HG nr. 806/2011
privind aprobarea Listei cuprinzând 10 obiective de investiții prioritare din infrastructura de gospodărire a apelor și de mediu, precum și a caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României , republicată, și al
art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă lista obiectivelor de investiții prioritare din infrastructura de gospodărire a apelor și de mediu, prevăzute în
anexa nr. I .
Se aprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții prevăzute la
alin. (1) , cuprinși în
anexele nr. II/1 - II/10 .
Articolul 2
Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute în
anexele nr. II/1 - II/9
se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate conform legii.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut în
anexa nr. II/10
se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Anexele nr. I
și
nr. II/1 - II/10
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
a)
poziția 19 din anexa nr. I , precum și anexa nr. II/19 privind caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții "Punerea în siguranță a nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român, județul Timiș" la
Hotărârea Guvernului nr. 442/2004
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unor investiții cuprinse în Proiectul "Diminuarea riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență" - Componenta C - "Reducerea riscurilor în caz de inundații și alunecări de teren", finanțat printr-un credit extern acordat de Banca Mondială și cofinanțat de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 13 aprilie 2004, cu modificările ulterioare;
b)
poziția 2 din
anexa nr. IB , precum și anexa nr. III/2 privind caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Amenajări în B.H. Crișul Negru pe tronsonul Taut, Șoim, Beiuș și a afluenților Valea Roșie și Crișul Băița, județul Bihor" la
Hotărârea Guvernului nr. 446/2007
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiții prioritare din infrastructura de mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 21 mai 2007, cu modificările ulterioare;
c)
poziția 15 din anexa nr. I , precum și anexa nr. II/15 privind caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Consolidare de mal râu Tisa la Crăciunești, județul Maramureș" la
Hotărârea Guvernului nr. 1.418/2009
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiții prioritare din infrastructura de mediu și dezvoltare durabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 7 decembrie 2009, cu modificările ulterioare;
d)
poziția 4 din anexa nr. I , precum și
anexa nr. II/4
privind caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Punerea în siguranță a lucrărilor existente pe râul Bârlad și aducerea lor la clasa de importanță corespunzătoare a obiectivelor apărate, aval confluență pârâu Crasna, județele Vaslui și Galați" la
Hotărârea Guvernului nr. 15/2011
privind aprobarea listei unor obiective de investiții prioritare din infrastructura de mediu și a indicatorilor tehnico-economici aferenți, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul mediului și pădurilor, Laszlo Borbely Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 10 august 2011. Nr. 806.
Anexa I LISTA
obiectivelor de investiții prioritare din infrastructura de gospodărire a apelor și de mediu
Nr.
crt.
Denumirea
1.
Consolidare de mal râu Tisa la Crăciunești, județul Maramureș
2.
Amenajare Valea Borșa și afluenți pe tronsonul Răscruci-Borșa, județul Cluj
3.
Amenajare Valea Dipșa în localitățile Chiraleș și Teaca, județul Bistrița-Năsăud
4.
Amenajare Valea Maja și afluenți, confluența cu râul Crasna, județele Sălaj și Satu Mare
5.
Regularizare Valea Mare și Boșneag la Moldova Nouă, județul Caraș-Severin
6.
Regularizare pârâu Nădrag și afluenți pe sector amonte localitatea Nădrag - confluența râu Timiș, județul Timiș
7.
Amenajare râu Nera și afluenți pe sectorul Borlovenii Vechi-Sopotu Nou Zlatița, județul Caraș-Severin
8.
Punerea în siguranță a nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român, județul Timiș
9.
Punerea în siguranță a lucrărilor existente pe râul Bârlad și aducerea lor la clasa de importanță corespunzătoare a
obiectivelor apărate, aval confluența pârâu Crasna, județele Vaslui și Galați
10.
Lucrări pentru înlăturarea calamităților naturale produse în bazinul hidrografic Crișul Negru, județul Bihor
Anexa II /1
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Consolidare de mal râu Tisa la Crăciunești, județul Maramureș"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa
Amplasament: pe malul stâng al râului Tisa, în zona frontului de captare de la Crăciunești, localitatea Bocicoiu Mare, între stâlpii de frontieră 305-304 pe o lungime pe albia râului de cca. 1,80 km. Din punct de vedere administrativ-teritorial, lucrările sunt amplasate în județul Maramureș
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /2
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Amenajare Valea Borșa și afluenți pe tronsonul Răscruci-Borșa,
județul Cluj"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa
Amplasament: pe cursul Văii Borșa (cod cadastral II.1-31-22) în albia minoră, în zona localităților Răscruci și Borșa, județul Cluj
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /3
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Amenajare Valea Dipșa în localitățile Chiraleș și Teaca, județul
Bistrița-Năsăud
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa
Amplasament: pe Valea Dipșa (cod cadastral II.1-24-6) în albia minoră, în zona intravilanului localităților Teaca, Viile Tecii, Dipșa, Galații Bistriței, Tigău, Chiraleș, județul Bistrița Năsăud
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /4
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Amenajare Valea Maja și afluenți, confluența râul Crasna, județele
Sălaj și Satu Mare"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa
Amplasament: pe cursul râului Maja și afluenți, pe teritoriul localităților Chieșd, Samsud, Coșeiu, Hereclean, județul Sălaj, și pe teritoriul localităților Bogdand și Supuru de Jos, județul Satu Mare
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /5
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Regularizare Valea Mare și Boșneag la Moldova Nouă
județul Caraș-Severin"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Banat
Amplasament: în bazinul hidrografic al fluviului Dunărea (cod cadastral XIV-1), pe cursul pârâului Valea Mare (cod cadastral XIV-1.3.1), al pârâului Boșneag (cod cadastral XIV-1.3), al pârâului Pârva Reca (cod cadastral XIV-1.2) și pe malul fluviului Dunărea, pe teritoriul administrativ al orașului Moldova Nouă și al localității Moldova Veche, județul Caraș-Severin
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /6
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Regularizare pârâu Nădrag și afluenți pe sector amonte localitatea
Nădrag - confluența râu Timiș, județul Timiș"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Banat
Amplasament: în bazinul hidrografic Timiș, pe cursul pârâului Nădrag (cod cadastral V-2.26) - pe sectorul amonte localitatea Nădrag până la confluența cu râul Timiș - și pe cursul pârâului Cornetu (cod cadastral V-2.26.2) - afluent de stânga al pârâului Nădrag, județul Timiș
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /7
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Amenajare râu Nera și afluenți pe sectorul Borlovenii Vechi -
Sopotu Nou Zlatița, județul Caraș-Severin"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Banat
Amplasament: în albia și pe malurile râului Nera și afluenți (cod cadastral VI-1), în valea Almăjului și la ieșirea râului din Cheile Nerei până la Socol, județul Caraș-Severin
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /8
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Punerea în siguranță a nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român,
județul Timiș"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Banat
Amplasament: În bazinul hidrografic Bega - Timiș - Caraș, pe cursul de apă Bega (cod cadastral V-1), amonte de localitatea Sânmihaiu Român, la km 28+200, în locația nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român, județul Timiș
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /9
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Punerea în siguranță a lucrărilor existente pe râul Bârlad
și aducerea lor la clasa de importanță corespunzătoare a obiectivelor apărate,
aval confluența pârâu Crasna, județele Vaslui și Galați"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad
Amplasament: în bazinul hidrografic Bârlad, aval confluență cu pârâu Crasna, în lunca îndiguită și regularizată a râului Bârlad, afluent de stânga al râului Siret (cod cadastral XII-1.78), județele Vaslui și Galați
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 15/2011 , cu completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /10
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Lucrări pentru înlăturarea calamităților naturale produse
în bazinul hidrografic Crișul Negru, județul Bihor"
Titular: Ministerul Mediului și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Crișuri-Oradea
Amplasament: pe cursul mijlociu al râului Crișul Negru, pe sectorul delimitat între localitățile Beiuș și Tăut, pe pârâul Valea Roșie și afluenții acestuia pe tronsonul cuprins între localitățile Roșia și Pocola și pârâul Crișul Băița, cu afluenții săi, între localitățile Seghiște, Hârșești, Câmpani, Fânațe, Nucet și Băița, județul Bihor
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, precum și din alte surse legal constituite, potrivit programelor de investiții publice aprobate conform legii.
---------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.