Ordinul nr. 2152/2011
privind raportarea unor indicatori economico-financiari prevăzuți în bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici cu capital de stat
prezumat în vigoare
Ținând cont de condiționalitățile cuprinse în Aranjamentul stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internațional,
în temeiul prevederilor art. 6 lit. a) și
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 5^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008
privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 203/2009 , cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deține peste 50% din patrimoniu/capitalul social inclusiv, precum și filialele acestora, denumite în continuare operatori economici, și institutele de cercetare au obligația raportării trimestriale la Ministerul Finanțelor Publice a unor indicatori economico-financiari, prevăzuți în bugetele de venituri și cheltuieli, în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii trimestrului.
Până la data de 20 iunie 2011 se vor raporta indicatorii economico-financiari înregistrați la 31 decembrie 2010 și la 31 martie 2011.
Articolul 2
Raportarea indicatorilor economico-financiari prevăzuți la art. 1 se va face prin completarea machetelor descărcate de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice de la adresa http://www.mfinante.ro/monitorizare.htm, respectiv prin utilizarea aplicațiilor Monitorizare FMI - DATORII și Monitorizare FMI - VENITURI, CHELTUIELI.
Transmiterea datelor se va face astfel:
a) operatorii economici din subordinea autorităților publice centrale și institutele de cercetare vor transmite datele prin e-mail la adresa: monitorizareFMI@mfinante.gov.ro
b) operatorii economici din subordinea autorităților publice locale vor transmite datele prin e-mail la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București pe raza cărora își au sediul.
Lista adreselor de e-mail corespunzătoare la care operatorii economici din subordinea autorităților publice locale vor raporta indicatorii economici către direcțiile generale ale finanțelor publice menționate la alin. (2) lit. b) este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București vor centraliza datele raportate, utilizând aplicația furnizată de Ministerul Finanțelor Publice, iar rezultatele vor fi trimise pe adresa de e-mail: monitorizareFMI@mfinante.gov.ro
Articolul 3
Operatorii economici din subordinea autorităților publice centrale, precum și filialele acestora prezintă situațiile financiare anuale la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea avizării acestora din punctul de vedere al încadrării în nivelul veniturilor și cheltuielilor cuprinse în bugetele de venituri și cheltuieli, conform prevederilor
art. 15 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 275/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în termenul legal de depunere a acestora la organul fiscal în raza căruia sunt arondați.
Articolul 4
Lista operatorilor economici, precum și a institutelor de cercetare prevăzute la art. 1 se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, la adresa http://www.mfinante.ro/monitorizare.htm, astfel: lista nr. 1, care cuprinde operatorii economici din subordinea autorităților publice centrale și filialele acestora, lista nr. 2, care cuprinde operatorii economici din subordinea autorităților publice locale, și lista nr. 3, care cuprinde institutele de cercetare.
Articolul 5
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 6
Operatorii economici și institutele de cercetare prevăzute la art. 1, Direcția generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, precum și direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 9 iunie 2011. Nr. 2.152.
Anexa Județ
Adresa de e-mail
1
Alba
monitorizareFMI.AB@mfinante.gov.ro
2
Arad
monitorizareFMI.AR@mfinante.gov.ro
3
Argeș
monitorizareFMI.AG@mfinante.gov.ro
4
Bacău
monitorizareFMI.BC@mfinante.gov.ro
5
Bihor
monitorizareFMI.BH@mfinante.gov.ro
6
Bistrița-Năsăud
monitorizareFMI.BN@mfinante.gov.ro
7
Botoșani
monitorizareFMI.BT@mfinante.gov.ro
8
Brașov
monitorizareFMI.BV@mfinante.gov.ro
9
Brăila
monitorizareFMI.BR@mfinante.gov.ro
10
Buzău
monitorizareFMI.BZ@mfinante.gov.ro
11
Caraș-Severin
monitorizareFMI.CS@mfinante.gov.ro
12
Călărași
monitorizareFMI.CL@mfinante.gov.ro
13
Cluj
monitorizareFMI.CJ@mfinante.gov.ro
14
Constanța
monitorizareFMI.CT@mfinante.gov.ro
15
Covasna
monitorizareFMI.CV@mfinante.gov.ro
16
Dâmbovița
monitorizareFMI.DB@mfinante.gov.ro
17
Dolj
monitorizareFMI.DJ@mfinante.gov.ro
18
Galați
monitorizareFMI.GL@mfinante.gov.ro
19
Giurgiu
monitorizareFMI.GR@mfinante.gov.ro
20
Gorj
monitorizareFMI.GJ@mfinante.gov.ro
21
Harghita
monitorizareFMI.HR@mfinante.gov.ro
22
Hunedoara
monitorizareFMI.HD@mfinante.gov.ro
23
Ialomița
monitorizareFMI.IL@mfinante.gov.ro
24
Iași
monitorizareFMI.IS@mfinante.gov.ro
25
Ilfov
monitorizareFMI.IF@mfinante.gov.ro
26
Maramureș
monitorizareFMI.MM@mfinante.gov.ro
27
Mehedinți
monitorizareFMI.MH@mfinante.gov.ro
28
Mureș
monitorizareFMI.MS@mfinante.gov.ro
29
Neamț
monitorizareFMI.NT@mfinante.gov.ro
30
Olt
monitorizareFMI.OT@mfinante.gov.ro
31
Prahova
monitorizareFMI.PH@mfinante.gov.ro
32
Satu Mare
monitorizareFMI.SM@mfinante.gov.ro
33
Sălaj
monitorizareFMI.SJ@mfinante.gov.ro
34
Sibiu
monitorizareFMI.SB@mfinante.gov.ro
35
Suceava
monitorizareFMI.SV@mfinante.gov.ro
36
Teleorman
monitorizareFMI.TR@mfinante.gov.ro
37
Timiș
monitorizareFMI.TM@mfinante.gov.ro
38
Tulcea
monitorizareFMI.TL@mfinante.gov.ro
39
Vaslui
monitorizareFMI.VS@mfinante.gov.ro
40
Vâlcea
monitorizareFMI.VL@mfinante.gov.ro
41
Vrancea
monitorizareFMI.VN@mfinante.gov.ro
42
București
monitorizareFMI.B@mfinante.gov.ro
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.