Acord · Consiliul de Miniștri

Acordul din 17 mai 1972

de constituire a Comisiei mixte româno-peruane pentru dezvoltarea relațiilor economice

prezumat în vigoare

Data actului
17 mai 1972
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 73 din 3 iulie 1972
Structură
5 articole · 3.080 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Peru,

animate de dorința de a întări în continuare relațiile de prietenie dintre cele doua tari, prin intermediul cooperării economice, financiare și tehnice și pe baza discuțiilor purtate în perioada 8-11 mai 1972 de către delegația economică a Republicii Socialiste România, condusă de ing. Nicolae M. Nicolae - ministru secretar de stat la Ministerul Comerțului Exterior, cu delegația economică a Republicii Peru, condusă de general de brigada E.P. Miguel A. de la Flor, ministrul relațiilor externe,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Sa constituie o Comisie mixtă permanenta româno-peruana, care va avea ca scop analizarea, coordonarea și promovarea dezvoltării relațiilor comerciale, de cooperare economică, financiară și tehnica între ambele tari.

Articolul 2

Comisia mixtă va funcționa pe baza următoarelor criterii:

1. Comisia mixtă va fi formată din delegați ai fiecăreia dintre părți;

2. numirea reprezentanților va trebui să fie comunicată celeilalte părți;

3. la lucrările comisiei vor putea participa consilieri și experți ai ambelor părți;

4. comisia mixtă va putea de asemenea forma grupe tehnice de lucru;

5. comisia mixtă se va întruni în sesiuni ordinare anuale, alternativ la București și Lima, și în sesiuni extraordinare de fiecare data cînd părțile vor considera necesar, pentru examinarea problemelor specifice.

Convocarea sesiunilor va trebui să se facă de către una dintre părți, cu un preaviz de cel puțin 60 de zile înainte de data întrunirii sesiunii.

Articolul 3

Comisia mixtă va fi prezidata alternativ și anual de un reprezentant numit de către autoritățile competente ale ambelor guverne.

Articolul 4

Principalele atribuții ale comisiei mixte vor fi următoarele:

1.- sa examineze și sa studieze forma în care se desfășoară schimburile comerciale, cooperarea economică, financiară și tehnica între ambele tari și posibilitățile concrete ale unei cresteri substanțiale.

Comisia va prezenta guvernelor respective recomandări și sugestii;

2.- sa realizeze schimbul de informații și consultări referitoare la dezvoltarea cooperării economice, financiare și tehnice.

Articolul 5

Prezentul acord va intra în vigoare la data schimbului de note prin care se confirma aprobarea sa în conformitate cu legile în vigoare din fiecare țara și va fi valabil pe perioada valabilității Acordului comercial și a Acordului de cooperare economică și tehnica dintre Republica Socialistă România și Republica Peru, semnate la Lima la 9 noiembrie 1968.

Prezentul acord s-a semnat în orașul Lima la 17 mai 1972, în doua exemplare originale în limba spaniola, avînd fiecare aceeași valabilitate și conținut, cîte unul pentru fiecare parte.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.