Raportul nr. 1180/2011
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Bihor
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 21-24 februarie 2011 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Bihor pentru anul 2010.
I. Constatări:
Veniturile Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Bihor au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 62.859,60 lei și dobânzi bancare în valoare de 2,81 lei.
Echipa de control a constatat că nu există nicio diferență între veniturile totale conform chitanțelor și extrasele de cont cu datele înregistrate în documentele contabile.
Nu a existat nicio persoană care să cotizeze sume a căror valoare să depășească 10 salarii minime brute pe țară.
Nu a existat nicio diferență între veniturile totale conform chitanțierelor și extrasele de cont cu datele înregistrate în documentele contabile.
II. Recomandări:
Echipa de control a recomandat Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Bihor să realizeze fișa de magazie a chitanțierelor și să organizeze și să conducă contabilitatea în conformitate cu reglementările legale în vigoare, precum și să înainteze Autorității Electorale Permanente, în termenul legal, situațiile prevăzute de
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată.
Nu au fost constatate deficiențe ce puteau fi sancționate contravențional.
București, 23 martie 2011. Nr. 1.180.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.