Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 85/2010

privind modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului

prezumat în vigoare

Data actului
20 septembrie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 654 din 22 septembrie 2010
Aprobat
prin Legea nr. 2/2011
Citat de
9 acte
Citează
5 acte
Structură
1 articol · 3.407 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 2/2011 1 martie 2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2010 privind modificarea art. 1…

Ce face acest act

Modifică 2

  • OUG nr. 116/2009 29 decembrie 2009 (prevederi anume) pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului
  • Legea nr. 84/2010 13 mai 2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor …

Având în vedere că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009

pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 84/2010 , conține două termene diferite care vizează aplicabilitatea aceleiași norme,

ținând cont de faptul că existența acestei necorelări privitoare la aplicabilitatea normei este de natură a atrage interpretări diferite ale dispozițiilor legale ce consacră competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului,

având în vedere că interpretarea diferită a acestei norme procesuale afectează validitatea operațiunilor de înregistrare în registrul comerțului,

constatând că termenul prevăzut de

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 84/2010 , nu ia în considerare coordonatele procesului de dezbatere parlamentară și adoptare a proiectului de lege privind organizarea și funcționarea profesiei de registrator comercial,

luând în considerare faptul că, în aceste condiții, iminent, vor interveni blocaje în activitatea de înregistrare în registrul comerțului,

având în atenție faptul că, în absența modificării în regim de urgență a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 84/2010 , siguranța circuitului comercial și transparența mediului de afaceri sunt afectate substanțial, consecințele negative fiind de natură a produce disfuncționalități ale mediului de afaceri într-un context economic dificil,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

Articolul 1 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009

pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 30 decembrie 2009, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 84/2010 , se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al Registrului Comerțului."

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul justiției,
Cătălin Marian Predoiu
București, 20 septembrie 2010.
Nr. 85.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.