Decizia nr. 1030/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Raluca Eugenia Năstase în Dosarul nr. 31.093/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocat Mihail Oțelea, cu delegație la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată în notele scrise depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că aspectele invocate de autorul acesteia excedează competenței instanței de contencios constituțional.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 31.093/3/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Raluca Eugenia Năstase într-o cauză având ca obiect acțiune în anulare hotărâre AGA.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia formulează critici care vizează aspecte ce țin de modul în care a decurs judecarea pricinii în fața instanțelor judecătorești.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reglementarea legală criticată nefiind în contradicție cu normele constituționale invocate.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 56 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs."
Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) care consacră accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, critica autorului excepției vizează aspecte care țin de modul în care a decurs judecarea pricinii în fața instanțelor judecătorești și care, în opinia acestuia, prin maniera defectuoasă în care au fost gestionate, au condus la încălcarea dreptului său la justiție și la un proces echitabil.
Or, toate aceste susțineri nu reprezintă critici de neconstituționalitate și, ca atare, Curtea Constituțională nu este competentă să le analizeze, atribuțiile sale fiind strict limitate la controlul conformității dispozițiilor legilor și ordonanțelor cu textele și principiile Constituției, nicidecum la interpretarea și aplicarea legii - activitate specifică instanțelor de judecată.
Așa fiind, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește invocarea unor motive de neconstituționalitate, deoarece în această manieră ar exercita un control din oficiu, ceea ce excedează competenței sale.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Raluca Eugenia Năstase în Dosarul nr. 31.093/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.