Legea nr. 189/2010
privind retrocedarea către Biblioteca Academiei Române a unor documente istorice reținute în mod abuziv la Arhivele Naționale ale României
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
În conformitate cu dispozițiile legii, Arhivele Naționale ale României din cadrul Ministerului Administrației și Internelor restituie Bibliotecii Academiei Române colecția de documente istorice preluate de la această instituție, în perioada iunie 1978-octombrie 1979, în conformitate cu inventarele întocmite la acea dată, cu excepția celor produse de autoritățile sau instituțiile statului.
Până la predarea efectivă a documentelor, Biblioteca Academiei Române va asigura condițiile necesare depozitării și conservării acestora, precum și accesibilității documentelor în vederea cercetării.
Articolul 2
La data intrării în vigoare a prezentei legi orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, IOAN OLTEAN PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ București, 14 octombrie 2010. Nr. 189.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.