Decizia nr. 269/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 448/2006 6 decembrie 2006 (prevederi anume) privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 lit. a) din Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 44.519/3/2008.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 februarie 2011 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22 februarie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 44.519/3/2008 (nr. format vechi 439/2009), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 lit. a) din Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Excepția a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată, cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 7.817 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 44.519/3/AS/2008.
În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale arată că textul de lege criticat creează o discriminare între persoanele cu handicap în funcție de veniturile pe care le realizează. Astfel, dacă o persoană cu handicap grav este exonerată de la plata impozitului pe venit în cazul în care realizează venituri din salariu, aceeași persoană trebuie să plătească impozit pe venit dacă obține o pensie pentru handicap. Instanța de judecată mai arată că, deși textul de lege criticat este abrogat la data sesizării Curții Constituționale, totuși instanța de contencios constituțional este competentă să se pronunțe, întrucât textul de lege criticat este aplicabil raporturilor juridice din speță.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 24 lit. a) din Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în forma sa inițială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006.
Textul de lege criticat are următoarea redactare: "Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilități fiscale:
a) scutire de impozit pe veniturile din salarii."
Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că textul de lege criticat contravine art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, anterior sesizării sale,
a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, soluția legislativă criticată fiind preluată în art. 26 lit. a). Ulterior,
art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006
a fost abrogat prin
art. I pct. 153 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2009
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.689 din 13 octombrie 2009. Prin modificările aduse acestei ordonanțe de
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2009
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 mai 2010, soluția legislativă criticată a fost preluată în cuprinsul
art. 55 alin. (4) lit. k^1) din Legea nr. 571/2003
- Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Tot prin
a fost introdus însă în Codul fiscal și art. 68^1, potrivit căruia "Nu sunt venituri impozabile veniturile din pensii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat".
Așa fiind, Curtea constată că noua reglementare nu mai păstrează soluția legislativă criticată, astfel că excepția de neconstituționalitate a rămas fără obiect.
În ceea ce privește susținerea Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale potrivit căreia, deși abrogată, soluția legislativă criticată poate constitui obiect al controlului de constituționalitate, întrucât este încă aplicabilă în cauza în cadrul căreia s-a invocat excepția, Curtea reține că momentul în funcție de care se apreciază conformitatea obiectului unei excepții de neconstituționalitate cu art. 29 alin. (1) din Constituție îl reprezintă data pronunțării instanței de contencios constituțional. Astfel, pot constitui obiect al controlului de constituționalitate doar prevederile de lege în vigoare la data pronunțării Curții asupra excepției de neconstituționalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 lit. a) din Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, din oficiu, în Dosarul nr. 44.519/3/2008.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 februarie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.