Decizia nr. 154/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare, excepție ridicată de Cornelia Badea în Dosarul nr. 646/91/2010, de Simion Constantin Ionel în Dosarul nr. 564/91/2010 și de Adrian Ploscaru în Dosarul nr. 648/91/2010 ale Tribunalului Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.349D/2010, nr. 1.955D/2010 și nr. 1.956D/2010, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.955D/2010 și nr. 1.956D/2010 la Dosarul nr. 1.349D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 646/91/2010, Tribunalul Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare, excepție ridicată de Cornelia Badea.

Prin Încheierea din 29 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 564/91/2010, Tribunalul Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare, excepție ridicată de Simion Constantin Ionel.

Prin Încheierea din 12 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 648/91/2010, Tribunalul Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare, excepție ridicată de Adrian Ploscaru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că adoptarea de către Guvern a acestei ordonanțe de urgență nu se justifică prin existența unei situații extraordinare care să impună adoptarea unor soluții imediate. În condițiile în care legiuitorul primar a reglementat deja domeniul învățământului, nu se justifică intervenția Guvernului printr-o ordonanță de urgență, această ordonanță intrând în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". De asemenea, textul criticat contravine și prevederilor art. 1 alin. (5), art. 44 și art. 115 din Constituție.

Tribunalul Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarele nr. 1.349D/2010 și nr. 1.956D/2010, arată că dispozițiile

art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare sunt contrare Legii fundamentale, excepția de neconstituționalitate fiind întemeiată.

Tribunalul Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în Dosarul nr. 1.955D/2010, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 44 din Constituție, arată că aceasta este neîntemeiată. Exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, iar legiuitorul este îndreptățit să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. În continuare, se arată că textul criticat nu aduce atingere regulii constituționale care stabilește că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare. De asemenea, se arată că dispozițiile criticate nu aduc atingere dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, situația extraordinară, precum și urgența reglementării fiind justificate prin nevoia diminuării dezechilibrelor existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile. De asemenea, arată că modificarea numărului maxim de posturi finanțat pentru învățământul preuniversitar de stat nu afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, nici drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. Jurisprudența Curții Constituționale a reținut că semnificația dreptului la muncă este aceea că orice persoană este liberă să aleagă locul de muncă pe care îl dorește, fără nicio discriminare, din momentul în care condițiile solicitate pentru respectiva profesie sunt îndeplinite. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 29 decembrie 2009, cu următorul conținut: "Anexa nr. I la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2004

privind unele măsuri în domeniul învățământului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 mai 2004, aprobată prin

Legea nr. 568/2004 , cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."

Anexa se referă la numărul maxim de posturi finanțat pentru învățământul preuniversitar de stat în anul 2010.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea Constituției și a legilor, art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) referitoare la rolul și structura Parlamentului, art. 115 referitoare la delegarea legislativă. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 1 paragraful 1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale, pentru emiterea unei ordonanțe de urgență este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, Curtea a reținut implicațiile deosebirii terminologice dintre noțiunea de "caz excepțional", utilizat în concepția art. 114 alin. (4) din Constituție anterior revizuirii, și cea de "situație extraordinară", arătând că, deși diferența dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obișnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, același legiuitor a simțit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferență, prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată", consacrând astfel in terminis imperativul urgenței reglementării.

A se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, și

Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009.

Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare a fost adoptată - astfel cum reiese din preambulul acesteia - avându-se în vedere necesitatea luării de urgență a unor măsuri pentru a se putea asigura respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, necesitatea adoptării în cel mai scurt timp a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și necesitatea evitării dezechilibrelor macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice.

Prin urmare, Curtea constată, pe de o parte, că aceste împrejurări se încadrează în conceptul constituțional de "situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența sa, iar, pe de altă parte, că urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanței de urgență criticate.

De asemenea, Curtea constată că dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (4)-(6) reglementează regimul particular al ordonanței de urgență, acesta referindu-se la cazurile în care aceasta poate fi emisă, la intrarea în vigoare a acesteia și la domeniul ordonanței de urgență. Astfel, în ceea ce privește domeniul în care ordonanța de urgență poate reglementa, Curtea constată că Guvernul este ținut de dispozițiile art. 115 alin. (6), în sensul că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Faptul că Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a țării, potrivit art. 61 din Legea fundamentală, a reglementat deja un domeniu, cum este și cel al educației, nu se circumscrie motivelor de neconstituționalitate care pot fi reținute în cazul unei ordonanțe de urgență.

În final, Curtea constată că celelalte prevederi constituționale, precum și prevederile din actele internaționale invocate de către autorul excepției nu au incidență în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare, excepție ridicată de Cornelia Badea în Dosarul nr. 646/91/2010, de Simion Constantin Ionel în Dosarul nr. 564/91/2010 și de Adrian Ploscaru în Dosarul nr. 648/91/2010 ale Tribunalului Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2011.