Decizia nr. 15/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 2 și art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Cabinetul de Avocatură Vidican P. Cosmin în Dosarul nr. 1.609/255/2009 al Judecătoriei Marghita.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.609/255/2009, Judecătoria Marghita a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 399 alin. 2 și art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Cabinetul de Avocatură "Vidican P. Cosmin", într-un dosar de executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, atâta timp cât pe calea contestației la executare se pot soluționa de către o instanță judecătorească, ce nu este competentă material și teritorial, litigii privind fondul unui titlu executoriu care nu a fost emis de o instanță judecătorească.

Raportându-se la situația sa concretă, autorul excepției de neconstituționalitate afirmă că prin prevederile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă se deplasează competența de soluționare a problemelor de fond privind contractele de asistență juridică și executarea acestora în primul rând de la organele profesiei abilitate către instanța de executare, iar în al doilea rând de la instanțele competente teritorial și material a soluționa plângeri împotriva deciziilor acestor organisme din nou către instanța de executare.

Având în vedere importanța unor anumite cauze, legiuitorul a înțeles să confere competența de soluționare a acestor cauze instanței superioare, însă prin prevederile art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă se încalcă dreptul de a fi judecat de către o instanță competentă material raportat la valoarea obiectului cauzei.

Judecătoria Marghita consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În opinia instanței, contestația la executare este destinată să lămurească neregularitățile produse în cursul executării silite sau să lămurească întinderea și înțelesul titlului executoriu. Cu privire la critica art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța consideră că legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată, cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale. Faptul că soluționarea contestației la executare se poate face de către o instanță de grad inferior celei care ar fi competentă să judece fondul nu are ca rezultat încălcarea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 399 alin. 2 și art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 399 alin. 3 și art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 399 alin. 3: "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

- Art. 400 alin. 1: "Contestația se introduce la instanța de executare."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției, precum și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, în ceea ce privește dispozițiile art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă, că hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care se află acestea. Pe de altă parte, instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Curtea constată că acestea sunt norme de procedură ce au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Astfel, legiuitorul și-a exprimat această opțiune și prin dispozițiile art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă care prevăd că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" și prin dispozițiile

art. 373 alin. (3) din Codul de procedură civilă, introdus prin Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 care prevăd că "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Astfel, opțiunea legiuitorului exprimată prin dispozițiile art. 399 alin. 2 și art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor constituționale invocate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 2 și art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Cabinetul de Avocatură Vidican P. Cosmin în Dosarul nr. 1.609/255/2009 al Judecătoriei Marghita.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2011.