagina web a A.A.C.R.
Articolul 23
Informarea prevăzută la art. 22 poate fi efectuată de operatorul aeronavei direct sau prin reprezentanți autorizați, pentru un zbor, o serie de zboruri ori pentru perioade determinate de timp, și va conține:
a) tipul aeronavei (numărul și tipul aeronavelor în cazul zborului în formație);
b) înmatricularea/identificarea aeronavei;
c) operatorul aeronavei/numele pilotului comandant;
d) traiectul sau zona de zbor;
e) nivelul sau înălțimea de zbor;
f) ora estimată pentru decolare și aterizare (ora primei decolări și a ultimei aterizări pentru zborul în formație).
Informarea se transmite Centrului de Operații Aeriene din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cu cel puțin 30 de minute înainte de ora prevăzută pentru decolare sau începerea activității de zbor, prin unul dintre următoarele canale de comunicații:
a) telefon;
b) fax;
c) e-mail;
d) internet;
e) radio, la unitățile de trafic aerian militare.
Numerele de telefon, fax, adresa de e-mail, adresa paginii web și frecvențele radio prevăzute mai sus se publică în publicațiile de informare aeronautică civile și militare prin grija Ministerului Apărării Naționale.
Modificările la informarea efectuată se comunică imediat, de la sol sau din aer.
Pentru zborurile din categoriile urgențe medicale, intervenții în zone calamitate și operațiuni de căutare-salvare se admite comunicarea informării imediat după decolare (în maximum 5 minute).
Anexa la Procedura de acordare a autorizațiilor și avizului prevăzute la
art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din hotărâre și de informare a
Ministerului Apărării Naționale conform art. 3 alin. (2) din hotărâre
FORMULARUL-TIP
al cererii pentru acordarea autorizațiilor prevăzute
la art. 4 alin. (1) lit. c) și d) din hotărâre
-APPLICATION FORM-
1. Numele, adresa, naționalitatea operatorului aerian și numărul de telefon/fax
(Name, address, naționality of the air operator and telephone/fax number)
................................................................
2. Indicativul OACI de 3 litere al operatorului aerian
(ICAO three letter designator of the air operator)
................................................................
3. Indicativul radio
(Radio call sign)
................................................................
4. Tipul, însemnele de înmatriculare ale aeronavei/aeronavelor
(Type and registration marks of the aircraft)
................................................................
5. Informații cu privire la certificatul acustic
(Information regarding Noise Certificate)
................................................................
6. Capacitatea aeronavelor (pasageri și/sau cargo)
(Passenger and/or cargo capacity of the aircraft)
................................................................
7. Punctul de intrare/ieșire FIR LRBB și ora (UTC), ruta de urmat pe teritoriul României
(Entry/Exit points FIR LRBB and UTC time, route to be followed over the Romanian territory)
................................................................
8. Aeroportul de origine și/sau ultimul aeroport de plecare înainte de intrarea în spațiul aerian al României și ora de decolare (UTC)
(Airport of origin and/or last airport of departure before entering the Romanian air space and UTC time of departure)
................................................................
9. Aeroportul din România și ora de sosire/plecare (UTC)
(Airport în România and UTC time of arrival/departure)
................................................................
10. Aeroportul de destinație și/sau primul aeroport de aterizare după ieșirea din spațiul aerian al României și ora de aterizare (UTC)
(Airport of destination and/or first airport of arrival after leaving the Romanian air space and UTC time of arrival)
................................................................
11. Data și/sau perioada de operare și ziua de operare
(Date and/or period and day of operation)
................................................................
12. Date cu privire la tipul (categoria) zborului/zborurilor sau scopul zborurilor
(Information regarding type/category of intended flights or purpose of flights)
................................................................
13. Numărul de pasageri și/sau natura și cantitatea încărcăturii (tur/retur)
(Number of passengers and/or nature and amount of cargo to be taken on or put down)
................................................................
14. Tehnică militară, armament și/sau alte materiale militare, aparatură fotografică și/sau senzori de înregistrare la bord
(Arms, ammunition and any other military supplies, taking photos, making films equipment or electromagnetic recorders on board)
................................................................
15. Locul de îmbarcare/debarcare și/sau încărcare/descărcare a pasagerilor și/sau încărcăturii
(Place of embarkation/disembarkation of passengers and/or cargo, as the case may be)
................................................................
16. Numele și adresa afretatorului și copie de pe contractul charter sau alt document similar (comanda charter, AWB etc.), copie de pe contractul de închiriere, dacă aeronava/aeronavele este/sunt închiriată/închiriate
(Name, address and business of charterer, copy of charter contract signed by the airline and the charterer or of a similar document, such as charter order, AWB, etc., copy of aircraft lease agreement, if applicable)
................................................................
17. Numele și adresa agenției de turism sau ale tour-operatorului din România
(Name and address of the Romanian travel agent or of the Romanian tour operator)
................................................................
18. Numele și adresa expeditorului și beneficiarului încărcăturii
(Name and address of the consignor and consignee of the cargo)
................................................................
19. Certificate de asigurare pentru pasageri și bunuri, precum și pentru daune cauzate terților
(Certificate showing passenger and baggage accident insurance and third-party legal liability insurance)
................................................................
------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.