Decizia nr. 621/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 184/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobil…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002
pentru modificarea și completarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 501/2002 , excepție ridicată de Mănăstirea "Sfintei Cruci" din Oradea în Dosarul nr. 6.344/111/2004 al Curții de Apel Oradea - Secția civilă mixtă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile de lege criticate nu contravin Constituției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.344/111/2004, Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002
pentru modificarea și completarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 501/2002 , excepție ridicată de Mănăstirea "Sfintei Cruci" din Oradea într-o cauză civilă având ca obiect
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art. 44 alin. (2) din Constituție stabilește regula potrivit căreia toți posibilii titulari ai dreptului de proprietate privată îl pot dobândi în condiții egale, iar excepția se referă la cetățenii străini și apatrizii care pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor "doar în anumite condiții". Autorul excepției susține că, în principiu, dreptul de folosință asupra terenului este un drept real, un dezmembrământ al dreptului de proprietate. Dreptul de folosință special, reglementat de
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , nu este limitat în timp, față de alte drepturi de folosință, fiind un veritabil drept de proprietate, chiar grevat de inexistența dreptului de dispoziție.
Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002
este nefondată. În acest sens, arată că art. 44 alin. (2) din Constituție se referă la dreptul de proprietate, în timp ce prevederile de lege criticate vizează dreptul de folosință. În ceea ce privește dreptul de folosință, instanța menționează că acesta este temporar, durata lui fiind limitată în timp, până la încetarea restricțiilor obținute de România prin pct. 3 din Anexa VII la Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002
pentru modificarea și completarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 501/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 48/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, cu modificările ulterioare, prevederi care au următorul conținut:
"(1) Cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit
la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție.
[alineatul (2) abrogat la 24 decembrie 2006, prin
art. I din Legea nr. 465/2006
pentru modificarea
art. II al titlului II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 ]
(3) În cazul în care terț dobânditor al dreptului de folosință este cetățean român sau persoană juridică română, dreptul de folosință astfel dobândit se convertește în drept de proprietate.
(4) În situația cetățenilor străini și apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri în condițiile alin. (1), dreptul de folosință astfel dobândit se convertește, la cerere, în drept de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective.
(5) Dispozițiile alin. (1), (2) și (3) nu se aplică în cazul persoanelor prevăzute la
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , cu modificările ulterioare."
În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că
privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine, în cap. II, reglementează modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European și persoanele juridice având naționalitatea acestor state, precum și de către apatrizii cu domiciliul într-un stat membru sau în România.
Astfel, la art. 3 din acest act normativ se arată că cetățeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum și persoana juridică constituită în conformitate cu legislația unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români și pentru persoanele juridice române. Dispozițiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituție, deși nu mai prevăd in terminis interdicția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile și condițiile în care aceștia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacități speciale. Norma constituțională prevede că "Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, [...]".
Așa fiind,
privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine prevede condițiile în care aceștia pot dobândi terenuri în România.
Textul de lege criticat instituie posibilitatea pentru cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite, potrivit
Legii nr. 10/2001 , la restituirea în natură a unor terenuri, să opteze pentru dobândirea unui drept de folosință special, ce conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție, astfel încât Curtea apreciază că nu se poate invoca garantarea și ocrotirea constituțională a dreptului de proprietate, câtă vreme autorul excepției nu este titular al acestui drept, ce urmează a se naște ulterior.
De altfel, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat că "exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă". În acest context, Curtea a constatat că, "departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, precum și drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură".
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002
pentru modificarea și completarea
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 501/2002 , excepție ridicată de Mănăstirea "Sfintei Cruci" din Oradea în Dosarul nr. 6.344/111/2004 al Curții de Apel Oradea - Secția civilă mixtă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.