Ordin · Ministerul Mediului și Pădurilor / Ministerul Finanțelor Publice

Ordinul nr. 1348/2010

pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile și al ministrului economiei și finanțelor nr. 1.415 / 3.399/2008 privind aprobarea listei cheltuielilor eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul Programului operațional sectorial "Mediu" 2007-2013

prezumat în vigoare

Data actului
26 august 2010
Emitent
Ministerul Mediului și Pădurilor / Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 668 din 30 septembrie 2010
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 4.263 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 1415/2008 6 noiembrie 2008 privind aprobarea listei cheltuielilor eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul Pro…

Având în vedere prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 759/2007

privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

art. 13 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 , cu modificările și completările ulterioare, ale

art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului și pădurilor și ministrul finanțelor publice emit următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile și al ministrului economiei și finanțelor

nr. 1.415 / 3.399/2008

privind aprobarea listei cheltuielilor eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul Programului operațional sectorial "Mediu" 2007-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 20 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. În anexa nr. 5 subpunctul 2.7, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:

"i) cheltuieli cu consumabilele, în limita a maximum 2.000 euro/an."

2. În anexa nr. 5 subpunctul 2.8, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) pentru personalul contractual, nivelul salariului se stabilește prin Ghidul solicitantului pentru axa prioritară 4 POS «Mediu» - «Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii»."

3. În anexa nr. 5, subpunctul 2.11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"2.11. achiziția laboratoarelor mobile sau a altor mijloace de transport destinate activităților specifice de menținere și conservare a ariilor protejate, doar în cazul ariilor protejate care sunt gestionate prin structuri de administrare;".

4. În anexa nr. 5, după subpunctul 2.11 se introduce un nou subpunct, subpunctul 2.12, cu următorul cuprins:

"2.12. cheltuieli pentru organizarea și derularea procedurilor de achiziție pentru contracte având ca obiect furnizarea de produse sau prestarea de servicii, precum: cheltuieli aferente întocmirii documentației de atribuire, anunțuri de intenție, de participare și de atribuire a contractelor, corespondență prin poștă, în legătură cu procedurile de achiziție publică."

5. În anexa nr. 7, partea introductivă a punctului 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"4. Cheltuieli generale de administrație care sunt eligibile potrivit metodologiei elaborate de autoritatea de management, cu respectarea prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 759/2007

privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, și cuprind:".

6. În anexa nr. 7 punctul 4, după litera h) se introduce o nouă literă, literă h^1), cu următorul cuprins:

"h^1) cheltuieli cu rovinieta și diverse taxe legate de circulația mijloacelor de transport utilizate de autoritatea de management și organismele intermediare;".

Articolul II

Pentru cererile de finanțare depuse până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se aplică legislația în vigoare la data depunerii lor.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului și pădurilor,
Laszlo Borbely
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.