Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 279/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II alin. (1) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002

prezumat în vigoare

Data actului
24 februarie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 406 din 9 iunie 2011
Citat de
4 acte
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 11.500 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 184/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobil…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (1) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , excepție ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 6.068/1/2009 al acestei instanțe.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Arată că legiuitorul are dreptul și opțiunea de a reglementa prin legi speciale condițiile în care operează retrocedarea terenurilor, în acord cu prevederile constituționale.

CURTEA,

prin Încheierea din 12 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.068/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (1) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că reglementarea criticată contravine prevederilor art. 44 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece în cazul cetățenilor români, precum și în cazul cetățenilor străini sau apatrizilor moștenitori legali ai acestora recunoașterea dreptului de proprietate operează în plenitudinea atributelor sale, pe când cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit

Legii nr. 10/2001

la restituirea în natură a unor terenuri situate în intravilanul localităților dobândesc un drept de folosință special, care le conferă drepturile și obligațiile proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. Se arată că, deși dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție nu mai prevăd in terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități.

Legea nr. 10/2001

are ca scop reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care la data intrării ei în vigoare nu aveau calitatea de proprietar și, în consecință, nu se poate invoca încălcarea dispozițiilor constituționale privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate. De asemenea, în ceea ce privește încălcarea art. 16 din Constituție arată că principiul egalității privește cetățenii români și nu face referire la cetățenii străini care se află într-o situație juridică diferită.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie prevederile

art. II alin. (1) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002.

Această ordonanță a fost aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 48/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004.

Prevederile de lege criticate au următoarea redactare: "Cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit

Legii nr. 10/2001

la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție."

Dispozițiile constituționale considerate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea fundamentală, art. 44 alin. (2), nu permite cetățenilor străini să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor decât pe calea moștenirii legale, modurile de dobândire, inter vivos sau prin moștenire testamentară fiind condiționate de clauzele tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană sau de alte tratate internaționale.

Pentru a corela această incapacitate constituțională cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001 , al cărei scop a fost acela de a statornici măsuri reparatorii în interesul foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, a fost adoptată

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 . Ulterior, prin Legea de aprobare a acestei ordonanțe, art. II a fost completat cu alin. (4), potrivit căruia în situația cetățenilor străini sau a apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri în condițiile alin. (1) al acestui articol, acesta se convertește, la cerere, în drept de proprietate după obținerea cetățeniei române de către persoana respectivă. De asemenea, prin alte două acte normative legiuitorul a reglementat problema dobândirii dreptului de proprietate a cetățenilor străini asupra terenurilor. Astfel, prin

art. 3 din titlul X al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se prevede posibilitatea cetățenilor străini și apatrizi, precum și a persoanelor juridice străine de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România, în condițiile prevăzute de legea specială. De asemenea, prin

Legea nr. 312/2005

privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine a fost reglementată dobândirea dreptului de proprietate privată de către cetățenii străini.

Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Dispozițiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituție, deși nu mai prevăd in terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale.

Având în vedere, însă, că scopul legii este reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la data intrării în vigoare a acesteia, nu aveau calitatea de proprietari, nu se poate invoca, în aplicarea prevederilor

Legii nr. 10/2001 , garantarea și ocrotirea constituțională a dreptului de proprietate câtă vreme aceștia nu sunt titulari ai acestui drept, ce urmează a se naște ulterior, prin efectul și în condițiile legii menționate.

Și, în fine, textul criticat nu contravine nici principiului egalității în drepturi, deoarece legiuitorul are dreptul și opțiunea de a reglementa prin legi speciale condițiile în care operează retrocedarea terenurilor, în acord cu prevederile constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (1) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , excepție ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 6.068/1/2009 al acestei instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.