Decizia nr. 615/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 78 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elbama Star" - S.R.L. din Ploiești în Dosarul nr. 8.307/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.307/105/2008, Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 78 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elbama Star" - S.R.L. din Ploiești într-o cauză având ca obiect anularea unor acte de control referitoare la stabilirea de impozite și taxe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că textele de lege criticate sunt în dezacord cu principiul egalității în drepturi a cetățenilor și contravin libertății economice, deoarece instituie o discriminare între instituțiile statului care au ca obiect de activitate paza și protecția (spre exemplu, poliția comunitară) și societățile comerciale cu același obiect de activitate. Astfel, primele nu sunt obligate să angajeze persoane cu handicap și/sau să plătească unele sume statului, în timp ce societăților comerciale le revin aceste obligații. O astfel de abordare, prin care sunt privilegiate unele instituții în detrimentul altora, reprezintă, în opinia autorului excepției, o discriminare.

Autorul excepției susține, de asemenea, că există o neconcordanță între

Legea nr. 333/2003

privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și

Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, din moment ce persoanele care realizează serviciul de pază, pe lângă alte condiții, necesare a fi îndeplinite, trebuie să fie sănătoase, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic și să aibă atestat de pregătire profesională în meseria de agent de pază.

Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece raportat la dispozițiile art. 45 și art. 16 din Constituție, legiuitorul a considerat necesară adoptarea unor măsuri pentru a proteja șansele efective de participare la viața socială a persoanelor cu handicap și pentru a da acestora posibilitatea exercitării dreptului la muncă.

În ceea ce privește obligația plății sumei lunare de către persoana juridică, care nu angajează persoane cu handicap, impusă de

art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 , instanța de judecată arată că aceasta are caracter opțional, persoana juridică beneficiind de posibilitatea achiziționării produselor sau serviciilor de la unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate sunt de natură a asigura o protecție adecvată persoanelor cu handicap, urmărind să creeze un cadru juridic propice pentru integrarea socială și profesională a acestora.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 78 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006

sunt constituționale. Arată că, în considerarea dreptului persoanelor cu handicap la protecție specială din partea statului, legiuitorul a adoptat măsurile concrete prevăzute de dispozițiile legale criticate, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viața socială, dar mai ales pentru valorificarea șanselor acestor persoane în exercitarea dreptului la muncă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 78 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 27 iunie 2008.

Textele de lege criticate au în prezent următorul cuprins:

- Art. 78 alin. (2), (3) și (4): "(2) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

(3) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligații:

a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b) să achiziționeze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condițiile prevăzute la lit. a).

(4) Fac excepție de la prevederile alin. (2) instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile

art. 78 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006

contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", și ale art. 45 din Constituție, referitoare la libertatea economică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorului excepției, potrivit cărora textele de lege criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), deoarece instituie o discriminare între instituții ale statului, care au ca obiect de activitate paza și protecția, pe de o parte, și societăți comerciale cu același obiect de activitate, pe de altă parte, nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Definirea domeniului de aplicare a unei legi și crearea unor regimuri juridice speciale, în funcție de anumite situații obiective avute în vedere, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, pe care instanța de contencios constituțional nu îl poate controla.

De altfel, dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. Textul art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil în cazul persoanelor juridice față de care s-a promovat un tratament juridic diferențiat, numai dacă astfel regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetățenilor, implicând inegalitatea lor în fața legii și a autorităților publice. Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant în acest sens, de exemplu, prin

deciziile nr. 102 din 31 octombrie 1995

și nr. 70 din 23 mai 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, și, respectiv, nr. 181 din 7 august 1996.

Examinând susținerile autorului excepției, potrivit cărora textele legale criticate contravin dispozițiilor art. 45 din Constituție, Curtea constată că acestea nu pot fi reținute. Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora se realizează în condițiile prevăzute de lege. Altfel spus, libertatea economică nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor.

Sub acest aspect, Curtea reține că dispozițiile legale criticate prevăd, cu excepțiile precizate expres, obligația angajatorilor care au un anumit număr de salariați de a încadra persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Rezultă că prevederile legale criticate nu reprezintă, în fapt, altceva decât o concretizare la nivel legislativ a obligației pe care Legea fundamentală o stabilește în sarcina statului prin prevederile art. 50, în vederea asigurării unei protecții speciale pentru persoanele cu handicap. În virtutea acestor dispoziții constituționale, statul este obligat să adopte o poziție activă, de natură să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității.

Totodată, Curtea observă că același este și sensul pe care îl instituie dispozițiile art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității. Reglementări similare se regăsesc și în Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin

Legea nr. 221/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Astfel, prevederile art. 27 lit. g) și h) din Convenția menționată stabilesc obligația statelor părți de a proteja dreptul la muncă, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a promova angajarea persoanelor cu dizabilități în sectorul public și privat, prin politici care să includă programe de acțiune pozitive.

În acord cu aceste exigențe, legiuitorul, prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate, a adoptat măsuri concrete pentru asigurarea șanselor persoanelor cu handicap în exercitarea dreptului la muncă și, mai exact, pentru integrarea lor socială și profesională.

Referitor la obligația plății sumei lunare pentru autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, prevăzută de

art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006 , Curtea observă că aceasta are caracter alternativ, categoriile de angajatori menționate în text având posibilitatea să achiziționeze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.

De altfel, prin

Decizia nr. 1.145 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității unei soluții legislative similare celei criticate în cauza de față, cu prilejul soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006 . Respingând excepția de neconstituționalitate, Curtea a statuat că statul are obligația "să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății, iar agenții economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze".

În final, în ceea ce privește posibila neconcordanță între

Legea nr. 333/2003

și

Legea nr. 448/2006 , susținerea autorului excepției nu poate fi primită, deoarece, potrivit

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional asigură controlul constituționalității legilor, adică respectarea prevederilor și principiilor constituționale. Prin urmare, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra eventualelor contradicții dintre prevederile a două sau mai multe acte normative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 78 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elbama Star" - S.R.L. din Ploiești în Dosarul nr. 8.307/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2011.