Ordinul nr. 121/2011
pentru constituirea echipelor mixte ce vor efectua controale, conform competențelor legale, în locurile și/sau în mediile în care se produc, se comercializează, se utilizează sau se consumă substanțe și/sau produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătății, altele decât cele reglementate
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
În temeiul
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, al
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare, al
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, al
art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010
privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare, al
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările ulterioare, și al
art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 882/2010
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,
ministrul sănătății, ministrul administrației și internelor, ministrul finanțelor publice, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emit prezentul ordin.
Articolul 1
La nivelul fiecărui județ și al municipiului București se constituie echipe mixte de control, alcătuite din angajați, specialiști în domeniu, ai structurilor teritoriale subordonate Ministerului Sănătății, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Echipele mixte efectuează controale, conform competențelor legale, în toate locurile și/sau mediile în care se produc, se comercializează, se utilizează sau se consumă substanțe și/sau produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătății.
Articolul 2
Activitățile de control se realizează, pe baza unui plan de acțiune, la inițiativa oricăreia dintre structurile teritoriale subordonate instituțiilor prevăzute la art. 1, cu informarea prefectului, sau la inițiativa prefectului.
Planul de acțiune se elaborează de structura teritorială de poliție, cu sprijinul instituțiilor implicate în activitățile de control.
Articolul 3
Componența nominală a echipelor mixte de control se prevede în fiecare plan de acțiune, la propunerea conducătorilor structurilor teritoriale subordonate instituțiilor prevăzute la art. 1.
Desemnarea și participarea specialiștilor în echipele mixte de control sunt obligatorii.
Membrii echipelor mixte de control își desfășoară activitatea potrivit competențelor legale ale instituțiilor publice pe care le reprezintă.
Articolul 4
Rapoartele acțiunilor realizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București se întocmesc și se semnează de către membrii echipelor de control și se transmit de către instituția prefectului, lunar, Ministerului Administrației și Internelor.
Ministerul Administrației și Internelor întocmește și transmite sinteza acțiunilor realizate la nivel național primului-ministru.
Articolul 5
Normele metodologice privind instituirea unor măsuri de combatere a proliferării substanțelor/produselor noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătății, altele decât cele reglementate, precum și de prevenire a consumului acestora sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Cseke Attila Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Valeriu Tabără Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Roatiș Chețan Radu Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Constantin Cerbulescu
Anexa NORME METODOLOGICE
privind instituirea unor măsuri de combatere a proliferării
substanțelor/produselor noi cu efecte psihoactive, dăunătoare
sănătății, altele decât cele reglementate,
precum și de prevenire a consumului acestora
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezentele norme metodologice sunt elaborate în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 144/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare, ale
Hotărârii Guvernului nr. 34/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, ale
Hotărârii Guvernului nr. 725/2010
privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare, ale
Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările ulterioare, ale
Hotărârii Guvernului nr. 882/2010
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Scopul prezentelor norme metodologice îl reprezintă crearea cadrului organizatoric în vederea creșterii eficienței acțiunilor de prevenire și combatere a proliferării substanțelor/produselor noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătății, altele decât cele reglementate, precum și de prevenire a consumului acestora.
Obiectivele prezentelor norme metodologice sunt:
Ministerul Sănătății, prin structurile de control în sănătate publică din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București:
- verificarea respectării prevederilor privind condițiile igienico-sanitare de funcționare a unităților;
- verificarea stării de sănătate a personalului în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- respectarea prevederilor legale privind interdicția fumatului în spații publice închise;
- verificarea conformității produselor cosmetice;
- verificarea conformității produselor biocide;
- constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Ministerul Administrației și Internelor, prin structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de combatere a criminalității organizate, Direcția de investigare a fraudelor și Direcția de ordine publică:
- sprijinirea și asigurarea protecției membrilor echipelor de control în acțiunile desfășurate;
- prelevarea probelor în vederea analizării acestora în scopul depistării substanțelor prevăzute în tabelele-anexă la
privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare;
- pentru probele ridicate care nu conțin substanțe din categoria celor prevăzute mai sus, efectuarea de cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a normelor legale încălcate (în special cu privire la infracțiunea de "înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor", faptă prevăzută și pedepsită de art. 297 din Codul penal);
- asigurarea unui climat de normalitate pe timpul desfășurării acțiunilor de control, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București:
- verificarea conformității îngrășămintelor;
- constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Ministerul Finanțelor Publice, prin structurile specializate ale Gărzii Financiare:
- verificarea autorizațiilor de funcționare în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- verificarea documentelor de proveniență a mărfurilor;
- verificarea respectării legislației în domeniul financiar-contabil;
- verificarea modului de respectare a legislației privind dotarea cu case de marcat;
- verificarea respectării normelor fiscale în vigoare.
● Controlul va urmări verificarea pe lanțul comercial a tuturor livrărilor, respectiv intrărilor de marfă, acțiunea urmând să cuprindă toți operatorii economici implicați în actul comercial al produselor identificate.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor:
- verificarea existenței documentelor de proveniență a mărfurilor sub aspectul încadrării într-una dintre categoriile: periculoase, falsificate sau contrafăcute;
- verificarea condițiilor de depozitare, păstrare și expunere la comercializare prevăzute de producător;
- verificarea prezenței semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, deteriorări ale ambalajului;
- verificarea modului de etichetare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- verificarea posibilității ca activitățile desfășurate să constituie practici comerciale incorecte, înșelătoare.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor:
- verificarea conformității și siguranței alimentelor, așa cum sunt definite prin lege;
- verificarea conformității hranei pentru animale și a produselor medicinale veterinare;
- constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, în conformitate cu prevederile prevăzute în legislația specifică în vigoare.
Articolul 2
Echipele de control mixte se constituie în conformitate cu prevederile prezentului ordin.
Echipele de control mixte efectuează controale în toate unitățile identificate ca desfășurând activități de comercializare a unor substanțe/produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătății, altele decât cele reglementate.
Declanșarea acțiunilor de control se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Mărfurile ridicate se predau organelor de poliție în vederea verificării acestora sub aspectul existenței substanțelor stupefiante și psihotrope (droguri), care, după caz, se restituie organului care a efectuat ridicarea. Acesta va proceda la distrugerea mărfurilor conform prevederilor legale în vigoare.
Capitolul II Dispoziții finale
Articolul 4
Sinteza acțiunilor realizate la nivelul fiecărui județ, respectiv al municipiului București se transmite lunar, prin instituția prefectului, conform modelului ce va fi pus la dispoziție de Ministerul Administrației și Internelor.
Articolul 5
La încheierea controlului, membrii echipei de control întocmesc procese-verbale de aplicare a contravenției sau, după caz, de constatare a infracțiunii, potrivit competențelor legale.
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.