Decizia nr. 506/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Decretul nr. 167/1958 21 aprilie 1958 (prevederi anume) privitor la prescripția extinctiva
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Elisabeta Avram în Dosarul nr. 192/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Astfel, arată că instituirea unui moment obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție nu are semnificația încălcării accesului liber la justiție. În acest sens, invocă Hotărârea CEDO din 24 mai 2006 pronunțată în Cauza Weissman și alții împotriva României.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 192/117/2010, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Elisabeta Avram într-o cauză civilă având ca obiect anulare act.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că limitarea în timp a dreptului de a cere anularea unui act juridic și determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, condiționat de un fapt aleatoriu, necontrolabil, independent de voința persoanei interesate, are în mod evident un caracter restrictiv și discriminatoriu, împiedicând exercitarea dreptului de acces liber la justiție.
Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că prevederile
art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Astfel, arată că legiuitorul poate stabili diferite termene de prescripție extinctivă privind posibilitatea de a se solicita anularea unor acte juridice, însă această împrejurare nu contravine accesului liber la justiție.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, întrucât instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție. Liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, și nicidecum faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, publicat în Buletinul Oficial, nr. 19 din 21 aprilie 1958, care au următorul conținut:
"În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, raportate la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit
art. 9 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 , atunci când cauza de anulare a unui act juridic este violența, prescripția are un singur moment de la care începe să curgă, și anume data încetării violenței. Atunci când anulabilitatea se datorează altei cauze, inclusiv viclenie ori eroare, regula specială privind începutul prescripției cuprinde două momente, alternative, și anume: momentul subiectiv al cunoașterii cauzei de anulare, și momentul obiectiv, al expirării celor 18 luni de la încheierea actului juridic.
În jurisprudența sa, Curtea a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene.
Astfel, referitor la pretinsa contrarietate a reglementării criticate față de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție. Liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.
În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în Hotărârea din 2001, pronunțată în Cauza Z și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii, că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" și că "acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni".
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă, excepție ridicată de Elisabeta Avram în Dosarul nr. 192/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 aprilie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.