Decizia nr. 1417/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicoleta Cuturela în Dosarul nr. 49.144/3/2009 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 49.144/3/2009, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Nicoleta Cuturela cu ocazia soluționării recursului civil declarat împotriva Încheierii de ședință din data de 3 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. 2.604/94/2009, având ca obiect partaj bunuri comune, în contradictoriu cu Sandu Cuturela.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16, art. 21 și art. 24, prevederilor art. 6, art. 13, art. 14 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și celor ale art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece "neagă posibilitatea justițiabililor ce înțeleg să apeleze la instanțele de judecată în vederea realizării unui partaj judiciar, al cărui obiect are o valoare de peste 500.000 de Ron, de a avea acces la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării cauzei lor." În acest sens, arată că reglementarea în mod diferențiat a competenței de soluționare a cererilor de partaj judiciar în funcție de valoarea bunurilor de împărțit, restrânge posibilitatea justițiabilului de a avea acces la un recurs efectiv exercitat în fața unei instanțe naționale.

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

"Tribunalul judecă:

1. În primă instanță: [...]

b) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;".

Autorul excepției consideră că aceste dispoziții contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare, precum și prevederilor cuprinse în art. 6, art. 13, art. 14 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate s-a pronunțat prin

Decizia nr. 914/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2007. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că diferențierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale și, prin urmare, textul legal criticat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituție, de natură să aducă atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii.

Regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situații, care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Tot cu acel prilej, referitor la prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, Curtea a stabilit că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Pentru aceleași considerente nu a putut fi reținută nici critica privind încălcarea prevederilor art. 24 privind dreptul la apărare din Constituție și a reglementărilor internaționale invocate.

În aceste condiții, Curtea a constatat că dispoziția cuprinsă în art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă nu are caracter neconstituțional, deși această modalitate de stabilire a competenței nu reglementează accesul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru părțile nemulțumite de soluțiile pronunțate în urma exercitării căilor de atac.

Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicoleta Cuturela în Dosarul nr. 49.144/3/2009 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 noiembrie 2010.