Decizia nr. 1/2011

I. Cu Adresa nr. I/2.643 din 15 decembrie 2010, președintele Senatului a transmis Curții Constituționale sesizarea de neconstituționalitate cu privire la Legea educației naționale.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 17.617 din 15 decembrie 2010 și formează obiectul Dosarului nr. 4.758 A/2010.

II. În motivarea sesizării de neconstituționalitate se expun, mai întâi, etapele parcurse în cadrul procedurii de adoptare a Legii educației naționale, respectiv:

- la data de 13 octombrie 2010, primul-ministru a transmis președinților celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare referitoare la hotărârea Guvernului de angajare a răspunderii asupra proiectului Legii educației naționale;

- la data de 18 octombrie 2010, birourile permanente ale celor două Camere, reunite în ședință comună, au hotărât calendarul angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educației naționale;

- la data de 19 octombrie 2010, președintele Senatului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la conflictul juridic de natură constituțională dintre Guvern și Parlament, declanșat de oprirea procedurii legislative la Senat în legătură cu același proiect de lege și angajarea răspunderii Guvernului asupra acestuia;

- prin

Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern în fața Camerei Deputaților și a Senatului, asupra proiectului Legii educației naționale, este neconstituțională și a declanșat un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, întrucât proiectul de lege se află în curs de legiferare la Senat, în calitate de cameră decizională; în considerentele deciziei astfel pronunțate, Curtea a reținut, de asemenea, că nu poate obliga Guvernul să renunțe la procedura angajării răspunderii, întrucât o asemenea competență excedează Constituției, soluția aparținând în exclusivitate autorităților publice aflate în conflict;

- la data de 6 decembrie 2010, la solicitarea Guvernului și a Grupului parlamentar PD-L, proiectul Legii educației naționale, aflat în curs de legiferare, a fost retrimis la Comisia sesizată în fond, pentru un termen de 30 de zile, ceea ce, în opinia autorului sesizării, pune în evidență faptul că întârzierea adoptării acestui proiect de lege a fost provocată și întreținută în permanență de Guvern;

- la data de 28 octombrie 2010, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, primul-ministru a prezentat proiectul Legii educației naționale asupra căruia Guvernul a hotărât să își angajeze răspunderea;

- la data de 29 octombrie 2010 a fost depusă o moțiune de cenzură, inițiată de un număr de 137 de deputați și senatori, cu tema "Legea educației naționale, o lege anti-educație și antiromânească", moțiune care însă nu a fost prezentată și dezbătută în Parlament;

- la data de 15 noiembrie 2010, primul-ministru a înaintat Curții Constituționale o cerere privind soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Parlament, pe de altă parte, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate această moțiune de cenzură;

- prin

Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moțiunea de cenzură, care, ținând seama de dispozițiile Constituției, odată declanșată, nu poate fi oprită;

- la data de 29 noiembrie 2010, un număr de 73 de deputați și senatori și-au retras semnătura de susținere a moțiunii de cenzură; potrivit susținerilor autorului sesizării, birourile permanente ale celor două Camere, întrunite în ședința comună din aceeași zi, constatând că moțiunea de cenzură nu mai întrunește numărul de semnături prevăzut de art. 113 alin. (2) din Constituție și având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010

au decis restituirea la Guvern a proiectului Legii educației naționale asupra căruia Guvernul și-a angajat răspunderea;

- prin adresa din 30 noiembrie 2011, în aplicarea acestei hotărâri a birourilor permanente ale celor două Camere, președintele Senatului a restituit Guvernului, cu Adresa nr. 2.596 din 30 noiembrie 2011, proiectul de lege menționat;

- la data de 14 decembrie 2010, în ședința comună a plenului celor două Camere ale Parlamentului, președintele Camerei Deputaților a constatat că moțiunea de cenzură nu mai există și, prin urmare, Legea educației naționale este considerată adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului.

Se susține de către autorul sesizării că prin adoptarea de către Parlament a Legii educației naționale, asupra căreia Guvernul și-a angajat răspunderea, s-au încălcat prevederile art. 114 din Constituție, deoarece:

- au fost încălcate termenele de legiferare prevăzute de art. 114 din Constituție;

- au fost încălcate condițiile prevăzute de Constituție și de jurisprudența Curții Constituționale cu privire la promovarea unui proiect de lege prin procedura angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului;

- au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, ce consacră separația puterilor în stat și obligația autorităților publice de a-și îndeplini loial și cu bună-credință competențele constituționale.

În dezvoltarea acestor susțineri se redau considerentele care au fundamentat

Decizia Curții Constituționale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, respectiv

Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 , în sensul că, față de dispozițiile art. 114 din Constituție, Guvernul nu poate recurge la procedura angajării răspunderii oricând și în orice condiții, precum și concluzia celei din urmă decizii menționate, potrivit căreia angajarea răspunderii de către Guvern în fața Camerei Deputaților și a Senatului asupra proiectului Legii educației naționale este neconstituțională, apreciindu-se că "neconstituționalitatea angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educației naționale - astfel cum a fost constatată prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1.431/2010

- nu poate fi acoperită prin continuarea procedurilor parlamentare".

În opinia autorului sesizării, modul în care s-a derulat în Parlament procedura angajării răspunderii asupra Legii educației naționale plasează adoptarea acestei legi "în afara oricăror reguli constituționale și regulamentare", iar decizia plenului celor două Camere ale Parlamentului de a considera Legea educației naționale ca fiind adoptată pe calea angajării răspunderii Guvernului este discreționară și abuzivă, prin faptul că de la momentul deciziei birourilor permanente reunite de restituire a proiectului Legii educației naționale către Guvern și până la momentul constatării adoptării legii au trecut mai bine de 15 zile - timp în care faptul că proiectul de lege a fost restituit Guvernului fusese deja adus la cunoștința membrilor Parlamentului, precum și față de faptul că această procedură a fost constatată ca fiind neconstituțională prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 .

III. În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

IV. Președintele Camerei Deputaților a transmis, cu Adresa nr. 51/6.125 din 20 decembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 17.800 din 20 decembrie 2010, punctul său de vedere în sensul că Legea educației naționale este conformă prevederilor art. 114 din Constituție.

Arată că invocarea

Deciziei nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009

a Curții Constituționale este nerelevantă, întrucât "Legea educației naționale din prezent este cu totul alta decât cea care a fost declarată neconstituțională de Curte". Este, de asemenea, irelevantă,

Decizia Curții Constituționale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 , care nu poate să se aplice unor raporturi juridice de drept public deja încheiate. Se face referire în acest sens la

Decizia Curții Constituționale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010

și, pornind de la aceasta, se conchide că "nu mai este posibil să fie invocate regulile de logică juridică privind efectele neconstituționale ale unui fapt neconstituțional. Se mai arată că autorul sesizării invocă propria turpitudine pentru a obține un rezultat favorabil. În ceea ce privește invocarea încălcării termenelor reglementate de Constituție în cazul depunerii unei moțiuni de cenzură, se consideră că este greșită și contrară dispozițiilor art. 113 alin. (3) din Constituție. Astfel, termenul de 3 zile, invocat greșit de autorul sesizării pentru dezbaterea moțiunii de cenzură, este reglementat ca fiind unul de "după 3 zile", adică începând cu a 4-a zi după prezentarea acesteia.

V. Guvernul a transmis, cu Adresa nr. 5/9.828 din 20 decembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 17.770 din 20 decembrie 2010, punctul său de vedere în sensul că sesizarea de neconstituționalitate cu privire la Legea educației este neîntemeiată.

În susținerea acestui punct de vedere arată, mai întâi, că proiectul Legii educației naționale asupra căruia Guvernul și-a angajat răspunderea în data de 28 octombrie 2010 este cu totul distinct ca materie și parcurs legislativ decât cel din anul 2009. Legea educației naționale a fost asumată după parcurgerea procedurii legislative în Camera Deputaților, cadru în care au fost dezbătute și admise amendamente propuse de toate partidele parlamentare reprezentate în Parlament. Ca urmare, nu pot fi reținute criticile cu privire la imposibilitatea reprezentanților poporului de a aduce plus de valoare prin depunere de amendamente. Se redau în continuare argumentele care au determinat angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege în timp ce acesta se afla în dezbatere parlamentară, și anume existența unui blocaj la nivelul Senatului, precum și celeritatea care guvernează adoptarea măsurilor reglementate de noul act normativ, măsuri care necesită "elaborarea și adoptarea unei ample și complexe legislații secundare în această materie". Se arată că, odată declanșată procedura angajării răspunderii de către Guvern, acesta nu mai poate să renunțe la ea, iar dezbaterea unei moțiuni de cenzură depuse în urma unei angajări a răspunderii de către Guvern este o obligație, iar nu o facultate a Parlamentului. Se face referire în acest sens la

Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010

a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că "Parlamentul nu are competența de a împiedica Guvernul să ia decizia angajării răspunderii; de asemenea, odată luată această decizie, Parlamentul nu poate împiedica Guvernul să continue procedura în cauză, întrucât s-ar ajunge la situații inadmisibile în care un Guvern minoritar să nu își poată angaja niciodată răspunderea, ceea ce încalcă în mod flagrant art. 114 din Constituție. De asemenea, nici Guvernul nu își poate retrage cererea de angajare a răspunderii, fiind un act irevocabil al său. În acest context constituțional, depunerea moțiunii de cenzură are semnificația declanșării controlului parlamentar asupra activității Guvernului și mutatis mutandis constituie un act irevocabil în sensul inițierii acestui control; este o armă pusă îndeobște la îndemâna opoziției parlamentare și nu în ultimul rând este o formă de exprimare a opoziției față de măsurile adoptate de Guvern. În consecință, împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilității opoziției parlamentare de a cenzura și controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii."

În legătură cu criticile referitoare la nerespectarea regulilor procedurale de adoptare a proiectului de lege de către Parlament, se apreciază că acestea vizează, în principal, deficiențe care țin de modul de aplicare a dispozițiilor regulamentelor puterii legiuitoare. Se invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale ( deciziile nr. 786/2009 , nr. 413/2010, nr. 1.466/2009), prin care s-a reținut, în esență, că nu este de competența instanței constituționale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ.

VI. Avocatul Poporului a transmis cu Adresa nr. 12.455 din 20 decembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 17.779 din 20 decembrie 2010, punctul său de vedere în sensul că Legea educației naționale este neconstituțională.

În susținerea acestui punct de vedere se redau considerentele care au fundamentat pronunțarea de către Curtea Constituțională a

deciziilor nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 , respectiv nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, în sensul că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum și în orice condiții, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă o excepție. Se arată că, prin angajarea răspunderii cu privire la proiectul Legii educației naționale, Guvernul a făcut abstracție de proiectul de lege cu același obiect de reglementare, în care avea calitatea de inițiator. Or, dezbaterea în procedura obișnuită în Parlament cu privire la această lege ar fi adus beneficiul unor posibile amendamente și ar fi permis implicarea societății civile în problema educației naționale, care, în acord cu noile realități sociale, reclamă o reflectare unitară, completă, sistematică și coerentă a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale implicate în acest proces. Se observă că, în cazul de față, adoptarea Legii educației naționale prin angajarea răspunderii Guvernului reprezintă "o reiterare a situației din anul 2009", când, prin

Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 , Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra obiecției de neconstituționalitate referitoare la un act normativ cu același obiect de reglementare, adoptat prin aceeași procedură de legiferare, astfel încât considerentele deciziei menționate sunt pe deplin valabile și în cauza de față. Se apreciază că "situația de față nu reprezintă altceva decât o perpetuare a viciului de neconstituționalitate și poate echivala chiar cu o nesocotire a principiului autorității lucrului judecat".

Arată și faptul că procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmărește ca proiectul să fie adoptat în condiții de maximă celeritate, o garanție în acest sens fiind instituirea, prin Legea fundamentală, a unor termene scurte, în raport de care este realizat calendarul procedurilor privind angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului. În situația de față acest calendar a fost întrerupt din cauza intervenției unor conflicte juridice de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern, soluționate de Curtea Constituțională. De asemenea, retragerea semnăturilor de susținere a moțiunii de cenzură de către unii dintre semnatari și restituirea proiectului Legii educației naționale către Guvern au reprezentat reale impedimente în respectarea exigenței celerității care trebuie să caracterizeze procedura specială a angajării răspunderii Guvernului, în temeiul art. 114 din Constituție.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, Legea educației naționale, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și celor ale

art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra constituționalității legii criticate.

Obiectul sesizării îl constituie Legea educației naționale, adoptată de ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului din data de 14 decembrie 2010.

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind separația puterilor în stat și ale art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului.

Față de criticile formulate, Curtea Constituțională reține următoarele:

1. Legea supusă examinării Curții Constituționale a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului, reglementată de art. 114 din Constituție. Această procedură parlamentară implică raporturi de ordin constituțional între două puteri ale statului, deoarece este, prin conținutul său, un act al Guvernului, iar, prin efectul său, fie produce un act de legiferare - așa cum este în cauza de față -, fie determină demiterea Guvernului, în situația în care o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, este adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor.

2. Actul concret al angajării răspunderii Guvernului cu privire la proiectul Legii educației naționale a fost examinat sub aspectul constituționalității de către Curtea Constituțională, cu prilejul soluționării conflictului juridic de natură constituțională declanșat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educației naționale și angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 , Curtea a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educației naționale, aflat în dezbatere parlamentară, respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizională, este neconstituțională. Cu privire însă la solicitarea autorului sesizării, în sensul că instanța de contencios constituțional să oblige Guvernul să renunțe la procedura angajării răspunderii asupra proiectului Legii educației naționale, Curtea a constatat că această cerere excedează competenței sale, soluția aparținând în exclusivitate autorităților publice aflate în conflict. De asemenea, Curtea a subliniat importanța, pentru buna funcționare a statului de drept, a colaborării dintre puterile statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituțională, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

3. Actul concret constând în refuzul Parlamentului de a permite prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Legii educației naționale a fost examinat sub aspectul constituționalității cu prilejul soluționării conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Parlamentul României alcătuit din Camera Deputaților și Senat, pe de altă parte, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a permite prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură, depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Legii educației naționale, conduită ce a determinat un blocaj instituțional referitor la moțiunea de cenzură.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 , Curtea Constituțională a constatat existența acestui conflict, reținând că Parlamentul, prin reprezentantul său, și anume președintele Senatului, refuză supunerea moțiunii de cenzură spre dezbatere în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constituție, astfel încât opoziția parlamentară nu se mai poate exprima și controlul parlamentar este lipsit de eficiență. Or, niciun instrument juridic prevăzut de Constituție nu poate fi lipsit de eficiență, golirea lui de conținut determinând caracterul lui iluzoriu și, implicit, încălcarea principiului constituțional al statului de drept. În fine, Curtea a precizat că, "în funcție de votarea sau nu a moțiunii de cenzură, fie Guvernul este demis, fie proiectul Legii educației naționale se consideră adoptat, după caz".

4. Prezenta sesizare de neconstituționalitate supune controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională actul de legiferare, respectiv Legea educației naționale adoptată de către Parlament. "Constatarea adoptării Legii educației naționale" în condițiile descrise în sesizare este apreciată ca fiind "o încălcare a competențelor de legiferare a Parlamentului".

5. Curtea constată în acest sens că adoptarea Legii educației naționale s-a realizat ca urmare a retragerii, de către unii dintre semnatari, a susținerii moțiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educației naționale, act care a determinat ca moțiunea să nu mai respecte condițiile constituționale pentru a fi prezentată și dezbătută. Faptul că ceea ce s-a constatat în plenul celor două Camere ca urmare a acestui act, și anume adoptarea Legii educației naționale, nu coincide, potrivit susținerilor autorului sesizării, cu decizia birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, de restituire la Guvern a proiectului Legii educației naționale asupra căruia Guvernul și-a angajat răspunderea, excedează limitelor analizei pe care Curtea Constituțională o poate realiza în cadrul controlului de constituționalitate întemeiat pe dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituție. Tot astfel, aspectele de oportunitate care au determinat actul retragerii semnăturilor și, implicit, renunțarea la un instrument de control parlamentar al Guvernului prevăzut de Constituție nu intră în competența de examinare a Curții Constituționale, întrucât vizează însăși decizia politică de adoptare a legii în cauză, decizie care nu este susceptibilă a fi supusă controlului Curții câtă vreme, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".

6. De asemenea, actul concret al adoptării Legii educației naționale, criticat din perspectiva modului în care Parlamentul a respectat propriile regulamente, a raporturilor dintre structuri ale Camerelor Parlamentului - respectiv birourile permanente și plenul celor două Camere, dintre majoritatea și opoziția parlamentară și chiar în interiorul opoziției parlamentare, în contextul constatării de Curtea Constituțională a două conflicte juridice de natură constituțională dintre Parlament și Guvern în legătură cu derularea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului cu privire la același act normativ, nu poate face obiectul examinării realizate de Curtea Constituțională în cadrul competenței sale prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituție.

7. Curtea reține în acest sens, în acord cu jurisprudența sa constantă în materie -

Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau

Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010 - că nu este de competența sa analizarea eventualelor încălcări ale regulamentelor Camerelor. Prin ultima decizie menționată, Curtea Constituțională a statuat că, "în lipsa unei competențe exprese și distincte, nu își poate extinde controlul și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerei [...], așa încât contestațiile [...] privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei [...], aplicabile, în acest caz, fiind căile și procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum și desfășurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiași regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele și principiile fundamentale. Analiza Curții este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare".

8. Curtea reamintește în acest context, creat printr-o succesiune de acte ale Guvernului, respectiv ale Parlamentului, precum și de conflicte juridice de natură constituțională între cele două autorități, în legătură cu angajarea răspunderii asupra proiectului Legii educației naționale, că rolul său este, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, acela de "garant al supremației Constituției". Curtea Constituțională nu aparține niciuneia dintre puterile statului, însă, prin competențele conferite de Constituție și de legea sa de organizare și funcționare, sprijină buna funcționare a acestor puteri, în cadrul raporturilor constituționale de separație, echilibru, colaborare și control reciproc. Acest sprijin, concretizat în interpretarea și aplicarea textelor constituționale, texte care, reglementând principiul separației și echilibrului puterilor în stat, asigură, printrun sistem complex de controale și îngrădiri, premisele legislative necesare funcționării democratice a statului, se exercită cu respectarea unor reguli de competență expres și limitativ prevăzute de Constituție și de

Legea nr. 47/1992 . Niciuna dintre aceste competențe nu poate fi interpretată în sensul conferirii posibilității Curții de a substitui vreuna dintre puteri și nici în sensul dobândirii de către aceasta a unui rol de decident în cadrul unor eventuale dispute politice dintre puterile statului sau autoritățile care le reprezintă. În materia conflictelor dintre autorități, Constituția prevede, prin dispozițiile art. 146 lit. e), o singură competență a Curții Constituționale, și anume aceea de a soluționa "conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice [...]". Astfel fiind, celelalte aspecte invocate de autorul sesizării, care pun în discuție, cu raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4), respectiv art. 114 din Constituție, situații conflictuale implicând Guvernul și Parlamentul, respectiv structuri parlamentare, în legătură cu adoptarea Legii educației naționale, excedează competenței Curții Constituționale, prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și al

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

Cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că sesizarea de neconstituționalitate referitoare la Legea educației naționale este inadmisibilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 4 ianuarie 2011 și la aceasta au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că Legea educației naționale este neconstituțională, iar sesizarea de neconstituționalitate trebuia să fie admisă.

Neconstituționalitatea extrinsecă rezultă, în primul rând, din perpetuarea viciilor de neconstituționalitate constatate prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010. Constatând neconstituționalitatea Legii educației, adoptată prin aceeași procedură a angajării răspunderii Guvernului, în temeiul prevederilor art. 114 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat că "La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă în extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obișnuită sau în procedura de urgență nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgență". Considerentele deciziei citate își mențin valabilitatea cu atât mai mult cu cât noua Lege a educației naționale a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, în timp ce proiectul de lege, având același inițiator, se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.

Neconstituționalitatea extrinsecă rezultă, în al doilea rând, și din perpetuarea viciilor de neconstituționalitate constatate prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, decizie prin care instanța de contencios constituțional a statuat că angajarea răspunderii de către Guvern în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituție, asupra proiectului Legii educației naționale este neconstituțională și a declanșat un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, în condițiile în care proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competențe, cu nerespectarea cadrului constituțional, s-a încălcat competența Parlamentului de unică autoritate legiuitoare.

Dacă un fapt ilicit are consecințe ilicite, tot astfel, un fapt neconstituțional are consecințe neconstituționale. Neconstituționalitatea procedurii angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educației naționale, astfel cum a fost constatată prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 , nu putea fi acoperită prin continuarea procedurilor parlamentare începute în acest sens. Numai o procedură parlamentară declanșată cu respectarea prevederilor art. 114 din Constituție nu poate fi retrasă de către Guvern, în calitate de inițiator, în timp ce Parlamentul este obligat să continue derularea acesteia. Pe cale de consecință, o procedură parlamentară declarată neconstituțională nu poate fi continuată cu nesocotirea deciziei Curții Constituționale și fără suport constituțional.

Din moment ce angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a fost declarată neconstituțională, și rezultatul acestei proceduri, Legea educației naționale, este tot neconstituțională.