Decizia nr. 7/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) și ale
art. 15 din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, excepție ridicată de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ștefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc și Ilinca Burdea în Dosarul nr. 30.033/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției, avocatul Cătălina-Mihaela Rădulescu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată în fața instanței de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, întrucât
a fost abrogată prin
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 30.033/3/2009, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) și ale
art. 15 din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local. Excepția a fost ridicată de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ștefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc și Ilinca Burdea într-o cauză având ca obiect o ordonanță președințială.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 9 alin. (1) și ale
art. 15 din Legea nr. 198/2004
contravin art. 21, art. 44 alin. (3) și art. 53 din Constituție, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că transferul dreptului de proprietate operează de drept în momentul în care este consemnată la bancă suma oferită de expropriator în mod unilateral. În acest sens, apreciază că astfel se ajunge la concluzia că "nicio persoană nu mai are garanția proprietății sale, în măsura în care în orice moment din viitor peste proprietatea sa poate trece o stradă sau un pod, și se poate trezi peste noapte cu o sumă reprezentând despăgubire nedreaptă consemnată într-un cont și imediat cu casa demolată, așa cum s-a întâmplat și în acest caz, fără să aibă dreptul de a ataca în justiție și a se apăra."
Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată, pe de o parte, întrucât art. 44 din Constituție admite posibilitatea aducerii unor limitări dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, în ceea ce privește invocarea art. 21 din Legea fundamentală, criticile "vizează mai degrabă interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la dreptul de proprietate".
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curții, îl constituie prevederile art. 9 alin. (1) și
art. 15 din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, astfel cum a fost modificată și completată prin
Legea nr. 184/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 31 octombrie 2008.
La data sesizării instanței de contencios constituțional, acestea aveau următoarea redactare:
- Art. 9 alin. (1): "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.";
- Art. 15: "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativteritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi."
Ulterior sesizării Curții Constituționale,
a fost abrogată expres prin
art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010.
În aceste condiții, Curtea observă că soluția legislativă criticată, prevăzută de
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 , a fost preluată parțial de
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 , care prevede că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente, în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar executarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate".
Totodată, Curtea constată că soluția legislativă inițială, cuprinsă în
art. 15 din Legea nr. 198/2004 , nu a fost, în principiu, conservată,
art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010
având următorul conținut: "Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorilor operează de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii."
De aceea, obiectul excepției de neconstituționalitate, asupra căruia Curtea urmează a se pronunța, îl constituie prevederile art. 9 alin. (4) și
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Autorii excepției de neconstituționalitate invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 care consacră accesul liber la justiție, ale art. 44 alin. (3) privind dreptul de proprietate privată, precum și celor ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la critica privind prevederile
art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 , Curtea constată că soluția legislativă potrivit căreia transferul dreptului de proprietate, așa cum era reglementat în
art. 15 din Legea nr. 198/2004 , când avea loc de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, nu mai este conservată de noua reglementare. Potrivit
Legii nr. 255/2010 , transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
Or, în aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.
Și în privința
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 , Curtea constată că soluția legislativă este diferită de cea prevăzută în
art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004 , în sensul că termenul special de prescripție de 30 de zile, pentru contestarea cuantumului despăgubirii, s-a înlocuit cu termenul general de prescripție de 3 ani.
Și în acest caz excepția a devenit inadmisibilă, textul din
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010
nefiind același cu cel al
art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004 .
De altfel, Curtea observă că prevederile de lege criticate nu au legătură cu cauza dedusă judecății, excepția fiind invocată în cadrul unui litigiu având ca obiect o ordonanță președințială, având ca temei legal art. 581 și 582 din Codul de procedură civilă.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. 1 și ale
art. 15 din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, devenite art. 22 alin. (1) și, respectiv,
art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ștefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc și Ilinca Burdea în Dosarul nr. 30.033/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.