Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1507/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, în ansamblu, și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3^1) și art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție

prezumat în vigoare

Data actului
18 noiembrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 58 din 24 ianuarie 2011
Citează
9 acte
Structură
0 articole · 11.007 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 134/2005 29 septembrie 2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind P…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, în ansamblu, și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Ilie Morar în Dosarul nr. 3.186/102/2007 al Judecătoriei Târgu Mureș, de Carmen Nicoleta Șerban în Dosarul nr. 49.552/3/2008 al Tribunalului București - Secția a II-a penală, precum și de Nelia Ghervase în Dosarul nr. 7.638/110/2009 al Curții de Apel Bacău - Secția penală.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției Carmen Nicoleta Șerban. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Pentru partea Ylmaz Oguz se prezintă interpretul autorizat de limbă turcă Omer Ildihan.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.006D/2010, nr. 1.398D/2010 și nr. 1.412D/2010, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul excepției prezent este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea dispune, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , conexarea dosarelor nr. 1.398D/2010 și nr. 1.412D/2010 la Dosarul nr. 1.006D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției Carmen Nicoleta Șerban, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.186/102/2007, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție.

Excepția a fost ridicată de Ilie Morar într-o cauză penală.

Prin Încheierea din 6 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 49.552/3/2008, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție.

Excepția a fost ridicată de Carmen Nicoleta Șerban într-o cauză penală.

Prin Decizia penală nr. 171 din 18 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.638/110/2009, Curtea de Apel Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a "dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție".

Excepția a fost ridicată de Nelia Ghervase într-o cauză penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale menționate încalcă prevederile constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6), art. 131 alin. (1) și art. 132, deoarece au fost adoptate într-un domeniu privind instituțiile fundamentale ale statului, cum este autoritatea judecătorească, fără existența unei situații extraordinare. Astfel se instituie un organism paralel cu Ministerul Public, instituție constituțională ce trebuie să funcționeze unitar și coerent, pe principiile legalității, imparțialității și controlului ierarhic.

Judecătoria Târgu Mureș și Curtea de Apel Bacău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Tribunalul București - Secția a II-a penală consideră că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005

este neconstituțională în condițiile în care intervine în organizarea și funcționarea unei instituții fundamentale a statului.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției prezent, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 54/2006 , în ansamblu, precum și dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 503/2002 , așa cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005

și

Legea nr. 54/2006 , dispoziții care au următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (1) și alin. (3^1): "(1) Prin prezenta ordonanță de urgență se înființează Direcția Națională Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție. [... ]

(3^1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conduce Direcția Națională Anticorupție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență apărute între Direcția Națională Anticorupție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public.";

- Art. 4 alin. (1): "Direcția Națională Anticorupție este condusă de un procuror șef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție este ajutat de 2 procurori șefi adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."

Autorii excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6) privind delegarea legislativă, art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public și art. 132 privind statutul procurorilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 297 din 23 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010,

Decizia nr. 1.706 din 17 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, și Decizia nr. 377 din 25 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, Curtea a statuat că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

nu contravin prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție. În acest sens, Curtea a reținut că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor consacrate prin art. 131 și 132 din Constituție și o subliniere a naturii juridice a Direcției Naționale Anticorupție, și anume aceea de magistratură specială instituită pentru combaterea infracțiunilor de corupție.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care o fundamentează își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, în ansamblu, și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Ilie Morar în Dosarul nr. 3.186/102/2007 al Judecătoriei Târgu Mureș, de Carmen Nicoleta Șerban în Dosarul nr. 49.552/3/2008 al Tribunalului București - Secția a II-a penală, precum și de Nelia Ghervase în Dosarul nr. 7.638/110/2009 al Curții de Apel Bacău - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-șef,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.