Decizia nr. 1277/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21-24 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 21.769/3/2009 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal răspunde partea Răzvan Nicolescu, personal și asistat de avocat cu delegație la dosar, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.100D/2010, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 1.098D/2010, excepție ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 26.903/3/2009 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal, pentru partea Ontica Stefanica răspunde avocat cu delegație la dosar, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 1.100D/2010 la Dosarul nr. 1.098D/2010.

Reprezentanții părților prezente și cel al Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.100D/2010 la Dosarul nr. 1.098D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părților prezente, care, în esență, susține că o clauză de neconcurență este încheiată în interesul ambelor părți, și nu numai în cel al angajatorului; se arată că o atare clauză impune plata de către angajator a unei despăgubiri către angajatul căruia îi este limitat dreptul la muncă. De asemenea, se arată că nivelul acestei despăgubiri se stabilește și în funcție de pregătirea profesională a acestuia sau a ariei geografice în care clauza își produce efectele. Pentru toate aceste motive, se solicită respingerea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 25 ianuarie 2010, pronunțate în dosarele nr. 21.769/3/2009 și nr. 26.903/3/2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21-24 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din București în cauze având ca obiect obligarea sa la plata indemnizațiilor lunare rezultate din încheierea unor clauze de neconcurență.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate au fost instituite în favoarea angajatorului ca instrument de protecție a intereselor sale. Clauza de neconcurență face obiectul unei negocieri, astfel încât pentru încheierea sa trebuie să se întâlnească voința concordantă a ambelor părți, atât cea a angajatorului, cât și a angajatului. În practică, se susține că impunerea unei astfel de clauze la angajare nu este de dorit din moment ce angajatorul nu poate determina dacă va avea sau nu nevoie la încetarea relațiilor de muncă de aplicarea sa, necunoscând pe deplin capacitățile intelectuale ale viitorului angajat. De asemenea, semnarea unei atari clauze pe perioada derulării raporturilor de muncă este improbabilă, angajatul fiind reticent a mai încheia orice fel de act adițional la contractul de muncă ce i-ar impune obligații suplimentare.

Se susține că, în cazul în care ambele părți au consimțit la încheierea unei astfel de clauze, angajatorul trebuie să păstreze dreptul de a renunța la aplicarea sa și, deci, să o denunțe în mod unilateral în orice moment atât timp cât clauza nu îi mai este utilă. O atare poziție este justificată de faptul că interesul încheierii clauzei aparține în mod exclusiv angajatorului. Mai mult, se apreciază că, în situația în care angajatorul își restrânge activitatea sau își schimbă profilul activității, apare ca fiind inutilă menținerea clauzei.

Se arată că dreptul potențial al salariatului de a invoca menținerea clauzei de neconcurență în condițiile în care angajatorul nu mai are acest interes reprezintă o îmbogățire fără justă cauză. Toate acestea aduc atingere art. 135 din Constituție privind economia.

Totodată, sunt considerate încălcate prevederile art. 21 din Constituție, întrucât numai la cererea salariatului, respectiv a inspectoratului teritorial pentru muncă, și nu și a angajatorului, instanța de judecată poate diminua efectele clauzei menționate.

Nu în ultimul rând, este amintit faptul că, datorită situației economice actuale, salariile angajaților au cunoscut o scădere și de 50% față de anii anteriori, astfel încât menținerea în plată a unei despăgubiri foarte mari rezultate dintr-o clauză de neconcurență este foarte costisitoare pentru fostul angajator.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 21-24 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 21: "(1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență.

(2) Clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, perioada pentru care își produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.

(3) Indemnizația de neconcurență lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază și este de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.

(4) Indemnizația de neconcurență reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil și se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.";

- Art. 22: "(1) Clauza de neconcurență își poate produce efectele pentru o perioadă de maximum 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă.

(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului individual de muncă s-a produs de drept, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 56 lit. d), f), g), h) și j), ori a intervenit din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului.";

- Art. 23: "(1) Clauza de neconcurență nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deține.

(2) La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncă instanța competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurență.";

- Art. 24: "În cazul nerespectării, cu vinovăție, a clauzei de neconcurență salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizației și, după caz, la daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului".

Se susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 135 privind economia.

Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată următoarele:

I. Încheierea clauzei de neconcurență reprezintă o măsură de protecție luată de către angajator pentru a preveni o eventuală concurență neloială pe domeniul său de activitate; în concret previne situația ca fostul său angajat să presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său. Desigur, o atare clauză naște în sarcina celor doi cocontractanți drepturi și obligații, astfel încât obligația corelativă pe care și-o asumă angajatorul este aceea de a plăti o indemnizație de neconcurență lunară pe toată perioada de neconcurență.

Fără dubiu, o atare clauză are caracter consensual, astfel încât încheierea, modificarea și încetarea sa trebuie să fie determinate de întâlnirea concordantă a voinței angajatorului și angajatului. Însă, aspectele ridicate de autorul excepției în legătură cu încetarea clauzei de confidențialitate sunt mai degrabă de interpretare și aplicare a legii, respectiv de modul în care a fost negociată clauza de neconcurență de către angajator și angajat. Desigur că utilitatea clauzei ține seama de interesele angajatorului și acesta ar trebui să aibă posibilitatea să o activeze sau nu, după cum consideră de cuviință. În acest sens, angajatorul poate insera în clauza de neconcurență și un drept al său de opțiune, în sensul activării sale sau nu odată cu încetarea raporturilor de muncă. Astfel, activarea clauzei s-ar produce numai dacă fostul angajat, prin competențele și cunoștințele acumulate, ar constitui, din punct de vedere al concurenței, o amenințare pentru fostul angajator. În măsura în care clauza de neconcurență a fost negociată pur și simplu, fără un drept de opțiune, aceasta se activează de drept și va înceta fie la data expirării perioadei de aplicare negociate, fie la data intervenirii unui acord între cele două părți cocontractante.

Prin urmare, crearea cadrului legal în privința clauzei de neconcurență constituie îndeplinirea din partea statului a unei obligații pozitive de protecție a concurenței loiale în sensul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție.

II. Critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 16 și art. 21 din Constituție prin faptul că numai la sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncă instanța competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurență este neîntemeiată.

Curtea, în jurisprudența sa, și anume prin

Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, a statuat că, "în condițiile în care, de regulă, între părțile contractului de muncă - angajator și salariat - există o discrepanță vădită din punct de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, de natură să îi permită a-și impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - și anume statul de drept, democratic și social, așa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituție -, este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică. Obligația statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție".

Având în vedere cele arătate mai sus în jurisprudența Curții Constituționale, Curtea constată că acordarea numai în beneficiul salariatului și a inspectoratului teritorial pentru muncă a dreptului de a sesiza instanța competentă pentru a diminua efectele clauzei de neconcurență ține de obligația pozitivă a statului de a proteja partea inferioară din punct de vedere economic al contractului individual de muncă, și anume angajatul. Norma are un caracter de protecție, un beneficiu legal acordat angajatului în considerarea situației sale specifice, și, de aceea, aplicarea sa nu poate fi extinsă în niciun caz la angajator. Deci, angajatul și angajatorul aprioric se găsesc pe poziții diferite, astfel încât tratamentul juridic aplicabil acestora trebuie să fie la rândul său diferit.

Întrucât cele două părți care au încheiat clauza de neconcurență se află în situații diferite, rezultă că și tratamentul juridic al acestora pe tărâmul aplicării art. 21 din Constituție trebuie să fie diferit.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21-24 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din București în dosarele nr. 21.769/3/2009 și nr. 26.903/3/2009 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2010.