Procedura din 16 septembrie 2010
de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare
prezumat în vigoare
Capitolul I Scop
Articolul 1
Prezenta procedură stabilește responsabilitățile, condițiile, etapele și documentația necesară pentru analizarea de către ANRE a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, în scopul emiterii avizului pentru acreditarea unităților de cogenerare care fac obiectul respectivelor proiecte și înscrierea capacității electrice de cogenerare de înaltă eficiență a acestora pe Lista capacităților de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență care pot beneficia, în condițiile legii, de schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă.
Documentația solicitată prin prezenta procedură este utilizată de asemenea pentru înregistrarea unităților de cogenerare noi sau retehnologizate și pentru estimarea cantității de energie electrică produse de aceste unități ce va beneficia de schema de sprijin în perioada rămasă din anul de punere în funcțiune și în următorii 2 ani de exploatare comercială a acestora.
Capitolul II Domeniu de aplicare
Articolul 2
Prezenta procedură se emite în baza și în aplicarea
Hotărârii Guvernului nr. 1.215/2009
privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă.
Prezenta procedură se aplică operatorilor economici care propun proiecte de noi centrale/configurații de producție în cogenerare sau de înlocuire/retehnologizare a unor unități de cogenerare din componența centralelor/configurațiilor existente.
Capitolul III Definiții și abrevieri
Articolul 3
Termenii folosiți în prezenta procedură sunt cei definiți în
Legea energiei electrice nr. 13/2007 , cu modificările și completările ulterioare, în
Hotărârea Guvernului nr. 219/2007
privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, în
Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 , precum și în
Regulamentul
de calificare a producției de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență și de verificare și monitorizare a consumului de combustibil și a producțiilor de energie electrică și energie termică utilă în cogenerare de înaltă eficiență, aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 23/2010 .
În înțelesul prezentei proceduri, următorii termeni se definesc astfel:
a) proiect de centrală/unitate de cogenerare nou(ă) - proiect investițional pentru realizarea/instalarea, într-o centrală nouă sau existentă, a uneia sau mai multor unități noi de cogenerare, ale căror echipamente principale nu au mai produs energie electrică și/sau termică în România ori într-o altă țară;
b) proiect de retehnologizare a unei centrale/unități de cogenerare - proiect investițional prin care se aduc schimbări majore unei centrale/configurații de producție în cogenerare existente, prin suplimentarea sau înlocuirea unor echipamente principale ale unităților de cogenerare din centrală/configurație (TA, TG, cazane etc.) cu echipamente care nu au mai produs energie electrică și/sau termică în România ori într-o altă țară, având drept rezultat modificarea capacității electrice a respectivei configurații, îmbunătățirea performanțelor de exploatare și prelungirea duratei de viață a acesteia cu minimum 15 ani;
c) Regulament -
Regulamentul
aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 23/2010 ;
d) schema de sprijin - mecanismul de promovare a cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, adoptat la nivel național conform prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 219/2007
și
Hotărârii Guvernului nr. 1.215/2009 ;
e) Lista capacităților - lista capacităților de producere de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență care pot beneficia, în condițiile legii, de schema de sprijin care cuprinde capacitățile cu acreditare finală și capacitățile cu acreditare preliminară și care este întocmită, actualizată și publicată de ANRE;
f) aviz - act emis de ANRE, în conformitate cu prevederile prezentei proceduri; avizul poate fi emis în scopul acreditării preliminare sau în scopul acreditării finale a unei/unor unități de cogenerare care face/fac obiectul proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare;
g) capacitate electrică de cogenerare de înaltă eficiență - capacitatea de producție a energiei electrice (MW(e)) a unei unități de cogenerare care îndeplinește condițiile pentru a fi astfel calificată conform prevederilor prezentei proceduri și ale Regulamentului;
h) exploatare comercială (a unei capacități energetice) - ansamblul activităților desfășurate de proprietarul/operatorul unei capacități energetice pentru recuperarea economică a investiției realizate și obținerea de profit; se consideră că o capacitate energetică este în exploatare comercială după obținerea licenței;
i) configurație de producție în cogenerare (Configurație) - ansamblul echipamentelor și sistemelor de operare, inclusiv mijloacele de măsurare și control, care concură la realizarea producției combinate de energie electrică și termică pe baza energiei din combustibilul consumat. Poate fi constituită din una sau mai multe unități de cogenerare de același tip, amplasate în aceeași centrală și cu aceleași caracteristici, precum și din echipamentele de transfer al căldurii ce urmează a fi folosită de consumator în scop util: procese industriale sau consum urban;
j) sezon de operare - perioadă de 7 luni dintr-un an calendaristic (circa 5.000 ore), care, numai în cazul unităților de cogenerare destinate preponderent pentru consum termic urban, pot fi selectate ca fiind lunile ale căror date de exploatare sunt utilizate în calculele de autoevaluare pentru calificare în conformitate cu prevederile prezentei proceduri și ale Regulamentului;
k) contribuție bănească - sumă percepută de ANRE de la persoane fizice/juridice, care solicită acordarea unui aviz pentru acreditare preliminară/finală, pentru activitatea de analiză a documentațiilor primite în acest scop de solicitant, al cărei nivel se stabilește prin ordin al președintelui ANRE, în conformitate cu prevederile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 13/2007 , cu modificările și completările ulterioare; valoarea contribuției bănești se determină prin însumarea a două componente, dintre care una invariabilă, pe proiect, și una variabilă, în funcție de puterea instalată a capacităților energetice care fac obiectul proiectului supus avizării; în cazul în care solicitantul deține un aviz pentru acreditare preliminară, contribuția pentru avizul pentru acreditare finală se reduce cu 50%.
În prezenta procedură se utilizează următoarele abrevieri:
a) ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b) PIF - punere în funcțiune;
c) SEN - Sistemul electroenergetic național.
Capitolul IV Procedura privind solicitarea și emiterea avizului
Articolul 4
Solicitarea de emitere a avizului se face de către o persoană fizică sau juridică aflată în una dintre următoarele situații pe parcursul derulării unui proiect investițional:
a) proiectul investițional pentru una sau mai multe unități de cogenerare noi sau retehnologizate se află într-o fază avansată de proiectare, fiind stabilite cererea de energie termică utilă anuală care va fi asigurată de unitatea/unitățile respective, schema termomecanică a instalației, echipamentele de bază și caracteristicile lor tehnice, caz în care se solicită un aviz pentru acreditare preliminară; de regulă acest aviz precedă obținerea autorizației de înființare de la ANRE, fiind util și la susținerea proiectului pentru aprobarea finanțării investiției;
b) proiectul investițional pentru una sau mai multe unități de cogenerare noi sau retehnologizate se află într-o fază avansată de construcție/recepție la terminarea lucrărilor, unitatea/unitățile respective fiind planificate să între în exploatare comercială în anul următor, caz în care se solicită un aviz pentru acreditare finală.
Deținerea unui aviz de acreditare preliminară nu înlătură obligația de a solicita și a obține aviz pentru acreditare finală, în cazul în care proiectul investițional se află în situația prevăzută la alin. (1) lit. b).
Articolul 5
Solicitantul avizului trebuie să se adreseze ANRE, prezentând următoarele documente:
a) o cerere scrisă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură;
b) documentația de acreditare pentru obținerea avizului, întocmită conform prevederilor prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură;
c) dovada achitării facturii emise de ANRE, reprezentând contravaloarea contribuției bănești stabilite pentru acordarea avizului de acreditare preliminară sau finală, după caz.
Documentele menționate la alin. (1) se depun la ANRE:
a) oricând în decursul anului, în cazul solicitării avizului pentru acreditare preliminară;
b) cel mai târziu la data de 30 septembrie a anului "n", dacă solicitantul estimează intrarea în exploatare comercială a unității/unităților de cogenerare noi sau retehnologizate care face/fac obiectul proiectului investițional în cursul anului "n+1" și dacă se află în oricare dintre următoarele situații:
(i) deține un aviz pentru acreditare preliminară și solicită emiterea unui aviz de acreditare finală, începând cu anul "n+1"; cererea de modificare a tipului de acreditare din "preliminară" în "finală" va fi însoțită de documentația menționată la alin. (1) lit. b), actualizată în integralitatea ei;
(îi) nu deține un aviz pentru acreditare preliminară și solicită direct un aviz pentru acreditare finală, începând cu anul "n+1".
Menținerea acreditării preliminare pe parcursul derulării proiectului investițional de la un an la altul se face prin transmiterea anuală, până cel mai târziu la data de 31 octombrie, a unei cereri de prelungire a avizului după modelul menționat la alin. (1) lit. a) și a eventualelor modificări/completări ale documentației prevăzute la alin. (1) lit. b).
Documentația de acreditare prevăzută de prezenta procedură trebuie transmisă ANRE în limba română, pe suport hârtie și în format electronic.
Articolul 6
ANRE verifică dacă documentația de acreditare este corect întocmită, completă și dacă respectă toate condițiile prevăzute în prezenta procedură.
În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea documentației de acreditare, ANRE poate transmite o notificare de corectare sau de completare a acesteia cu date/informații suplimentare sau care lipsesc, necesare pentru soluționarea cererii în condițiile prevăzute de prezenta procedură.
Solicitantul trebuie să se conformeze notificării transmise de ANRE potrivit alin. (2) în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acesteia.
Documentația de acreditare se consideră complet/corect întocmită după primirea tuturor datelor/informațiilor solicitate, conform notificării transmise de ANRE în condițiile alin. (2).
În termen de 30 de zile lucrătoare de la data la care documentația de acreditare este corect și complet întocmită, ANRE emite avizul solicitat.
Articolul 7
În cazul unei solicitări de aviz pentru acreditare finală, indiferent dacă există sau nu un aviz pentru acreditare preliminară emis anterior, dacă documentația de acreditare nu este corect/complet constituită până la data de 10 noiembrie a anului "n", ANRE nu va acorda avizul pentru acreditare finală începând cu anul "n +1".
Lipsa avizului pentru acreditare finală emis în anul "n" în conformitate cu prevederile prezentei proceduri înseamnă pierderea dreptului de accesare a schemei de sprijin în anul "n+1".
Articolul 8
În termen de 15 zile de la emiterea unui aviz, ANRE actualizează pe site-ul propriu Lista capacităților.
Articolul 9
Avizul emis de ANRE poate include următoarele categorii de informații:
a) mențiunea "aviz pentru acreditare preliminară" sau "aviz pentru acreditare finală";
b) data emiterii;
c) denumirea operatorului economic care va desfășura activitatea de exploatare comercială a capacității(lor) energetice ce se înființează în cadrul proiectului investițional;
d) definirea portofoliului de unități de cogenerare al proiectului investițional supus avizării, precizând, pentru fiecare unitate de cogenerare nouă sau retehnologizată:
(i) tipul de tehnologie de cogenerare, conform clasificării din
Hotărârea Guvernului nr. 219/2007 ;
(îi) capacitatea electrică/termică instalată;
(iii) combustibilii utilizați;
(iv) data estimată de solicitant pentru intrarea în exploatare comercială;
(v) capacitatea electrică de cogenerare potențial calificabilă ca fiind de înaltă eficiență, în conformitate cu documentația justificativă;
e) în situația avizelor pentru acreditare preliminară: cantitatea de energie electrică anuală sau, după caz, pe sezon de operare, potențial calificabilă ca fiind produsă în cogenerare de înaltă eficiență din unitățile care fac obiectul avizului, în conformitate cu documentația justificativă;
f) în situația avizelor pentru acreditare finală:
(i) cantitățile de energie electrică potențial calificabile ca fiind produse în cogenerare de înaltă eficiență din unitățile care fac obiectul avizului, în lunile prognozate de funcționare din anul intrării în exploatare comercială, precum și într-un an calendaristic integral sau, după caz, într-un sezon de operare;
(îi) cantitățile de energie electrică estimate a beneficia de schema de sprijin, în lunile prognozate de funcționare din anul intrării în exploatare comercială, precum și într-un an calendaristic integral sau, după caz, într-un sezon de operare;
(iii) factorul de reducere a puterii electrice f2â și coeficienții de definiție X și Y ai configurației de producție în cogenerare constituite din unitățile care fac obiectul avizului, definiți și calculați în conformitate cu prevederile Regulamentului.
Capitolul V Analiza proiectului investițional
Articolul 10
Pentru fiecare proiect investițional, în cadrul documentației de acreditare trebuie să fie evidențiate distinct următoarele elemente:
a) capacitatea electrică de cogenerare potențial calificabilă ca fiind de înaltă eficiență a fiecărei unități de cogenerare noi sau retehnologizate din cadrul proiectului;
b) eficiența globală, economia de energie primară, producțiile și consumul de energie în cogenerare de înaltă eficiență, estimate în exploatare pentru fiecare unitate de cogenerare nouă sau retehnologizată din cadrul proiectului.
Determinarea parametrilor de înaltă eficiență ai proiectului investițional, prevăzuți la alin. (1), pe baza datelor de exploatare prognozate, cu respectarea criteriilor și a algoritmului prevăzute de Regulament, este o condiție obligatorie pentru obținerea avizului.
Articolul 11
ANRE analizează documentația de acreditare depusă de solicitant din punctul de vedere al:
a) performanțelor tehnice de proiect ale unităților de cogenerare noi sau retehnologizate și în special al capacității electrice de cogenerare potențial calificabile ca fiind de înaltă eficiență în condițiile cererii estimate de energie termică;
b) performanțelor estimate în exploatare ale unităților de cogenerare noi sau retehnologizate, respectiv eficiența globală, economia de energie primară realizată de producția de energie în cogenerare de înaltă eficiență față de producerea separată, cantitatea de energie electrică potențial calificabilă ca fiind produsă în cogenerare de înaltă eficiență și cantitatea de energie electrică estimată a beneficia de schema de sprijin.
Articolul 12
În vederea emiterii avizului pentru acreditare finală, ANRE verifică încadrarea capacității electrice de cogenerare potențial calificabile ca fiind de înaltă eficiență, prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. a), în limita maximă de capacitate ce poate beneficia de schema de sprijin, în condițiile legii.
În cazul proiectelor noi, dacă se constată depășirea limitei maxime de capacitate ce poate beneficia de schema de sprijin, în condițiile legii, ANRE verifică dacă unitățile de cogenerare care fac obiectul proiectului înlocuiesc sau nu unități de cogenerare din centrale existente.
Dacă unitățile de cogenerare nu înlocuiesc unități de cogenerare din centrale existente, ANRE nu va acorda avizul pentru acreditare finală decât după majorarea corespunzătoare a limitei maxime de capacitate ce poate beneficia, în condițiile legii, de schema de sprijin.
Pentru a obține acreditarea în vederea accesării schemei de sprijin, proiectele noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare trebuie să utilizeze echipamente principale noi care nu au mai produs energie electrică și/sau termică în România ori într-o altă țară.
Capitolul VI Administrarea Listei capacităților
Articolul 13
Lista capacităților cuprinde două părți distincte:
a) Lista capacităților cu acreditare finală, care include:
(i) unități de cogenerare aflate în exploatare comercială; valoarea capacității electrice de cogenerare de înaltă eficiență pentru aceste unități este determinată de producător și validată de ANRE, în conformitate cu cerințele de înregistrare a configurațiilor/unităților de producție în cogenerare prevăzute de Regulament;
(îi) unități de cogenerare aflate în anul premergător intrării în exploatare comercială, pentru care există un aviz pentru acreditare finală, emis de ANRE în baza prezentei proceduri; valoarea capacității electrice de cogenerare de înaltă eficiență pentru aceste unități este determinată pe baza caracteristicilor de proiect și cererii prognozate de energie termică fundamentate de proprietar/operator;
b) Lista capacităților cu acreditare preliminară, care include unități de cogenerare, aflate în stadiu de proiect sau în construcție, pentru care există un aviz pentru acreditare preliminară emis de ANRE în baza prezentei proceduri; valoarea capacității electrice de cogenerare de înaltă eficiență pentru aceste unități este determinată pe baza caracteristicilor de proiect și a cererii prognozate de energie termică fundamentate de proprietar/operator.
Articolul 14
Capacitățile electrice de cogenerare de înaltă eficiență ale unităților de cogenerare aflate în exploatare comercială la data intrării în vigoare a prezentei proceduri, care au fost validate de ANRE, pe baza datelor și calculelor de autoevaluare transmise de producători în anul 2010 pentru înregistrarea configurațiilor/unităților de producție în cogenerare conform prevederilor Regulamentului, se includ din oficiu în prima redactare a Listei capacităților cu acreditare finală.
Articolul 15
Persoanele fizice sau juridice care, la data intrării în vigoare a prezentei proceduri, dețin autorizații de înființare emise de ANRE pentru unități de cogenerare noi sau retehnologizate și intenționează să acceseze schema de sprijin începând cu un anumit an au obligația să prezinte documentația de acreditare pentru obținerea avizului conform prezentei proceduri în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2). Unitățile de cogenerare astfel acreditate vor fi înscrise, după caz, în Lista capacităților cu acreditare preliminară sau în Lista capacităților cu acreditare finală.
Articolul 16
Pentru fiecare unitate de cogenerare înscrisă în Lista capacităților, ANRE înregistrează și actualizează datele și informațiile prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta procedură.
Articolul 17
Lista capacităților se actualizează în următoarele situații:
a) pentru unitățile de cogenerare aflate în exploatare comercială, dacă apar modificări față de capacitatea de cogenerare de înaltă eficiență înregistrată anterior ca urmare a aplicării prevederilor Regulamentului;
b) ori de câte ori o unitate de cogenerare nouă sau retehnologizată avansează în derularea proiectului investițional și obține o acreditare finală, concomitent, acolo unde este cazul, cu radierea din categoria unităților cu acreditare preliminară;
c) pentru unitățile de cogenerare noi sau retehnologizate cu acreditare preliminară, în situația în care pe parcursul derulării proiectului investițional apar elemente de natură să modifice datele și/sau informațiile înscrise în Lista capacităților;
d) în situația în care o unitate de cogenerare care a obținut acreditarea finală nu intră în exploatare comercială în anul indicat în solicitarea de acreditare finală, caz în care aceasta va fi trecută în categoria unităților cu acreditare preliminară, în condițiile prevăzute la alin. (2);
e) în termen de 15 zile de la emiterea unui aviz pentru acreditare preliminară sau a unui aviz pentru acreditare finală, conform prezentei proceduri.
Modificarea acreditării unei/unor unități de cogenerare noi sau retehnologizate, în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d), se face la sfârșitul lunii noiembrie a anului "n" dacă:
a) respectiva unitate nu a intrat în exploatare comercială până la data de 10 noiembrie a anului "n", an care a fost indicat în solicitarea de acreditare finală ca an de PIF;
b) nu a fost depusă o cerere de prelungire a acreditării finale în care se indică anul "n+1" ca an de PIF, în termenele și condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. b) și art. 7 alin. (1), precum și memoriul justificativ al întârzierii intrării în exploatare comercială;
c) nu au fost depuse până la data de 31 octombrie a anului "n" eventualele modificări/actualizări ale documentației de acreditare depuse anterior.
În cazul în care s-a operat modificarea acreditării unei/unor unități de cogenerare conform prevederilor alin. (2), pentru respectiva unitate/respectivele unități se parcurg din nou etapele solicitării și acordării acreditării finale prevăzute de prezenta procedură.
Articolul 18
În cazul unităților de cogenerare aparținând unui operator economic care pe amplasamentul centralei are locuri de consum de energie electrică destinate altor activități ale acestuia decât producerea de energie electrică și termică, pe care le alimentează din producția proprie, valoarea capacității electrice de cogenerare de înaltă eficiență, înscrisă în Lista capacităților, se diminuează cu un coeficient "x" față de valoarea potențial calificabilă prezentată în proiect și determinată conform Regulamentului și prevederilor din anexa nr. 2. Coeficientul "x" se determină cu formula:
x = e(l)/[e(b) - e(ctp)],
unde:
e(l) - energia electrică estimată a fi livrată anual în SEN;
e(b) - energia electrică estimată a fi produsă anual la bornele generatorului;
e(ctp) - consumul propriu tehnologic anual de energie electrică estimat pentru producerea energiei în cogenerare.
Articolul 19
Persoana fizică sau juridică deținătoare a unui aviz este obligată să notifice în scris ANRE, în condițiile prevăzute de prezenta procedură, orice element nou, apărut pe parcursul derulării proiectului investițional, de natură să modifice datele din aviz.
Articolul 20
Limita maximă de capacitate ce poate beneficia, în condițiile legii, de schema de sprijin vizează numai unitățile de cogenerare aflate în exploatare comercială și cele care dețin un aviz pentru acreditare finală, emis în condițiile prezentei proceduri.
Articolul 21
Deținerea avizului pentru acreditare preliminară nu garantează investitorilor obținerea acreditării finale și accesul la schema de sprijin al proiectelor noi propuse, în situația în care s-a atins limita maximă de capacitate ce poate beneficia, în condițiile legii, de schema de sprijin.
După depășirea limitei prevăzute la alin. (1), mai pot fi adăugate în Lista capacităților cu acreditare finală numai unități de cogenerare noi care înlocuiesc unități de cogenerare din centrale existente, înregistrate anterior în Lista capacităților.
Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 22
Avizul emis de ANRE poate fi contestat de către cei interesați, la ANRE, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia. Răspunsul de soluționare a contestației va fi transmis solicitantului în termen de 15 zile de la înregistrarea la ANRE a contestației.
Articolul 23
În cazul configurațiilor de producție în cogenerare compuse din unități noi sau retehnologizate intrate în exploatare comercială în cursul anului 2009 sau în cursul anului 2010, pentru accesarea schemei de sprijin solicitanții trebuie să depună o documentație de acreditare cel mai târziu la data de 31 octombrie 2010.
Articolul 24
Prin excepție de la prevederile art. 5 alin. (2) și art. 7, pentru configurațiile de producție în cogenerare compuse din unități noi sau retehnologizate care vor intra în exploatare comercială în cursul anului 2011, termenul de depunere a documentației de acreditare este cel mai târziu la data depunerii documentației pentru obținerea/modificarea licenței de exploatare comercială pentru respectivele unități.
Articolul 25
Prin excepție de la prevederile art. 12 alin. (4), obligativitatea ca în proiectele noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, pentru care se solicită aviz, să fie utilizate numai echipamente principale noi care nu au mai produs energie electrică și/sau termică în România sau într-o altă țară nu se aplică pentru unitățile de cogenerare noi sau retehnologizate care vor intra în exploatare comercială până la sfârșitul anului 2011.
Articolul 26
Valoarea contribuției bănești pentru operatorii economici care solicită aviz în anul 2010 este stabilită conform formulei de calcul prevăzute la pct. 18 din anexa nr. 4 la
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 5/2010
privind aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2010.
Articolul 27
Pentru accesarea schemei de sprijin, avizul pentru acreditare finală este obligatoriu, iar avizul pentru acreditare preliminară este opțional.
Anexa 1 la procedură
- Model -
Nr. de înregistrare la Autoritatea Națională de
Reglementare în Domeniul Energiei .............
CERERE
Către
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE,
municipiul București, str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, cod 020995
Subsemnatul, ............................., director general al ........................., cu sediul în ..........................., în conformitate cu prevederile Procedurii de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 26/2010, solicit emiterea/prelungirea unui aviz pentru acreditare preliminară/finală*) în vederea înscrierii/confirmării/modificării capacităților electrice de cogenerare de înaltă eficiență, prezentate în documentația anexată, în Lista capacităților de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență care pot beneficia, în condițiile legii, de schema de sprijin,
În susținerea cererii anexăm dosarul cu următoarele documente:
- ........................................................................;
- ........................................................................;
- ....................................................................... .
Director general,
.................
----------
*) În situația solicitării de emitere a unui aviz pentru acreditare finală, se va adăuga paragraful: "Solicit de asemenea ca, în baza avizului pentru acreditare finală, S.C. ...(denumirea operatorului economic).... să beneficieze de schema de sprijin începând cu luna ........... anul .........."
Anexa 2 la procedură
CONȚINUTUL DOCUMENTAȚIEI DE ACREDITARE
Documentația reprezintă o sinteză tehnică a unui proiect nou sau de retehnologizare a unei centrale de cogenerare, întocmită în scopul obținerii avizului pentru acreditarea preliminară/finală conform Procedurii.
A. Documentația necesară obținerii avizului pentru acreditare preliminară
Documentația cuprinde următoarele date tehnice, care, în cea mai mare parte, sunt similare datelor necesare pentru înregistrarea configurațiilor/unităților de producție în cogenerare, în conformitate cu prevederile
Regulamentului
de calificare a producției de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență și de verificare și monitorizare a consumului de combustibil și a producțiilor de energie electrică și energie termică utilă în cogenerare de înaltă eficiență aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 23/2010 , denumit în continuare Regulament:
1. Schema termomecanică:
Se prezintă încadrarea instalațiilor de cogenerare care fac obiectul proiectului în schema termomecanică simplificată a centralei noi sau existente, după cum este cazul, cu marcarea limitelor de proiect, a parametrilor nominali de funcționare și a aparatelor de măsură pe fluxurile de energie intrate-ieșite din conturul de proiect. Schema va cuprinde totodată, unde este cazul, unitățile de producere separată a energiei termice sau electrice din centrala respectivă, fie că sunt parte a proiectului nou sau de retehnologizare, fie că există deja.
2. Lista de echipamente:
Cuprinde toate instalațiile principale de cogenerare și de producere separată din centrală, cu evidențierea celor care fac obiectul proiectului propus spre avizare. Se prezintă: denumirea echipamentului, producătorul/tip, combustibili de bază/suport/ rezervă, capacitatea termică și electrică instalată.
3. Pentru unitățile de cogenerare care fac obiectul proiectului:
a) diagramele de regim (de proiect-furnizor) care definesc domeniul de funcționare al unității prin interdependența dintre puterea electrică și puterea termică realizate de unitatea respectivă (exprimate în MW);
b) caracteristicile de consum de combustibil (de proiect-furnizor) care reprezintă variația consumului orar de energie din combustibil în funcție de puterea electrică și puterea termică realizate de unitatea respectivă (exprimate în MW);
c) raportul energie electrică/energie termică - valoarea de proiect a raportului dintre energia electrică și energia termică utilă produse de unitatea respectivă în regim de cogenerare maximă;
d) factorul de reducere a puterii electrice f2â - valoarea de proiect, pentru turbinele cu abur (cu excepția celor cu contrapresiune fără prize reglabile intermediare).
4. Documente justificative pentru cererea de energie termică utilă anuală (de exemplu, acordul de livrare către un furnizor/utilizator de energie termică utilă, precontracte de livrare, studii de piață etc.).
5. Valoarea energiei termice utile anuale de proiect, estimată a fi acoperită prin unitățile de cogenerare din proiectul înaintat spre avizare:
a) valoarea anuală sau pe sezon de operare totală pe centrală și valoarea anuală sau pe sezon de operare acoperită de fiecare unitate de cogenerare (MWh/MWh);
b) prognoza evoluției cererii de energie termică utilă anuale a consumatorilor alimentați din centrală și modul de acoperire din unitatea de cogenerare pe durata estimată de exploatare comercială.
6. Numărul de ore estimat de funcționare anuală a fiecărei unități de cogenerare (h funcționare/an).
7. Modul de încadrare a fiecărei unități de cogenerare în acoperirea curbei clasate anuale a cererii de energie termică (figurare grafică).
Se prezintă încărcarea echipamentelor de cogenerare/producere separată aflate în funcționare la:
a) sarcina termică minimă (de exemplu, vara) (MW) și puterea electrică corespunzătoare acestui regim de funcționare (MW);
b) sarcina termică medie (de exemplu, iarna) (MW) și puterea electrică corespunzătoare acestui regim de funcționare (MW);
c) sarcina termică de vârf (de exemplu, iarna) (MW) și puterea electrică corespunzătoare acestui regim de funcționare (MW).
8. Curba clasată anuală a cererii de energie termică:
a) asigurată din centrală/amplasament, inclusiv din sursele de producere separată;
b) asigurată de unitățile de cogenerare care fac obiectul proiectului (MW - h funcționare).
9. Tipurile și sursele de combustibil de bază și suport/rezervă, precum și consumul anual de energie din combustibil al fiecărei unități de cogenerare (MWh) - valori de proiect.
10. Producția anuală sau pe sezon de operare de energie termică utilă a fiecărei unități de cogenerare (MWh) - valori de proiect.
11. Producția anuală sau pe sezon de operare de energie electrică la bornele generatorului pentru fiecare unitate de cogenerare (MWh) - valori de proiect, din care:
a) consumul propriu tehnologic al instalației de cogenerare sau aportul considerat la consumul propriu tehnologic al centralei;
b) autoconsumul sau aportul considerat la autoconsumul total;
c) energia electrică livrată în Sistemul Electroenergetic Național (SEN) sau aportul considerat al capacității de cogenerare la energia livrată din centrală.
12. Eficiența globală anuală sau pe sezon de operare de proiect a capacității de cogenerare (%): raportul dintre suma producțiilor anuale de energie termică utilă și energie electrică produsă la bornele generatorului și consumul anual de combustibil ale capacității de cogenerare.
13. Valoarea capacității electrice de cogenerare potențial calificabile ca fiind de înaltă eficiență (MW).
Calculul se face pe baza datelor de proiect/prognoză de funcționare, conform prevederilor cap. III secțiunea a 2-a "Condiții de calificare a capacității electrice de înaltă eficiență a unei Configurații de producție în cogenerare" și cap. V "Calcule de Autoevaluare pentru calificare" din Regulament.
14. Valoarea cantității de energie electrică potențial calificabile ca fiind produsă în cogenerare de înaltă eficiență de fiecare dintre capacitățile ce fac obiectul proiectului, care ar putea beneficia de schema de sprijin într-un an calendaristic sau într-un sezon de operare complet:
Evaluarea este întocmită de operatorul economic, pe baza datelor de proiect/prognoză de funcționare, conform prevederilor cap. III secțiunea 1"Condiții de calificare pentru energia electrică produsă în cogenerare" de înaltă eficiență de o Configurație de producție în cogenerare" și cap. V "Calcule de Autoevaluare pentru calificare" din Regulament.
Operatorul economic care solicită un aviz conform Procedurii trebuie să opteze, înainte de a trece la evaluare, asupra perioadei luate în considerare pentru consumul de combustibil și producțiile de energie termică și electrică în cogenerare, care poate fi, în condițiile stabilite în cap. III secțiunea a 3-a din Regulament, un an calendaristic sau un sezon de operare.
15. Valoarea cantității de energie electrică estimată a beneficia de schema de sprijin, determinată conform Regulamentului.
16. Calendarul estimat privind derularea investiției:
a) data estimată a începerii lucrărilor de construcții-montaj (luna/anul obținerii autorizației de înființare - pentru unitățile mai mari de 1 MW);
b) data estimată a intrării în exploatare comercială (luna/anul obținerii/modificării licenței de exploatare comercială);
c) stadiul în care se află proiectul/investiția la momentul depunerii cererii de aviz.
B. Documentația necesară obținerii avizului pentru acreditare finală
1. date tehnice de proiect actualizate, care se prezintă conform machetelor din anexa nr. 1 la Regulament, cu excepția tabelului 5;
2. datele de proiect/prognoză indicate la lit. A pct. 1, pct. 3 lit. a) și b), pct. 4-8 și 15, în forma actualizată, valabilă la data întocmirii documentației pentru acreditarea finală;
3. datele de proiect/prognoză referitoare la consumurile de combustibil, producțiile și livrările de energie electrică și termică, pentru lunile de funcționare din primul an în care unitatea de cogenerare intră în exploatare comercială și separat pentru primul an calendaristic sau sezon de operare complet. Cele două seturi de date se prezintă conform machetelor din anexa nr. 2 la Regulament, cu excepția tabelului 5;
4. datele de referință și rezultatele calculelor de determinare a capacității electrice de cogenerare potențial calificabile ca fiind de înaltă eficiență (MW) pentru un an calendaristic/sezon de operare complet, a cantității de energie electrică potențial calificabile ca fiind produsă în cogenerare de înaltă eficiență și a cantității de energie electrică estimate a beneficia de schema de sprijin, atât pentru lunile de funcționare din primul an în care capacitatea de cogenerare intră în exploatare comercială, cât și pentru primul an calendaristic sau sezon de operare complet, care se prezintă integral conform machetelor din anexa nr. 3 la Regulament.
Anexa 3 la procedură
1. Lista capacităților de producere de energie electrică și termică în cogenerare cu acreditare finală
*Font 8*
Nr.
crt.
Denumirea
producă-
torului
Capacități
electrice
instalate
(MW)
Tipul
tehnolo-
giei*)
Capacitate
aflată în
exploatare
comercială
(Da/Nu)
Capacitate
cu aviz de
acreditare
finală
(Da/Nu)
Capacitate
de cogenerare
de înaltă
eficiență
totală pe
producător
(MW)
Data
primirii
avizului
de
acreditare
finală
(zz/ll/aaaa)
Data
declarată
a intrării
în
exploatare
comercială
(ll/aaaa)
2. Lista capacităților de producere de energie electrică și termică în cogenerare cu acreditare preliminară
Nr.
crt.
Denumirea
producă-
torului
Capacități
electrice
instalate
(MW)
Tipul
tehnolo-
giei*)
Capacitate
de cogenerare
de înaltă
eficiență
(MW)
Data
primirii
avizului
de
acreditare
preliminară
(zz/ll/aaaa)
Data
estimată
a intrării
în
exploatare
comercială
(ll/aaaa)
---------
*) Tipul tehnologiei de cogenerare: TG+TA - ciclu combinat; TA - turbină cu abur, de condensație, cu prize de termoficare; TC - turbină cu abur de contrapresiune; TG - turbină cu gaze, cu recuperare de energie termică; M - motor cu combustie internă.
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.