Decizia nr. 1497/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 - Codul familiei
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 (prevederi anume) CODUL FAMILIEI
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 (prevederi anume) CODUL FAMILIEI
Are ca temei 1
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 (prevederi anume) CODUL FAMILIEI
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953
- Codul familiei, excepție ridicată de Ionel Florin în Dosarul nr. 13.752/300/2008 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 13.752/300/2008, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953
- Codul familiei, excepție ridicată de Ionel Florin într-o cauză având ca obiect divorțul.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin reglementarea criticată se aduce atingere principiului egalității în drepturi între bărbat și femeie, precum și principiului exercitării drepturilor și al îndeplinirii îndatoririlor părintești în interesul copiilor. De asemenea, arată că statul, prin art. 49 din Legea fundamentală, se obligă să asigure un regim special de protecție a copiilor, or, cum se poate bucura un copil de această protecție când printr-o sentință judecătorească poate fi separat de unul dintre părinți. Așa fiind, autorul excepției consideră că prin aplicarea art. 42 alin. 1 din Codul familiei operează de facto restrângerea drepturilor părintești, instituindu-se o limitare a acestora, astfel încât acest text de lege contravine dispozițiilor constituționale ale art. 53, care prevăd expresis verbis situațiile în care operează aceste restrângeri.
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă și-a exprimat opinia în sensul că textul de lege criticat nu aduce atingere normelor constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate. Astfel, arată că art. 42 alin. 1 din Codul familiei se referă la măsura încredințării minorului unuia dintre părinți în cazul divorțului acestora, fiind o măsură ce trebuie apreciată de instanță în raport de interesul superior al copilului, interes ce trebuie să prevaleze în orice măsură care privește copilul minor, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953
- Codul familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: "Instanța judecătorească va hotărî, o dată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor și ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași norme constituționale și cu motivări similare.
Astfel, prin
Decizia nr. 1.308 din 13 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11 noiembrie 2009, Curtea a reținut că "art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art. 49 alin. (1) referitoare la protecția copiilor și a tinerilor, ascultarea autorității tutelare și a minorului care a împlinit 10 ani, având în vedere pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină seama de interesul acestuia. [...]
Cu privire la încredințarea copilului minor, chiar dacă nu există o cerere expresă a soților în acest sens, instanța judecătorească este obligată să se pronunțe, prin hotărârea de divorț, și asupra încredințării copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi acțiuni, ceea ce nu ar fi în interesul copiilor minori, care nu pot fi lăsați fără îngrijire și întreținere. Totodată, încredințarea copilului unuia dintre părinți, chiar dacă acesta are mijloace suficiente de trai, nu scutește pe celălalt părinte de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale copilului. Această soluție se impune deoarece ambii părinți au aceleași drepturi și obligații față de copiii lor. Astfel, potrivit art. 97 alin. 1 din Codul familiei, «Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori adoptați»".
De asemenea, prin
Decizia nr. 594 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, Curtea a constatat că, potrivit art. 101 din Codul familiei, "Părinții sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui [... ]", iar potrivit art. 107 din același act normativ, "Copilul minor este întreținut de părinții săi. Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinții au îndatorirea să asigure condițiile necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională. În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere datorată de părinți minorului, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se vor stabili de instanța judecătorească cu ascultarea autorității tutelare."
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Așa fiind, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale, soluția pronunțată în deciziile anterior menționate, precum și considerentele ce au stat la baza acestora își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 42 alin. 1 din Legea nr. 4/1953
- Codul familiei, excepție ridicată de Ionel Florin în Dosarul nr. 13.752/300/2008 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.