Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 91/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
27 ianuarie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 148 din 1 martie 2011
Modificări
1 act modificator
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 10.044 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • Decizia nr. 84 A din 5 martie 2014 privind soluționarea cererilor de apel formulate de către apelanta-rec…

Stă la baza 1

  • Decizia nr. 84 (prevederi anume) A din 5 martie 2014 privind soluționarea cererilor de apel formulate de către apelanta-rec…

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 275/2006 4 iulie 2006 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul proce…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Ioan Valentin Osman în Dosarul nr. 3.796/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că autorul excepției a depus la dosar o cerere prin care solicită să se ia act de retragerea excepției de neconstituționalitate.

Curtea constată că nu poate fi primită cererea formulată, având în vedere dispozițiile

art. 55 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională, legal sesizată, procedează la examinarea constituționalității, nefiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (...)." Excepția de neconstituționalitate este o excepție de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuție abaterea unor reglementări legale de la dispozițiile Legii fundamentale, iar soluția asupra excepției este de interes general. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate nu rămâne la dispoziția părții care a invocat-o și nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunțării exprese la soluționarea acesteia de către partea care a ridicat-o.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.796/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Ioan Valentin Osman.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece posibilitatea schimbării regimului de detenție este lăsată la îndemâna unui organ de autoritate publică, astfel cum este Comisia prevăzută la art. 14 din lege, după ce în prealabil persoana condamnată a executat deja o pătrime din pedeapsa la care a fost condamnată. Se arată că trebuie ținut cont de faptul că, deși unele persoane condamnate au pedepse mai mari de ispășit, acestea reușesc într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 275/2006

să depună eforturi pentru reintegrarea lor socială și pot dezvolta în penitenciar o bună conduită, însă într-un mod discriminatoriu nu pot avea acces la schimbarea de regim doar pentru că nu au executat fracția reglementată de lege. Se mai apreciază că "decizia ce o ia judecătorul delegat este vădit contrară cu dreptul la integritate psihică, întrucât acesta ia decizia pe baza raportului Comisiei, care poate dispune că nu se impune schimbarea regimului de detenție, fără ca legea să stabilească anumite limite cu privire la raționamentul logic pe care trebuie să-l aplice Comisia pentru a ajunge la concluzia că nu se impune schimbarea de regim." În sfârșit, se apreciază că sintagma "o pătrime" îngrădește nepermis drepturile fundamentale enunțate și se impune înlăturarea ei.

Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală consideră că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Arată, în plus, că, potrivit competenței sale înscrise în art. 146 din Constituție și în

art. 11 din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională verifică, în cadrul controlului de constituționalitate, conformitatea legilor și a ordonanțelor Guvernului cu dispozițiile și principiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Modificarea conținutului unei norme juridice este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

Președinții Camerelor Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "(1) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei prevăzute la art. 14. Comisia prevăzută la art. 14 are obligația ca, după executarea a 8 ani în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață și a unei pătrimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința persoanei condamnate, sub semnătură. În cazul în care comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare, sesizează judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care comisia apreciază că nu se impune schimbarea regimului de executare, stabilește termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 22 - Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Astfel, dispozițiile criticate, care stabilesc reguli procedurale aplicabile în cazul în care, în timpul executării pedepsei, titularii cererii de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate solicită acest lucru judecătorului delegat, nu stabilesc privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare, aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor normei. Obligațiile instituite în acest cadru în sarcina Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, precum și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate dau expresie dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să se aducă în vreun fel atingere prevederilor art. 16 din Constituție, invocate în motivarea excepției. În plus, contrar susținerilor autorului excepției, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat, prin încheiere motivată, iar nu de comisia din cadrul penitenciarului. În plus, în temeiul

art. 26 alin. (8) din Legea nr. 275/2006 , împotriva acestei încheieri persoana condamnată poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, cadru în care, beneficiind de garanțiile stabilite de lege, poate formula toate apărările pe care le consideră necesare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 22 alin. (1) din Constituție, acestea nu au incidență în cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Ioan Valentin Osman în Dosarul nr. 3.796/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE,
ION PREDESCU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.